luni, 17 iunie 2013


Succese romanesti peste hotare


Teatrul National Radiofonic al 

Societatii Romane de Radiodifuziune


Festivalul International de Radio


New York, S.U.A.


17 iunie 2013






Photo: Spectacolul „Suzana” medaliat cu Bronz la Festivalul Internaţional de Radio de la New York

 Luni, 17 iunie 2013, la Manhattan Penthouse în New York, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor Festivalului Internaţional de Radio de la New York. 
Producţia Teatrului Naţional Radiofonic al Societăţii Române de Radiodifuziune, „Suzana”, scenariu de Ilinca Stihi după o idee de Werner Herzog, regia artistică, Ilinca Stihi, a fost distins cu Medalia de Bronz.
Tot în 2013, spectacolul ”Suzana” a obţinut premiul UNITER pentru cea mai bună producţie de teatru radiofonic a anului şi locul al-III-lea la Festivalul Internaţional Prix Marulic din Croaţia.
http://main.radioromaniacultural.ro/spectacolul_suzana_medaliat_cu_bronz_la_festivalul_international_de_radio_de_la_new_york-7563
  Luni, 17 iunie 2013, la Manhattan Penthouse în New York, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor Festivalului Internaţional de Radio de la New York. 
  Producţia Teatrului Naţional Radiofonic al Societăţii Române de Radiodifuziune, Suzana, scenariu de Ilinca Stihi după o idee de Werner Herzog, regia artistică, Ilinca Stihi, a fost distins cu Medalia de Bronz.
  Doamna Simona Miculescu, Ambasador la Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite a avut amabilitatea să reprezinte Radio România la această prestigioasă manifestare.
  Tot în 2013, spectacolul Suzana a obţinut premiul UNITER pentru cea mai bună producţie de teatru radiofonic a anului şi locul al-III-lea la Festivalul Internaţional Prix Marulic din Croaţia. 
  Festivalul Internaţional de Radio de la New York, ediţia 2013, şi-a anunţat câştigătorii. Din producţiile celor 35 de ţări concurente, la secţiunea Teatru radiofonic, juriul internaţional alcătuit din 20 de personalităţi în domeniu, a reţinut pentru ultima rundă de jurizare, opt titluri produse de: Germania (1), Hong Kong (1), Irlanda (2), Mexic (1), Marea Britanie (2) şi România (1).
  Spectacolul radiofonic dezvoltă într-o formulă neconvenţională universul interior al unui personaj respins de societate. Un puşcăriaş este eliberat. Afară, lumea parcă a amuţit. Drumul pustiu pare să ducă spre oraş. Spre viaţă. Spre iniţierea unui nou parcurs. Puşcăriaşul porneşte la drum însoţit de femeia lui imaginară, Suzana, o fată din revistele deocheate care, în fotografia de deasupra patului, i-a mângâiat anii de detenţie. Treptat, Suzana capătă personalitate, viaţă, şi devine ghidul său într-un drum al amintirilor şi proiecţiilor imaginare. Un drum al nopţii continuat de versurile poetului german Novalis, pe care Suzana insăşi le descoperă cu interes. Un drum către sine luminat şi detaliat de fragmente din romanul neterminat al lui Novalis, Heinrich von Ofterdingen. Până la urmă un drum care se nesfârşeşte în moarte.
  Andi Vasluianu, intepretul principal, realizează o performanţă actoricească trecând de la discursul angajat politic, la cuvântul poetic suspendat între vis şi realitate cu viteza unei tăieturi de montaj. Alături de el, Mădălina Giţescu în rolul Suzanei, Tania Popa, Orodel Olaru, Ioana Sihota şi ceilalţi gravitează natural în spaţiul intim propus de piesă. Lumea lui Novalis este amintită prin citatele în germană rostite de Axel Moustache şi Roxana Lepedat şi se întrepătrunde subtil cu atmosfera intensă a filmelor lui Werner Herzog. Ţesătura sonoră realizată de Mihnea Chelaru, sound design şi Mădălin Cristescu, regia muzicală, împlinesc şi continuă un spectacol după structura specifică a unei cochilii în spirală. Regia de studio este realizată de Milica Creiniceanu.
***radioromaniacultural.to via Maria Rrc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu