luni, 28 ianuarie 2013

Initiative de toata lauda


Compania de Teatru Passe-Partout Dan Puric


Spectacol caritabil: Fluturi si oameni


Teatrul Lipscani, Sala Rapsodia, Bucuresti



3 februarie 2013





  Vă așteptam duminică, 3 februarie 2013, incepand cu ora 19:00, la spectacolul Fluturi si oameni, al Companiei de Teatru Passe-Partout, la Teatrul Lipscani, Sala Rapsodia. 
  Spectacolul este adresat copiilor mari și mici. Incasările vor fi donate unui centru pentru copii nevăzători. Fiecare bilet vândut poate aduce un zâmbet și o rază de speranță celor care nu au șansa de a se bucura de frumusețea lumii văzute. 
   Biletele se pot găsi la caseria teatrului. Telefoane: 021 315 89 80 /0761 319 819
***Marius Vasile Mardare


Initiative de toata lauda


Serile Miscarii Aradene


Campania: Salvam Teatrul Hirshl


Club Renaissance, Arad


1 februarie 2013


 



***Any Roncov

Arta plastica contemporana romaneasca


Gheorghe Maracine


Expozitie cu flori


Galeria Laborator Visual Kontakt, Oradea


30 ianuarie 2013








   Inzestrat cu o sensibilitate sfioasă, vulnerabilă, rănită cotidian, Gheorghe Mărăcine își ferește tezaurul artistic asemeni perlei în scoică, evitând intruziunea celor mulți și neinițiați. 
   Expoziție cu flori este un demers pictural care obligă privitorul la o muncă egală celei depuse de creator, un studiu aprofundat și o formare a ochiului indispensabile pentru a întrezări umbre ale transcendanței tăinuite, deghizate în ceea ce sufletul comun numește desuet. asemeni vinului, elixirul vieții,    
   Gheorghe Mărăcine maturează în recipientul ce-i este sufletul idei, gesturi și tematici străvechi, redându-le purificate quintesențial în bijuterii vizuale înfățișând virtuoz arhetipuri estetice cunoscute tuturor însă accesibile doar celor puțini, capabili să le trăiască la intensitatea vibrantă, nervoasă, agitată a tușei celui ce înțelege, după spusa lui Kierkegaard, cu groază și tremurături infinita complexitate a demersului și, prin comparație, infinita nimicnicie a creatorului ce oglindește facere lui Dumnezeu, îndumnezeindu-se, la rândul său, prin imitare, expunându-și sufletul culmilor și prăpăstiilor spirituale, metafizice, însă niciodată realului imediat, banal și meschin.




Arta plastica contemporana romaneasca


Prezente romanesti peste hotare


Raluca Avramut


Expozitia Ulme


Ulm, Germania


30 ianuarie 2013











Salonul de muzica: Atelier de interpretare,




Muzeul National George Enescu


Recital instrumental


Palatul Cantacuzino, Bucuresti


31 ianuarie 2013





Photo

Ciclul Belle Epoque



Muzeul National George Enescu


 recital cameral


Palatul Cantacuzino, Bucuresti


30 ianuarie 2013




Photo

Centrul Ceh


Best of Documentary Mondays: Cooking History


Bucuresti


4 februarie 2013




Cooking History / NEXT @ Documentary Mondays

  Primul film din acest an este unul dintre cele mai bune dintre cele pe care le-am proiectat în anii anteriori – un documentar care reușește să pună gătitul într-un context istoric și, în același timp, uman.
  Cooking History / Péter Kerekes / Cehia / 2009 / 88′ / VO cehă, subtitrare în limba engleză
  Un film documentar despre bucătarii armatei și felul în care nevoile a sute de stomacuri armate afectează victorii sau înfrângeri. Despre bucătăria de teren ca un model pentru o lume unde prepararea mâncării devine o strategie de luptă; o luptă pentru idealuri care se sprijină pe picioarele puternice ale mesei de bucătărie.
   Filmul este bazat pe unsprezece rețete ale bucătarilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial până la războiul din Cecenia, din Franța, trecând prin Balcani, până în Rusia.
Intrare liberă.
Adresa: str. Ion Ghica, nr. 11
Un eveniment susținut de Staropramen.

Arta plastica contemporana romaneasca


Expozitie de colaj obiecte


Keep Calm & Wood Be Nice


Pub Londophone, Bucuresti



28 ianuarie - 28 februarie 2013








   Dacă urmărim cumva cursul istoriei artelor, putem identifica momente în care a devenit foarte limpede faptul că arta nu vorbește doar despre lucruri din afara realului şi străine, nu e doar decoraţie, ci poate să schimbe ceva. Ne dăm seama că arta nu mai vrea să dea raspunsuri, ci să pună întrebări. Nu mai este interesată neaparat de frumos, ci caută exerciții de imaginație, înțelesul ei este expandat. 
   Astfel, cei doi artiști vizuali Daniel Loagăr și Andrei Cornea, prezintă realitatea văzută prin ochii lor, realitate născută dintr-un conglomerat de idei, prezentat mai apoi ca un produs artistic finit. 
   Expoziția de colaj pe lemn este deschisă publicului în perioada 28 ianuarie – 28 februarie în pub Londophone - str. Ioan Zalomit (vis-a-vis de Mc. Donald's Cișmigiu, pe străduța din spate care face intrarea în parcul Cișmigiu)
Intrarea este liberă.

https://www.facebook.com/WoodBeNice

Comemorare Holocaust


Expozitia: 

Cum a fost posibil ? 

Holocaustul evreilor din Romania


Galeriile de Arta ale Uniunii Artistilor Plastici, Iasi


27 ianuarie - 8 februarie 2013






Afis Expoziţia „Cum a fost posibil? Holocaustul evreilor din România”/ 27 ianuarie – 8 februarie 2013

   Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel, alături de Uniunea Artiștilor Plastici Iași și Institutul Cultural Francez din România-Iași, organizeaza expoziția taberei de pictură Cum a fost posibil ? Holocautul evreilor din România. Ajunsă la cea de-a patra ediție, tabăra de pictură a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel, a fost organizată în acest an la Cristian, județul Brașov.
   Anul acesta Institutul Naţional pentur Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel a ales să marcheze Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului prin organizarea expoziţiei Cum a fost posibil ? Holocaustul evreilor din România. 
   Demersul taberei Cum a fost posibil ? este unul de tip recuperator manifestat prin păstrarea vie a memoriei Holocaustului, fiind totodată și educativ, prin instruirea tinerilor creatori și a publicului amator de artă contemporană.
   Expoziția cuprinde 32 de picturi semnate de 11 artiști emergenți, realizate în perioada celor două săptămâni de tabără, la Cristian.
   Alexandra Baciu, Petru Ciobănică, Alexandra Floarea, Gheorghită Galan, Anton Nicoleanu, Sorin Otînjac, Ovidiu Sabie, Diana Turcu, Adriana Vasile, Daniela Vîrlan și artista israeliană, inițiatoare a proiectului, Sarah Einik au lucrat inspirați de tragicele evenimente din perioada Holocaustului din România. Expoziția reprezintă modul specific fiecărui artist de-a aduce în contemporan o parte a memoriei istoriei recente, constituindu-se astfel, drept o formă de artă activă împotriva discriminării. Unul dintre scopurile acestui program este combaterea antisemitismului în societatea contemporană prin familiarizarea oamenilor cu greșelile istoriei naționale și mondiale.
***iasifun.ziaruldeiasi.ro


Actorii și Fotograful



Expoziție de fotografie


Simion Buia


Ceainaria Cărturești, București


21 ianuarie - 2 februarie 2013





  
   Actorii și Fotograful este un proiect personal al fotografului Simion Buia. A pornit la sfârșitul anului 2007, când, spune fotograful Buia: "Au murit doi mari actori, Adrian Pintea și Florian Pittiș. Am observat atunci că la televizor și în mass-media nu erau prezentate fotografii de portret, ci mai degrabă imagini "rupte" din scene de teatru sau film. M-am gândit la utilitatea unor portrete gen CINÉ-VERITÉ (metodă în cinematografie care își propune să surprindă o realitate cât mai nealterată, mai puțin artificială – conform DEX). Așa că în micul meu studio din Ecaterina Teodoroiu am invitat, rând pe rând, marii actori români la sesiunea foto. Printre primii i-am portretizat pe: Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Florin Zamfirescu, Șerban Ionescu, Dan Condurache, Coca Bloos, Alexandru Repan, Maia Morgenstern, Horațiu Mălăele, Dorel Vișan, Oana Pellea, Dorina Lazăr. Alți actori au fost fotografiați la ei acasă: Constantin Codrescu, Ștefan Radof, Valentin Uritescu, Mircea Andreescu, Senkálszky Endre, Csíki András, iar pe câțiva dintre ei la teatrul de care aparțin, înainte sau după repetiții: George Mihăiță, Valentin Teodosiu, Virginia Itta Marcu, Valer Dellakeza, Ilie Gheorghe, Anton Tauf. Pe doamna Melania Ursu am fotografiat-o între două cursuri pe care le ținea la Facultatea de Actorie din Cluj. Interesul meu este să prezint actorul în oglinda cotidianului, nu pe scenă, nu în luminile rampei. Omul-actor, actorul-om.”   Simion Buia a organizat, până acum, 8 expoziții de fotografie în București, Timișoara, Cluj, Constanța, portretele actorilor apărând în printuri mari realizate pe Fine Art Canvas sau pe hârtie Baryta. În 2010, proiectul Actorii și Fotograful a fost premiat cu Mențiune la Gala Societății Civile, fapt ce l-a determinat pe autor să continue portretizarea celor mai cunoscuți actori din România.
   Acum, în ianuarie 2013, Simion Buia aduce în fața publicului viziunea sa asupra unor actori populari din București, dar și a altora la fel de talentați însă mai puțin cunoscuți, deoarece ei joacă în teatrele dinafara capitalei. Actorii craioveni sunt: Valer Dellakeza, Emil Boroghină, Ilie Gheorghe și actorul păpușar Alexandra Davidescu, cei brașoveni sunt: Mircea Andreescu și Virginia Itta Marcu. Clujenii sunt reprezentați de Melania Ursu, Anton Tauf, Miriam Cuibus, Senkálszky Endre, iar bucureștenii de: Vladimir Găitan, Radu Gheorghe, Dumitru Rucăreanu, Valentin Uritescu, George Mihăiță, Virginia Mirea, Valentin Teodosiu.
   Expoziția este deschisă publicului în ceainăria Cărturești între 21 ianuarie - 2 februarie. Vernisajul are loc luni, 28 ianuarie, ora 20:00.
   Portretele celor 17 actori sunt de văzut pe simeze cu sprijinul Leykom și Romanian Paper Distribution și online pe www.actoriisifotograful.ro
   
La vernisaj exponatele vor fi iluminate cu lumini speciale pentru film si foto de la 4K: http://4k.ro/index.php
   Papilele gustative vor fi usor fermecate de vinul oferit de 1000 de chipuri, un excelent Wine Bar din Bucuresti, str. 11 Iunie nr. 17. Ambianta sonora va fi asigurata de catre Adrian Naidin.



Case vechi, design si ceva in plus



Muzeul de Arta Brasov


Brasov


29 ianuarie - 10 februarie 2013




Cenaclul Bocancul Literar


Pariu pe Prietenie


Mojo Music Club, Bucuresti


3 februarie 2013





Banii vorbesc



Muzeul Județean


Colecții și Colecționari


Sorin Epuran


Satu Mare


30 ianuarie - 15 februarie 2013





   Colecţia notafilului sătmărean (notafilia este colecţionarea de bancnote) Sorin Epuran conţine peste 1000 de bancnote emise de 112 ţări de pe mapamond. În această expoziţie se află doar jumătate dintre ele, aproape 600 de exemplare. Am considerat că poate să fie interesant pentru public şi am încercat etalarea acestora pe câteva tematici ţinând cont în primul rând de criteriul geografic. În grupul bancnotelor din ţările europene pot fi admirate cele vechi şi noi emise de diverse autorităţi din România. Acestea sunt expuse în două vitrine. Alte vitrine conţin banii ţărilor din vestul european dar şi pe cele ale ţărilor din fostul lagăr socialist. Banii Rusiei ţariste şi sovietice îşi au vitrina lor. La fel şi cei ai imperiului austro-ungar. Urmează expoziţia bancnotelor de pe continetele american, african şi asiatic. O vitrină este destinată banilor emişi de ocupanţi în zonele de ocupaţie armată iar alta expune bancnote emise de celebri dictatori din toată lumea. 
Credem că iniţierea în notafilie poate să aibă un rol educativ excepţional. Veţi vedea că bancnotele au rolul de a incita pentru că ele te obligă la o călătorie imaginară în geografia şi istoria universală. Ele îţi dezvăluie imagini reprezentative, unele mai elaborate şi mai spectaculoase decât cele oferite de mărcile poştale, imagini ale personalităţilor şi imaginile unor obiective excepţionale. 
   Sorin Epuran colecţioneaza bancnote din 1990. Dacă aveţi timpul şi ocazia să staţi de vorbă cu dânsul în faţa clasoarelor cu bancnote, vă garantăm multe ore de fascinantă călătorie de-a lungul timpului în lumea largă a banilor de hărtie a ţărilor de pe tot globul pământesc. Aceşti bani au, pe lângă valoarea lor de piaţă, o valoare simbolică, valoare care este mult, mult mai bine scoasă în evidenţă atunci când ai ocazia să ai acces la o expoziţie atât de cuprinzătoare.