duminică, 4 iunie 2017

Zodia Cancerului. Jurnal 2012–2015




Lansare de carte 


Radu Vancu 


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București


9 iunie 2017 






    Editura Humanitas vă aşteaptă vineri, 9 iunie, ora 19:00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea tulburătorului volum confesiv Zodia Cancerului. Jurnal 2012–2015 de Radu Vancu. La eveniment vor participa, alături de autor, criticul literar Cosmin Ciotloş şi scriitorul Ioan Stanomir.
    "Jurnalul lui Radu Vancu este o aventură intelectuală în sine. Mi s-a întâmplat rar să citesc notații atât de dense, atât de competente în zona culturală și atât de umane în cea emoțională. El confirmă un scriitor polivalent, unul dintre cei mai moderni și mai atotcuprinzători ai generației lui. Poet, universitar, activist cultural și civic, Radu Vancu pare unul dintre acei oameni cărora nimic din ce-i uman (și post-uman) nu le e străin.“ – Mircea Cărtărescu.
Intrarea este gratuită. Rezervări, aici:

Pe simezele Capitalei




Arta plastică contemporană românească 


Marius Barbone 


Galeria de Artă Căminul Artei, București 


8 - 19 iunie 2017







Să ne cunoaștem artiștii




Arta plastică contemporană românească 


Victor Roman (1937 - 1995)





Coperta I: Himeră, marmură.
Editura: Meridiane. Text de Eugen Schileru. 1967.



Țărancă din Mărtiniș, bronz.


Dans, gips.


Tors, marmură.


Pasărea de foc, bronz.


Balaurul, bronz.


Fetiță cu păpușă, piatră.


Păsări în zbor, bronz.


Tors, lemn.


Iarna, piatră.


Seceta, lemn.


Eva, marmură.


Arbore căzut, bronz.


Cap de taur, piatră.


Păianjen, bronz.


Cap de fetiță, lemn.


Copil șezînd, piatră.


Pasăre murind, bronz.


Tors, piatră.


Bufniță, bronz.


Bufniță, piatră.


Pasăre căzînd, bronz.


Pajura, lemn.


Cocor, bronz.


Mireasă, lemn.


Plantă carnivoră, bronz.


Bocitoare (detaliu), lemn.




Coperta a III-a: Pegas, desen.


Idem, Tauri.


Coperta a IV-a: Cap de fată, piatră.

***Alte date despre acest artist puteți găsi aici:

Victor Roman - Wikipedia


A venit Circul!




Din arena circului românesc de-odinioară


Circul Krateyl




Locul unde era amplasat acest circ (1954)
Imagine preluată de aici:

O istorie a circului românesc: De la pehlivani la acrobaţi - Historia



Program, Circul Krateyl, București.
Stagiunea 1953.









Oaspeți din Berlinul Democrat




Lumea și noi...


Deutsche Staatsoper Berlin 


Opera Română, București 


21 - 25 septembrie 1974






Pentru mărire, click pe imagine.















Scenă din Cosi fan tutte.
























Scenă din opera Nașul.





Scenă din opera Nașul.








Programul de sală al spectacolului de pe 21 septembrie 1974.