joi, 3 martie 2016

Vitralii de istorie templiera




Muzeul de Arta Cluj - Napoca


Florin Horvat, Remus Ionel Barna


5 martie 2016





Nicolae Titulescu – un diplomat român de anvergură europeană




Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova


Ploiesti


4 martie 2016






     Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr.10 vă invită vineri, 4 martie 2016, ora 10:00, la vernisajul expoziției lunii martie, Nicolae Titulescu – un diplomat român de anvergură europeană.
    Viitorul om politic, diplomat, profesor universitar şi jurist Nicolae Titulescu s-a născut la 4 martie 1882, la Craiova. Personalitate marcantă a diplomaţiei, a avut un rol esenţial în recunoaşterea unităţii naţionale a României în opinia publică internaţională.
    Membru al Partidului Liberal Conservator din 1907, Titulescu a avut o ascensiune politică rapidă. În 1912 este ales deputat, pentru ca în 1917 să fie numit Ministru al Finanţelor. Din 1921 a fost reprezentant permanent al României la Liga Naţiunilor, urmând să fie ales de două ori preşedinte al acesteia în perioada 1930-1932. A dus o politică aprigă împotriva nazismului şi a regimurilor de dreapta, în general.
   În 1936 Carol al II-lea îl demite pe Titulescu din toate funcţiile, expulzându-l din ţară. Moare la Cannes la 17 martie 1941.
   Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova deţine în patrimoniul său un bogat fond Nicolae Titulescu. În expoziţie se vor regăsi documente şi fotografii cu referire directă la activitatea diplomatică a lui Nicolae Titulescu.

Sărbătorile primăverii la Szeged




Diaspora romana


Consulatul Roman, Szeged, Ungaria


4 martie 2016





    Consulatul General al României la Szeged în colaborare cu Catedra de limba și literatura română a Universității din Szeged, cu Universitatea de Vest din Timișoara și cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj organizează tradiționalul eveniment Sărbătorile primăverii la Szeged care va avea loc vineri, 4 martie 2016, ora 17:00, la sediul Consulatului General al României la Szeged.     Invitați speciali: elevii școlii generale din Cenadul Unguresc. Program: Ioan Fodoreanu, consul general al României la Szeged, cuvânt de salut; Lansarea volumului Mărțișorul. Ediție limitată, coordonat de prof. dr. Otilia Hedeșan, prorector al Universității de Vest din Timișoara. Prezintă autoarele Natalia Golant, Mihaela Bucin, Liuba Petrenco, Nicoleta Mușat, Diana Mihuț, Eliana Popeți, Corina Popa; Profilul unei românce celebre. Poeta și prozatoarea Elena Văcărescu. Prezintă Ioan Fodoreanu; Program artistic susținut de elevii școlii generale din Cenadul Unguresc. Coordonator prof. Molnarné Ruzsa Eva; Tradiții folclorice cu șnur de mărțișor din Sălaj. Prezintă Ileana Grațiana Pop și Lucreția Bolba.
    Ileana Grațiana Pop este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați meșteri și rapsozi populari din județul Sălaj, fiind referent zonal al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj (CCAJS).   


   Lucreția Bolba e solistă vocală a Ansamblului folcloric Meseșul al CCAJS.

Gala Premiilor de Excelenta pentru Romancele din Irlanda




Diaspora romana


Crowne Plaza Hotel Blanchardstown, Irlanda


12 martie 2016






***Romanian Community of Ireland

Războiul în afișul polonez. Colecţia Krzysztof Dydo




Muzeul National de Istorie a Romaniei


Bucuresti


9 martie - 22 mai 2016






   Muzeul Național de Istorie a României și Institutul Polonez din București organizează expoziția Războiul în afișul polonez. Colecţia Krzysztof Dydo al cărei vernisaj va avea loc miercuri, 9 martie 2016, cu începere de la ora 14:00.
    Evenimentul va avea loc în prezența Excelenței Sale Domnul Marcin Wilczek, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în România, a doamnei Agnieszka Skieterska, director al Institutului Polonez din București, a domnului Leszek Biały, director adjunct al Institutului Polonez din București, și a domnului dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României.
     În istoria internațională a afișului, afișele care prezentau teroarea războiului și cele care avertizau împotriva acestuia au apărut în multe țări întâia oară în timpul Primului Război Mondial. După încheierea războiului, consecințele acestuia nu au fost uitate, un exemplu reprezentativ pentru acea perioadă devenind afișul lui Kaethe Kollwitz Nie wieder Krieg.
    Suferințele cumplite pe care le-a cunoscut Polonia în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial au îndreptățit-o să acționeze pentru apărarea păcii prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin intermediul creațiilor artistice, din rândul cărora face parte și afișul. Afișul care militează pentru pace, cel anti război, care luptă pentru dezarmare, care atrage atenția asupra atrocităților războiului și avertizează împotriva lor, care semnalează conflicte vechi sau nou apărute, care condamnă terorismul și orice agresiune internațională, a devenit cu timpul un fel de specialitate poloneză. Având în vedere faptul că afișul este una dintre formele de artă cele mai atractive pentru privitor, implicarea acestuia în condamnarea războiului și apărarea păcii a avut în primul rând – și are încă – un sens adânc, nu doar artistic.
    Expoziția prezentată la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti Războiul în afișul polonez. Colecţia Krzysztof Dydo, organizată în parteneriat cu Institutul Polonez din București, are un caracter de retrospectivă, pentru perioada 1939 – 2014, fiind compusă din două părți distincte. Prima parte cuprinde afișe dedicate anilor 1939 – 1945, izbucnirii războiului, masacrului de la Katyń, lagărelor de concentrare, revoltei din Ghetoul din Varșovia și Insurecției Varșoviene, iar cea de-a doua reunește afișe din perioada 1955 – 2014, dedicate apărării păcii și condamnării conflictelor internaționale și a diferitelor forme de terorism contemporan.
    Afișele prezentate în această expoziție sunt lucrări ale unei întregi pleiade de artiști polonezi, din diferite generații, care formează așa-numita Școală de Afiș Polonez, printre aceștia aflându-se artiști renumiți precum: Henryk Tomaszewski, Tadeusz Trepkowski, Andrzej Pawłowski, Maciej Urbaniec, Marian Nowiński, Jan Sawka, Rafał Olbiński, Janusz Stanny, Tomasz Bogusławski, Franciszek Starowieyski sau Sebastian Kubica.
    Toate lucrările prezentate provin din cea mai mare colecție privată din Polonia, care numără peste 20.000 de afișe, cea a renumitului expert în arta afișului și autor a nenumărate publicații dedicate acestei teme, domnul Krzysztof Dydo, co-fondatorul Galeriei Afișului din Cracovia. Colecțiile sale au fost prezentate până acum în peste 350 de expoziții, în majoritatea țărilor Europei, precum și în Australia, China, Iran, Canada și SUA.
    Expoziția este deschisă în perioada 9 martie – 22 mai 2016, putând fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00 (valabil până în data de 23 martie), respectiv 10:00 – 18:00 (începând cu 24 martie).
***MNIR

Exponatul lunii: gâsca cu gât roşu




Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Rasvan Angheluta


Galati


2 - 31 martie 2016






     In martie, exponatul lunii la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi va fi gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis), una dintre cele mai mici şi mai rare specii de gâşte din lume.
    Gâsca cu gât roşu cuibăreşte în tundra Siberiană şi iernează în România, Bulgaria şi Ucraina. Distanţa parcursă între zonele de cuibărit şi cartierele de iernare depăşeşte 4000 km. La noi în ţară apare doar la sfarşitul lunii octombrie şi poate fi observată până în luna martie. Este o pasăre-simbol pentru Dobrogea. În România, siturile cele mai importante unde poate fi observată această specie sunt: nordul Lacului Razim, sudul lacului Sinoe, Lacul Goloviţa, Lacul Suhaia, Lacul Balta Alba, Fundata, câteva locaţii din Delta Dunării, sudul Dobrogei, precum şi în anumite zone din judeţul Călăraşi.Gâsca cu gât roşu zboară în stoluri mixte cu alte gâşte, în special cu gârliţa mare, în şiruri dispuse în formă de „V”. Atunci când stolul este format numai din gâşte cu gât roşu, formaţia este neregulată şi asemănătoare cu cea a graurilor sau a ciorilor.
    Exponatul lunii martie va putea fi văzut la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi până pe data de 31 martie 2016.
***Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi

Aripi




Arta plastica contemporana romaneasca


Camelia Pavlenco


Sala Ronda, Cercul Militar National, Bucuresti


29 februarie - 13 martie 2016







Carte de bucate boierești. Rețete adunate, cercate și adaptate la Palatul Sturdza de la Miclăușeni




Lansare de carte


Castelul Miclauseni


5 martie 2016





   Primăvara sosește la Miclăușeni odată cu lansarea volumului: Carte de bucate boierești. Rețete adunate, cercate și adaptate la Palatul Sturdza de la Miclăușeni. Acesta este cadoul nostru de Mărțișor, pentru dumneavoastră.
   Evenimentul este organizat împreună cu Editura Doxologia și va avea loc în Salonul Mare al Castelului, pe data de 5 martie 2016, ora 16:00.

Program:
- 16:00: prezentarea volumului
- 16.30: recital de cameră cu Cvartetul Colosseum Iași
- 17:00: vizitarea mini-expoziției de ilustrații semnate de prof. Cristina Tudose

Intrarea este liberă. 
Capacitatea sălii este limitată la 70 de locuri, astfel că vă rugăm 
să confirmați participarea printr-un email la adresa castelulmiclauseni@gmail.com.

Vă dorim o primăvară binecuvântată și vă așteptăm cu mare drag!

Praguri transilvane




Arta plastica contemporana romaneasca


Lansare de carte


Cornel Vana


Muzeul de Istorie Turda


17 martie 2016







Bucurestiul arhitectului Ernest Doneaud




Muzeul Municipiului Bucuresti


Oana Marinache


10 martie 2016






    Figură marcantă a societății bucureștene din prima jumătate a secolului al XX-lea, arhitectul Ernest Albert Léonce Alexandre Doneaud (1879-1959) s-a născut la București, ca fiu al lui Josef Emile Edouard Doneaud și al Louisei Manoël, proprietarii francezi ai unei antreprize de construcții.
    Ernest studiază la Institutul de băieți Schewitz-Thierrin, apoi pleacă la Paris, unde în 1899 se pregătește în atelierul profesorului Edmond Jean Baptiste Paulin. În 1907 devine arhitect diplomat și membru al Societății Arhitecților Diplomați ai Guvernului Francez.
    Revenit în țară, în același an, este angajat arhitect-șef al serviciului tehnic din Primăria capitalei. În 1908 Ernest primește și cetățenia română. Cariera sa debutează și prinde avânt și prin susținerea omului politic liberal și primarul capitalei, Vintilă Brătianu (1867-1930), artizanul Societății Locuințelor Eftine și al primei parcelări din strada Lânăriei, precum și al Societății Govora-Călimănești. Doneaud lucrează și pentru Ministerul de Război în timpul Primului Război Mondial.
   Prima perioadă a activității sale poartă amprenta arhitecturii eclectice a școlii franceze, Doneaud realizând mai multe vile emblematice pentru gustul protipendadei bucureștene a primului sfert al secolului al XX-lea (Nanu-Muscel, Duca, Deșliu, Dănescu, Răuțoiu, Cerkez, Filitti). Elementele stilului național se pot observa mai rar la clădirile sale, dintre care amintim Biserica Visarion, vila Zaharoff, vila Străjescu și Hotel Royal Palace. 
    A doua perioadă a carierei sale se încadrează în curentul modernist, adoptând și elemente Art Deco, clădirea reprezentativă, atât prin amplasarea centrală pe bulevardul Magheru, cât și prin proporții, fiind Palatul Lido, devenit ulterior Hotel.
    Ernest Doneaud a fost membru în Consiliul de Administrație și administrator-delegat al societății Construcția modernă iar din 1933 devine președintele acesteia. În 1927 devine membru corespondent al Societății Urbaniștilor din România. Între 1932-1936 face parte din Comisia de sistematizare a Capitalei, apoi este numit în postul de arhitect la Direcțiunea Consiliului Tehnic Superior. În perioada 1941-1942 a fost ajutor de primar al comunelor suburbane Băneasa și Șerban Vodă, iar ultimele informații datează din 1953 când era pensionar, membru U.A.R., dar și colaborator în calitate de arhitect referent la I.S.P.R.
    În 2014, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la nașterea sa și a 55 de la trecerea sa în neființă, Oana Marinache a publicat un prim material tipărit, broșura Traseu urban București Arhitect Ernest Doneaud ce grupează clădirile sale în patru trasee pietonale. În 2015 a fost publicată monografia Ernest Doneaud, visul liniei la Editura Istoria Artei, într-un concept grafic al lui Cristian Gache.

Despre conferențiar:

    Oana Marinache este istoric de artă doctor al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.
   Lucrarea monografică de debut, Cristofi Cerchez, un vechiu arhitect din Bucuresti (Editura ACS), a fost lansată în 2012. În 2013 a publicat lucrarea de licență, Reședințele Știrbey din București și Buftea: arhitectura și decorația interioară (Editura ACS). În 2014 a tradus și editat Nadeja Știrbey, Jurnal de prințesă 1916-1919 și a scris Louis Pierre Blanc, o planșetă elvețiană în serviciul României (co-autor Cristian Gache, Editura Istoria Artei), precum și Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii (Editura ACS). În 3 aprilie 2015 a lansat la Palatul Suțu albumul Arhiva de arhitectură 1830-1860: o colecție unică de planuri și schițe, al cărei co-editor este, alături de Cristian Gache, lucrare care cuprinde și o parte din proiectele publice din domnia lui Bibescu Vodă (Editura Istoria Artei). A urmat Edmond Van Saanen-Algi, de la Baletele rusești la Palatul Telefoanelor, o lucrare semnată de istoricii de artă dr. Oana Marinache și dr. Gabriel Badea-Păun, fiind al doilea volum din colecția Arhitecți de neuitat și apare într-o concepție grafică a lui Cristian Gache.
    La sfârșitul anului 2015 au apărut monografiile Carol Benisch, 50 de ani de arhitectură, Ernest Doneaud, visul liniei și Familia Bibescu-Basarab Brâncoveanu: de la Craiova la Paris.
   A coordonat recent mai multe proiecte culturale dedicate Arhivei de arhitectură: casele arhitecților din București, Așezămintelor Brâncovenești 1835-2015 și Marthei Bibescu 130.

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.

Următoarele conferinţe de joi:

17 martie 2016 - Boalele şi leacurile urbei – 
despre prejudecăţile sanitare româneşti la sfârşit de secol XIX cu Octavian Buda

24 martie 2016 – Cum se întoarce Bucureştiul acasă – 
despre restaurarea clădirilor istorice cu Dan Lăcătuş

31 martie 2016 – Vindecări miraculoase – Mişu Popp cu Ioan D. Popa

Expozitie de podoabe si vesminte




Muzeul Judetean Olt


Slatina


7 martie 2016






    În fiecare an la 8 martie în întreaga lume se sărbătoreşte Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeii şi Pace Internaţională (Ziua Internaţională a Femeii), sărbătoare oficializată printr-o rezoluţie a Adunării Generale a O.N.U. în decembrie 1977.
   Cu acest prilej Muzeul Judeţean Olt organizează o Expoziţie de podoabe şi veşminte al cărei vernisaj va avea loc luni, 7 martie, 2016, ora 17:00, la sediul Muzeului Judeţean Olt, Slatina, strada Ana Ipătescu nr. 1.
   Valorizate din multiple perspective, podoabele au fost menite mai cu seamă să înfrumuseţeze omul, veşmintele ori coafura acestuia. De-a lungul vremii podoabele au fost purtate ca talismane care asigurau oamenilor sănătate şi noroc, după cum au reprezentat însemne vizibile ale puterii ori ale poziţiei sociale ale celui care le purta.
   În cadrul expoziţiei vizitatorii pot admira podoabe şi veşminte din colecţiile Muzeului Judeţean Olt ce ilustrează rafinamentul şi eleganţa celor care le-au purtat în timp, fie la oraş, fie în mediul rural: ace de păr, paftale orientale, cordoane săseşti, brăţări, casete de bijuterii precum şi lese (coliere) din mărgele policrome, salbe din monede din argint, alamă sau aramă, inele etc. ce pot fi considerate adevărate opere de artă. Acestora li se adaugă costume tradiţionale de sărbătoare româneşti, specifice zonelor enografice Olt şi Romanaţi.
   Expoziţia este un omagiu adus "făuritorilor de vise”, arhitecţi ai eleganţei care au realizat aceste podoabe, accesorii şi veşminte, dar mai ales un omagiu pentru cele care însufleţesc aceste obiecte frumoase şi le dau viaţă purtându-le cu eleganţă, adică Femeilor de pretutindeni.
Vă aşteptăm să ne bucurăm împreună!
Director,
dr. Laurenţiu Guţică-Florescu

***
    Si asta nu e tot! Cu ocazia acestui vernisaj vom inaugura holul de onoare si sala de festivitati a muzeului care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare; cei care stiati cum arata in interior sediul muzeului veti fi surprinsi, daca veti fi laturi de noi, de felul cum a renascut parca acest edificiu.

Emoţia Balcicului




Arta plastica contemporana romaneasca


Corneliu Dragan-Targoviste


Elite Art Gallery, Bucuresti


7 - 21 martie 2016






     În perioada 7 – 21 martie, Elite Art Gallery vă aşteaptă la expoziţia personală aniversară a artistului Corneliu Drăgan-Târgovişte, intitulată Emoţia Balcicului.
    Deschiderea oficială a expoziţiei se va ţine pe data de 7 martie, ora 18:00. În pragul primăverii şi în preajma sărbătorilor dedicate femeii, evenimentul organizat oferă publicului un Suvenir de Martie încărcat de emoţie. Întrucât vernisajul se ţine în ajunul Zilei Internaţionale a Femeii, în cadrul evenimentului se va organiza o tombolă dedicată doamnelor şi domnişoarelor. În urma extragerii pictorul va oferi trei lucrări de acuarelă, realizate și dedicate cu precădere acestui eveniment. Expoziţia reuneşte peisaje, flori şi naturi statice ce reuşesc să transmită prin măiestria execuţiei o frumuseţe sublimă.
     "Criticile scrise de-a lungul anilor plasează numele pictorului Corneliu Drăgan-Târgovişte sub semnul unui acuarelist de excepţie. Lucrările încărcate de emoţia Balcicului poartă misterul unor transparenţe la graniţa dintre văzut şi nevăzut sau realitate şi poezie. Lumina care se strecoară printre picăturile de apă se aşterne pe hârtie în manieră impresionistă. Peisajul, cu o sporadică prezenţă a figurativului, traduce intensitate artistică și încărcătura cromatică a unor instantanee fotografice. Detaliile reuşesc să reflecte caracteristicile arhitecturii orientale şi să creeze un stil nou, plin de fantezie, veselie şi căldură. Jocul de lumini care se aşterne pe cornişe, calcane impresionante, decoraţiuni sculptate şi ferestre transmit atmosfera feerică a Coastei de Argint. Peisajul citadin însoțit de întinderi cu o natură luxuriantă reflectă o semisolitudine populată cu oameni ușor de zărit, cu o rețea de drumuri și case desprinse parcă de terestru. Această poezie picturală, cu elemente împrumutate din pictura olandeză din secolul al XVIII-lea prezintă marea calmă sau răvășită în preajma țărmului cu o natură îmbelșugată sau a portului aglomerat de bărcile pescarilorˮ. (Ana Neagoe, curator)

   Corneliu Drăgan-Târgovişte s-a născut pe data de 3 martie 1956 la Bucureşti. Artistul a făcut studii libere de pictură cu maestrul Horea Cucerzan şi desen cu sculptorul Iorgos Iliopolos. Începând cu anul 1981 artistul se remarcă pe plan naţional şi internaţional ca grafician, scenograf şi acuarelist de succes. În anul 2012 Corneliu Drăgan-Târgovişte participă la Shanghai Zhujiajiao Internaţional Watercolour Biennial din China iar în anul 2013 devine membru internaţional al Societăţii de Acuarelă din Birmingham, Marea Britanie. Retrospectiv, pe parcursul unui traseu artistic fructuos pictorul a avut numeroase expoziţii personale şi de grup, în ţară şi străinătate, având de asemenea lucrări în colecții din România şi din afara ţării.

     Expoziția va fi deschisă publicului în intervalul 7-21 martie 2016, la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, București

   Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne precum și ale unor valori deja consacrate. Asociația implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii dar și proiecte educaționale.

Targ de Mucenici




Muzeul National al Taranului Roman


Bucuresti


4 - 6 martie 2016






    În perioada 4 - 6 martie 2016, Fundaţia Kogaion 115 organizează Târg de Mucenici, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Intrarea la târg este liberă.
   Sărbătoarea creştină a sfinţilor 40 de mucenici din Sevastia, cunoscută în popor şi ca Sâmbra Plugului, este prilejul de a invita bucureştenii să guste din bucate delicioase şi să se bucure de tradiţiile noastre româneşti.
    Cu mare drag vin, tocmai din comuna Stăuceni, judeţul Botoşani, gospodine care vor împleti, în târg, mucenici moldoveneşti însiropaţi cu miere și pudrați din belșug cu miez de nucă. Special pentru aceste zile, femeile au pregătit mucenici uriaşi având forma cifrei 8 şi mucenici în forme speciale: de porumbei, de soare, de inimă, de hartă a României şi chiar chipul unui ţăran român în mărime naturală. Cum sâmbăta aceasta sunt Moşii de iarnă, când se dă de pomană pentru sufletele celor adormiţi, la târg vor fi copţi şi colaci împletiţi în patru sau plăcinte poale’n brâu cu brânză şi stafide.
   Pentru ziua de 8 Martie, Ziua Femeii, puteți alege de aici, persoanelor dragi, cadouri cu totul deosebite: ii cu alesături, vestimentaţie din lână împâslită sau din mătase pictată, haine şi accesorii din piele naturală, vase de ceramică de la Horezu, Corund sau Marginea, mic mobilier crestat, obiecte decorative din sticlă şi ceramică pictată, podoabe tradiţionale, icoane pe lemn sau pe sticlă, sculpturi în marmură, bijuterii din porţelan şi argint, săpunuri şi creme făcute doar cu ingrediente naturale.
    Gastronomia tradițională e prezentă la eveniment prin preparate diverse, pentru toate gusturile: afumături din carne de porc rasa Mangalița, brânzeturi proaspete şi afumate din lapte de capră sau de oaie, turtă dulce din Covasna, cozonaci bucovineni, plăcintele boiereşti cu fructe şi cu brânză, prăjituri de casă după reţetele bunicilor, miere și siropuri naturale, vin de Panciu şi palincă, pâine frământată cu maia naturală, produse pe bază de cătină, miez de nucă şi fructe păstrate cu grijă peste iarnă în cămări.
    Cei care apreciază obiectele vechi şi cu valoare istorică găsesc la anticarii participanţi la târg unelte din lemn, mobilier ţărănesc sau straie populare din diferite zone folclorice.
    Duminica aceasta se lasă sec de carne, înaintea Postului Mare al Paştelui, aşa că este ocazia potrivită de a ne desfăta cu mâncăruri care mai de care mai gustoase: borş de peşte, carne de porc la ceaun cu mujdei şi gogonele, sărmăluţe cu mămăliguţă, saramură de crap, păstrăv şi cârnăciori proaspeţi la grătar. Nu pot lipsi din meniu mucenicii munteneşti la ceaun, cu multă scorțișoară și nucă pisată.

Program: 4 – 6 martie 2016, între orele 10:00 – 18:00
Organizator eveniment: Fundaţia Kogaion 115

Reprezentări feminine în Preistorie




Muzeul Judetean Buzau


Buzau


4 - 31 martie 2016




Comunicat de presă

    În data de 4 martie a.c., ora 10:00, are loc deschiderea expoziţiei temporare Reprezentări feminine în Preistorie organizată de către Muzeul Judeţean Buzău, în colaborare cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.
   În luna germinaţiei propunem publicului buzoian şi nu numai, vizionarea unei selecţii de obiecte deosebite. Una dintre cele mai cunoscute categorii de artefacte, specifică mai ales neoliticului, este cea a statuetelor antropomorfe, întruchipând Zeiţa Mamă. Alături de aceasta se regăsesc figurine interpretate cel mai adesea drept reprezentări ale divinităţilor din panteonul neolitic sau al epocii bronzului, întruchipări miniaturale ale formelor feminine ce ilustrează canoane estetice şi religioase specifice lumii din urmă cu 6000-3500 de ani.
    Expoziţia prezintă unele dintre cele mai frumoase şi mai bine păstrate reprezentări plastice neolitice şi din epoca bronzului de la curbura Carpaţilor: atât statuetele redând într-o manieră realistă silueta umană, modelate din lut, cât şi figurinele schematizate de os sau vasele cu atribute antropomorfe înfăţişează principiul feminin în diferitele sale ipostaze.
    Obiectele expuse provin din aşezări de pe teritoriul judeţelor Buzău şi Prahova: Sudiţi, Aldeni, Coţatcu, Moisica, Finţeşti, Cârlomăneşti, Pietroasa Mică, Apostolache, Mălăieştii de Jos, Seciu.
    Expoziţia poate fi vizitată la sediul Muzeului Judeţean Buzău din bd. Nicolae Bălcescu nr. 50, în perioada 4-31 martie 2016, de marţi până duminică, între orele 9:00 şi 17:00.
Informaţii suplimentare – la telefon 0238.710.561.