joi, 10 iunie 2021

Noaptea, cu iubitorii de caricatură!

 


Costel Pătrășcan


Muzeul Umorului, Brăila 


12 iunie 2021



155 de ani de Benzi Desenate în România

 


Banda Desenată Românească 


Muzeul Național de Istorie a României, București 


12 iunie - august 2021



Noaptea Muzeelor

 


Muzeul Municipal Dej 


12 iunie 2021



Pe simezele ieșene - Print

 


Expoziție de fotografie 


Matei Bejenaru 


Galeria ARTEP, Iași


17 iunie - 31 iulie 2021



In memoriam Matilda Cugler-Poni

 


Muzeul Poni - Cernătescu 


Iași 


11 iunie - 31 august 2021



Peisaj românesc cu oameni și sfinți

 


Arta plastică contemporană românească


Mircia Dumitrescu 


Muzeul Național Cotroceni, București


10 iunie - 4 iulie 2021



Noaptea Muzeelor

 


Muzeul de Științele Naturii Aiud 


12 iunie 2021



Noaptea Muzeelor...prahovene

 



Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova


12 iunie 2021




De la Anatomia Artistică la Opera Finită

 


Micaela Eleutheriade


Muzeul Municipiului București


16 iunie - 17 iulie 2021




   Secția de Artă a Muzeului Municipiului București oferă periodic, în spațiul rezervat expoziției anuale a Pinacotecii MMB, câteva surprize bine primite de vizitatori. Este și cazul noului medalion, ale cărui compoziții vor putea fi admirate în perioada 16 iunie - 17 iulie în cadrul expoziției tematice De la Anatomia Artistică la Opera Finită, deschisă la Palatul Suțu.

   Sunt, astfel, marcați cei 121 de ani de la nașterea Micaelei Eleutheriade, una dintre marile noastre pictorițe, descendentă directă, prin mamă, din familia pictorului Gheorghe Tattarescu.

   "Creația artistică a Micaelei Eleutheriade a cuprins și ilustrat cel mai dinamic secol din istoria noastră, mărturisind evenimentele și schimbările sociale, fără să transforme propria artă în manifest", afirmă Rodica Ion, muzeograf MMB și curator al medalionului.

Iași, oraș al spiritualității

 


Expoziție de fotografie


Ozolin Dușa 


Palatul Rozloveanu, Iași


12 iunie 2021




    Palatul Roznovanu, reședința familiei Rosetti - Roznovanu, a fost construit la dorința boierului Iordache Neculai Roznovanu. Inaugurat cu mare fast la 23 aprilie 1832, de ziua Sfântului Gheorghe, era cea mai frumoasă clădire din oraș. Impresionantă prin somptuozitate și prin fastul interioarelor, a fost amenajată de cunoscutul arhitect Gustav Freywald, cel care a proiectat și Catedrala Mitropolitană din Iași. Sala Mare a Palatului Roznovanu a găzduit de-a lungul timpului concerte de binefacere, spectacole susținute de Haricleea Darclee sau George Enescu, baluri fastuoase. Clădirea a jucat un rol deosebit pe scena istoriei, mai ales în Primul Război Mondial, între 1916 - 1918, când a găzduit sediile ministerelor refugiate de la București: Curtea de Casație și Justiție, Arhiva, servicii ale Ministerului de Justiție, precum şi Misiunea Americană de Cruce Roşie. Începând cu anul 1970 Palatul Roznovanu este sediul Primăriei Municipiului Iași.

Vă așteptăm cu drag!

Carpi și goți în colecțiile muzeului

 


Muzeul de Istorie Suceava


11 iunie - 20 septembrie 2021




   Cele peste 100 de obiecte de ceramică, aur, argint, bronz, fier şi sticlă, reprezintă rodul muncii arheologilor suceveni din anii ‘60- 80 ai secolului trecut, perioadă în care, pe teritoriul judeţului Suceava au fost întreprinse numeroase săpături arheologice.

   Exponatele sunt însoţite de 22 de panouri explicative, pe care au fost punctate informaţiile esenţiale privind dacii liberi (numiţi carpi în spaţiul est-carpatic) şi sinteza culturală numită Sântana de Mureş-Cerneahov, formată, în zona noastră, pe baza civilizaţiei anterioare a dacilor liberi.

    Expoziţia conţine două vitrine centrale, în care sunt prezentate monede romane imperiale de argint şi bronz, precum şi o monedă de aur emisă în timpul împăratului Theodosius I, cel care în 381 obţinea o victorie decisivă asupra carpilor. Acestor piese li se adaugă descoperirea celebră de la Rotopăneşti, care conţinea un pandantiv de aur şi un vas de lut, descoperite împreună.

    De asemenea, expoziţia se constituie şi într-un omagiu adus unora dintre cei mai importanţi arheologi ai Muzeului Național al Bucovinei, care, de-a lungul deceniilor, au contribuit, prin săpăturile arheologice efectuate şi prin publicarea rezultatelor, la sporirea patrimoniului muzeului sucevean şi la promovarea renumelui instituţiei.

     Grigore Foit, Emil Ioan Emandi şi Mircea Ignat au desfăşurat ample campanii de cercetare în aşezări şi necropole aparţinând dacilor liberi şi civilizaţiei Sântana de Mureş-Cerneahov, de pe teritoriul judeţului Suceava, precum: Siliştea Şcheii, Suceava-strada Ana Ipătescu, Moara, Podeni, Zvoriştea şi Dolheştii Mari.

De Noaptea Muzeelor

 


Muzeul de Istorie Teodor Cincu 


Tecuci 


12 iunie 2021



Pe simezele ploieștene - Dialoguri în lumină

 


Arta plastică contemporană românească


Florica Ionescu


Galeria de Artă Ploiești


10 - 24 iunie 2021



Târgul Meșterilor Populari

 


Iași 


ediția a XXI-a, 11 - 13 iunie 2021




   Manifestarea reunește la Iași aproximativ 60 de meşteri populari din diferite zone etnografice ale României, care susțin, prin intermediul lucrărilor lor, păstrarea şi promovarea meşteşugurilor, precum și transmiterea acestora către noile generații, în spiritul respectului pentru tradiţie şi bun gust autentic.

   Târgul include atât expoziția cu vânzare de obiecte tradiționale, cât și activități interactive de tip atelier, în cadrul cărora vor fi ilustrate meșteșuguri tradiționale precum: olăritul, prelucrarea lemnului, confecţionarea instrumentelor muzicale tradiționale, industria casnică, încondeierea ouălor, confecţionarea măştilor populare. Întâlnirea cu publicul va avea loc vineri și sâmbătă, între orele 9:00 și 20:00, iar duminică, în intervalul orar 9:00 - 17:00.