Ardud
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României în Ardud
vor avea loc o serie de manifestări
În orașul Ardud în data de 26 noiembrie și 1 decembrie 2019
vor fi organizate manifestări cultural-educative consacrate istoriei patriei,
care vor marca Ziua Națională a României, după cum urmează:
26 noiembrie 2019
Manifestări la monumentul lui Augustin Mircea din Ardud
începând cu ora 12:00 dedicate comemorării a 65 de ani de la trecerea în
eternitate a celui care a fost participant la Marea Unire de la 1918 și deputat
în primul Parlament al României Mari, Dr. Augustin Mircea:
Intonarea Imnului de Stat al României și al U.E.
Ceremonial religios oficiat de un sobor de preoți
Alocuțiuni
Moment cultural-artistic
Depuneri de coroane
1 decembrie 2019
Spectacol folcloric organizat în Căminul Cultural din
Mădăras cu ocazia aniversării a 10 ani de la înființarea Ansamblului folcloric Cetatea Codrului din Ardud, unde vor fi prezenți soliștii: Alexandra Ciorba,
Alina Naghi, Viorel Variu, Cornel Pop, Florin Borobei, Georgiana Marina,
Malvina Madar Iederan și Ana Holdiș Pop.
Vă așteptăm cu drag!