marți, 20 aprilie 2021

Panorama

 


Expoziție de fotografie


Nicu Ilfoveanu 


Galeria Artep, Iași 


22 aprilie - 5 iunie 2021




    Joi, 22 aprilie 2021, începând cu ora 18:00, vă invităm la deschiderea expoziției de fotografie Panorama, la Galeria Artep din Iași.

La vernisaj vor participa fotograful Nicu Ilfoveanu și curatoarea expoziției, Alexandra Manole.

    Expoziția este parte integrantă din proiectul Modernități multiple: demers de cercetare artistică asupra mediului fotografic, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și inițiat de Asociația Galeria Artep.

    Expoziția Panorama. Nicu Ilfoveanu va putea fi vizitată la Galeria Artep din Iași, cu respectarea normelor sanitare impuse de pandemia COVID-19, în perioada 22 aprilie – 5 iunie 2021.

Organizator: Asociația Galeria Artep

Cu sprijinul: Administrația Fondului Cultural Național

 

Tezaurul de denari romani de la Berchezoaia

 


Muzeul Județean de Istorie și Arheologie 


Baia Mare 


21 aprilie 2021




   Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș, va organiza în data de 21 aprilie 2021, de la ora 12:00 un eveniment dedicat inaugurării expoziției temporare Tezaurul de denari romani de la Berchezoaia. Curatorul expoziției este Raul Cardoș, muzeograf, din echipa de proiect făcând parte și Zamfir Șomcutean, conservator și Dorian Ghiman, restaurator.

    Expoziția face parte din programul cultural intitulat Din colecția numismatică a muzeului prin care instituția dorește să facă cunoscut publicului larg numeroasele tezaure și colecții numismatice pe care le tezaurizează, atât prin intermediul proiectelor expoziționale, cât și editoriale. În acest sens, amintim valorificarea culturală a Tezaurului de denari romani de la Oarța de Sus (prin organizarea unei expoziții și a unui proiect cultural în cursul anului 2018), precum și publicarea (la sfârșitul anului 2020) a lucrării Tezaurul monetar roman de la Oarța de Sus (autori: Georgeta Maria Iuga, Raul Cardoș) editată de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Seria Studii și Cercetări Maramureșene 3.

    Invitați la deschiderea expoziției sunt autorii descoperirii acestui tezaur membrii Asociației Detecție Nord, Vasile-Ovidiu Papuc, Lucian-Alexa Onea și Vlad-Călin Sarmași. Tezaurul de denari romani de la Berchezoaia este cea mai recentă descoperire de acest gen pe teritoriul administrativ al județului Maramureș și urmează să fie expus vizitatorilor în premieră.

***Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș


Pe simezele ieșene - Care-i treaba cu iepurașul?

 



Arta plastică contemporană românească


Rica Nemțanu


Galeria de Artă Nicolae Tonitza, Iași 


20 - 30 aprilie 2021



De la Lala...pentru Mioara

 


Colecții și Colecționari 


Cartofilie


Câteva cărți poștale dintr-o perioadă premergătoare unei fracturi de istorie.
Și încă gravă...
Cuprind rândurile adresate de Lola (Layla) - de fapt Niță Ștefania
("copilul visător al internatului") - Mioarei Demilano (?!)
Colege de liceu. În majoritate pe perioada vacanței școlare.
Nu cuprind informații spectaculoase, din cauza vârstei dar mai ales  
a cenzurii. O anumită atmosferă se desprinde totuși, în crescendo aș spune.
Nu știu ce s-a ales de cele două tinere. Nu știu cât de pregătite erau pentru ceea ce
avea să vină. Și n-au fost numai ele. O generație întreagă...





23 iunie 1943.
De la Curtea de Argeș la București. Cenzura (ștampila) aplicată la Pitești.





14 august 1943.
De la Curtea de Argeș la București. Cenzura (ștampila) aplicată la Pitești.




1 septembrie 1943.
De la Curtea de Argeș la București. Cenzura (ștampila) aplicată la Pitești.




23 iunie 1944.
De la Curtea de Argeș la București. Cenzura (ștampila) aplicată la Pitești.





3 iunie 1945.
De la Curtea de Argeș la București. Cenzura (ștampila) aplicată la București.
Costul francării nu mai este 10 lei. A ajuns la 21 lei.





27 iulie 1945.
De la Curtea de Argeș la București. Cenzura (ștampila) aplicată la București.
Francarea costă tot 21 lei dar un timbru s-a pierdut pe parcursul vremurilor.





4 august 1945.
De la Curtea de Argeș la București. Cenzura (ștampila) aplicată la București.
Francarea costă tot 21 lei dar două timbre s-au pierdut pe parcursul vremurilor.
Destul de ciudată povestea ștampilelor (cele vizibile).
Carte poștală scrisă pe 4, ștampilată la Pitești pe 3 (!), ajunsă la București pe...11.
Și din nou ștampilată în Capitală (cenzură) pe 16 august.





20 august 1945.
De la Curtea de Argeș la București. Cenzura (ștampila) aplicată la București.
Francarea costă acum aproape dublu, adică 40 lei.
Carte poștală ajunsă la destinație cu mare întârziere - 14 septembrie.




13 septembrie 1945.
De la Curtea de Argeș la București. Cenzura (ștampila) aplicată la București.




26 septembrie 1945.
De la Curtea de Argeș la București. Cenzura (ștampila) aplicată la București.
Nu cunosc semnificația ștampilei rotunde în centru cu cifra 15.



Început de iulie 1946.
Din Câmpeni - Turda.
Francarea costă tot 21 lei dar un timbru s-a pierdut pe parcursul vremurilor.




Rânduri neatate, ștampile greu lizibile. Probabil 1946.
Din Câmpeni - Turda.
Tarif francare mărit substanțial - 140 de lei. 




12 martie 1947.





Peisaje din Munții Rodnei

 


Expoziție de fotografie


Muzeul Grăniceresc Năsăudean, Năsăud 


20 aprilie - 16 mai 2021



Mărturii creștine la Palatul Domnesc

 


Arta plastică contemporană românească


Mihail Gavril


Muzeul Municipal Octavian Moșescu, Râmnicu Sărat 


22 aprilie 2021



Prelecțiunile Junimii - Vasile Alecsandri. Unionistul

 


Muzeul Mihail Sadoveanu 


Iași


21 aprilie 2021





    Ducând mai departe o practică a vechii Junimi, care s-a bucurat de mult succes, cea a "prelecțiunilor populare", pe teme diverse, Muzeul Național al Literaturii Române Iași în parteneriat cu Asociația Patrimoniu pentru comunitate Iași vă invită miercuri, 21 aprilie 2021, la Muzeul Mihail Sadoveanu, începând cu ora 15:30, la o nouă ședință a Prelecțiunilor Junimii.

    Prof. univ. dr. Mihai Cojocariu, invitatul ședinței a XXIX-a a Seriei noi din Prelecțiunile Junimii, va vorbi publicului despre implicarea lui Vasile Alecsandri în viața politică a secolului al XIX-lea, în primul rând despre rolul său în realizarea Unirii de la 1859. Evenimentul va fi precedat de o Laudatio susținută de conf. univ. dr. Cristian Ploscaru de la Facultatea de Istorie.

    Cei interesați să participe la prelecțiunea Vasile Alecsandri. Unionistul, ce va avea loc miercuri, 21 aprilie 2021, ora 15:30, sunt rugați să se programeze la adresa de e-mail: programe.mnlri@gmail.com în cursul acestei zile, până la ora 17:00. Intrarea este liberă, iar numărul de locuri disponibile este limitat la 15.

Vă așteptăm la Prelecțiunile Junimii!