joi, 25 aprilie 2013

De Paște, în Galații de altădată

Muzeul de Istorie Paul Paltanea Galati


Muzeul Casa Colecțiilor, Galați


24 aprilie - 2 iunie 2013





  Ospitalitatea românilor a fost recunoscută, ca atare, de-a lungul secolelor. De sărbători, românii îşi întâmpină, dintotdeauna, musafirii cu voie bună şi bucate specifice. Gălăţenii, ca toţi românii de altfel, ştiau să-şi facă plăcute sărbătorile, inclusiv pe cele pascale (cu tradiţionalele ouă roşii şi cozonacul ce impresionau pe străini), alături de cei dragi. 
   În spiritul acestei tradiţii, în perioada 24 aprilie – 2 iunie 2013, vizitatorii care trec pragul Muzeului Casa Colecţiilor, din strada Eroilor nr. 64, vor fi invitaţi să păşească DE PAŞTE, ÎN GALAŢII DE ALTĂDATĂ, în Salonul de la etajul 1, dominat de atmosfera festivă, ca-n timpul belle-epoque.

Traditii pascale din Maramures



Muzeul de Etnografie si Arta Populara


Baia Mare


25 aprilie 2013




   Institutul Cultural Român Filiala Maramureş, în colaborare cu Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, Consiliul Judeţean Maramureş şi Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare, organizează manifestarea culturală Tradiţii pascale din Maramureş. Evenimentul va avea loc joi, 25 aprilie 2013, începând cu ora 13.00,  la Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Baia Mare, Str. Dealul Florilor, Nr.1.    Coordonatori: Etnolog Janeta Ciocan, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, Director Florica Bud, Institutul Cultural Român Filiala Maramureş, lector univ. dr. Delia – Anamaria Răchişan, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca şi Consiliul Judeţean Maramureş.
   Parteneri: Bastionul Măcelarilor, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Baia Mare, Seminarul Teologic Liceal Ortodox Baia Mare, Liceul Sportiv Baia Mare, Şcoala Generală din Budeşti, Şcoala Generală Sălsig, Şcoala nr. 14 George Coşbuc Baia Mare, Şcoala nr. 9 Mihail Sadoveanu Baia Mare, Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Colegiul Economic Nicolae Titulescu, Colegiul Vasile Lucaciu Baia Mare. 
   Alături de studenți și elevi, vor participa performerele din Maramureș (Țara Lăpușului, Țara Codrului, Țara Maramureșului Istoric, Țara Chioarului), oameni de cultură, reprezentanți ai Episcopiei Române Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.

Activitățile manifestării culturale:

1. Crucea și Patimile Mântuitorului. Învierea Domnului – nădejde și credință - prelegere  consilier cultural Pr. Dr. Ștefan Cristian, Episcopia Română Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.
2. Mielul umplut de Paște – director Bud Florica, Institutul Cultural Român, Filiala Maramureș
3. Ouăle încondeiate. Ouăle roșii. Tradiție și semnificație – prelegere etnolog Janeta Ciocan
4. Tradiții pascale din Maramureș (Țara Lăpușului, Țara Codrului, Țara Maramureșului Istoric) – documentar etnologic, lector. univ. dr. Delia Răchișan
5. Florile – 33 de creații dumnezeiești cu rol taumaturgic. Florile – leac pentru suflet, medicament pentru trup (legende și întrebuințare) - lector univ. dr. Delia Răchișan
Flori pictate - conservator Minerva Oțoiu, Bastionul Măcelarilor
6. Expoziție - Lumina din suflet. Icoane pictate pe lemn - Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Iosif Mărturisitorul”, Baia Mare
7. Expoziție - Reprezentările artistice ale copiilor - mângâiere pentru suflet, încântare pentru privire. Sfintele sărbători pascale – iubire, adevăr, credință
8. Pricesne – Grupul Coral Comunio, Facultatea de Teologie, performerele din Țara Lăpușului, Țara Codrului, Țara Maramureșului Istoric, studenții de la Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare.
9. Expoziție-concurs – Ouă încondeiate și vopsite de elevi - Școala nr. 14 George Coșbuc, Școala nr. 9 Mihail Sadoveanu, Liceul Sportiv, Colegiul Vasile Lucaciu, Baia Mare.
10. Expoziție-concurs – Creații literare pascale – Colegiul Național Mihai Eminescu, Școala Generală Sălsig (coordonator: director Florica Bud, Institutul Cultural Român, Filiala Maramureș), Colegiul Economic Nicolae Titulescu, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere
11. Demonstrație (la fața locului) – Ouă roșii și încondeiate – performerele din Maramureș și studenții, specializarea Etnologie
12. Decernarea diplomelor

Caractere - Biografii emblematice ale detentiei politice. Memorialul Durerii


Anita Nandris Cudla


Institutul Cultural Roman, Bucuresti


25 aprilie 2013





Biografii emblematice: povestea Aniţei Nandriş din Bucovina - Dezbatere și proiecție de film în seria "Caractere"

   Joi, 25 aprilie 2013, de la ora 17:00,  Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va găzdui o dezbatere și o proiecție de film dedicate Aniței Nandriș-Cudla, autoarea cărții 20 de ani în Siberia - Amintiri din viață. 
   Evenimentul face parte din seria Caractere – Biografii emblematice ale detenţiei politice. Memorialul Durerii, organizată de ICR în parteneriat cu TVR. 
   Actorul Armand Calotă va citi din jurnalul savantului Grigore Nandriş, prof. univ. la Universitatea din Londra, frate cu Aniţa, pagini despre anii deportării sale.   Filmul de 50’ reconstituie viaţa Aniţei Nandriş Cudla, după jurnalul ei şi după mărturiile unor membri ai familiei – cei doi fii, Dumitru şi Vasile, şi dr. Gh. Nandriş, vărul acesteia. Jurnalul reprezintă una dintre cele mai pregnante mărturii despre deportarea siberiană, fiind comparat cu scrierile lui Soljeniţân. "După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară“, spunea Monica Lovinescu. Manuscrisul cărţii i-a fost încredinţat lui Gh. Nandriş în 1982, la Cernăuţi. În mai 1991, dr. Gh. Nandriş a trimis manuscrisul (360 de pagini, cu un scris caligrafic) Editurii Humanitas care l-a publicat în acelaşi an. Cartea a fost distinsă de Academia Română, în 1992, cu Premiul Lucian Blaga. 
   Ce s-a întâmplat în satul Mahala, satul Aniţei ? Cum a ajuns familia ei în Siberia ? Într-o singură noapte – 6-7 februarie 1941 – au fost împuşcaţi de grănicerii ruşi, lângă satul Lunca 300 de ţărani.    
   Într-o altă noapte – 12 spre 13 Iunie 1941 – din aceeaşi comună au fost deportate, pentru exterminare în Siberia, 602 persoane. În această listă publicată pentru prima dată în Memorialul Durerii, familia Aniţei figurează la nr. 14-18. O treime dintre cei 602 deportaţi sunt copii sub 15 ani, iar alţi 76 sunt copii sub 5 ani.
   Această ţărancă de 36 de ani se trezeşte în miez de noapte smulsă din casa ei de către NKVD (Securitatea sovietică) cu trei copii mici (11, 14 şi 7 ani) lângă ea, despărţită de soţ pentru totdeauna şi înghesuită într-un vagon pentru vite, ticsit cu alte victime.  Este dusă dincolo de Cercul Polar printre sloiurile de gheaţă ale fluviului Obi. Aniţa şi cei trei fii ai ei s-au întors acasă în 1961, după 20 de ani de surghiun. 
   Filmul reconstituie, prin portretul Aniţei, statura ţăranului bucovinean și tăria sa în confruntarea cu comunismul.
Accesul publicului este liber.

***Citesti si te cutremuri...

Artă și spiritualitate în spațiul transilvan



Prezențe românești peste hotare


Arta plastică contemporană românească


Filiala Seghedin a ICR Budapesta, Ungaria


29 aprilie - 29 mai 2013





   Pe 29 aprilie, de la ora 18:00, Filiala Seghedin a ICR Budapesta organizează în saloanele sale din piaţa Dugonics nr. 2 vernisajul expoziţiei Artă şi spiritualitate în spaţiul transilvan, curatoriată de Ovidiu Cărpuşor, director general al Galeriei de Artă Transilvania din Braşov. 
  Vor fi prezentate publicului din Ungaria un număr de 50 de importanţi artişti plastici contemporani din România şi din Republica Moldova, discipoli ai marilor maeştri ai picturii naţionale precum Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Eugen Lungu, Constantin Baraschi, George Apostu.   Publicul din Seghedin va putea admira lucrări de pictură, grafică şi sculptură semnate de: Silvia Onişa, Traian Brădean, Georgeta Grabovschi, Elena Surdu Stănescu, Aurel Dan, Mihai Coţofanu, Géza Kovács, Laurenţiu Dimişcă, Gheorghe Mosorescu, Constantin Ilea, Aurel Nedel, Dan Hatmanu, Ovidiu Cărpuşor, Elena Agapie, Monica Andriesei, Dumitru Bezem, Veronica Bodea Tatulea, Dana Catona, Doina Liliana Dănescu, Manuela Toderaş, Daniel Crăciun, Mircea Diaconu, Vioara Dinu, Virgil Dobârţă, Ágnes Domokos, Dorina Dutkay, Mihai Fălcoianu, Ágnes Ferentz, Georgiana Gămălie, Veronica Iftodi, Robert Ixari, László Rosinecs, Ion Lazăr, Gheorghe Lişiţă, Alina Manole, Dana Maria Marcu, János Miklós, Laurenţiu Midviki, Ştefania Nistoreanu, Stela Onuţ, Valeria Petriu, Cristian Radu, Ion Radu, Marcela Rădulescu, Dan Stancu, Rodica Strugaru, Dana Szentkiraly, Cornel Vana.
    Artiştii plastici prezenţi sunt absolvenţi ai unor universităţi de profil şi membri ai Filialelor UAPR din Bucureşti, Braşov, Timişoara, Sibiu, Brăila, Neamţ, Harghita, Iaşi, Cluj, Baia Mare artiştii plastici prezenţi au în portofoliu numeroase expoziţii personale sau de grup, găzduite de cele mai importante galerii naţionale şi internaţionale, sau medalii cucerite la marile Saloane şi festivaluri de artă. 
   Expoziţia va fi deschisă publicului până pe 29 mai 2013.

Arta plastica contemporana


Expozitia internationala: Venature XXV


Centrul Artelor Vizuale, Bucuresti


26 aprilie - 9 mai 2013






  Vineri, 26 aprilie 2013, ora 18.00, are loc vernisajul expoziţiei internaţionale VENATURE XXV – proiect artistic european iniţiat de membrii grupului Atelier din Milano în urmă cu 25 de ani. 
  De-a lungul timpului VENATURE s-a desfăşurat în diferite ţări europene şi a reunit artişti (pictori, sculptori, graficieni) de pe întreg cuprinsul european şi nu numai. Evenimentul expoziţional stă astfel sub egida zilei de 9 mai – Ziua Europei.
  Avându-l ca oaspete pe unul dintre iniţiatorii proiectului – profesorul la Academia din Brera Renato Galbusera, expoziţia VENATURE XXV s-a desfăşurat în două etape: Milano 2012 – Bucureşti 2013.      
   Expoziţia bucureşteană beneficiază de curatoriatul artiştilor Lisandru Neamţu şi Iulian Dalin Toma şi este găzduită de galeria Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala de pictură, CAV – Centrul Artelor Vizuale (str. Biserica Enei nr.16, tel 021 3126766) între 26 aprilie şi 9 mai.
  Vernisajul este precedat – începând cu ora 15.00, în aceeaşi locaţie – de Conferinţa ARTISTUL ŞI SOCIETATEA CONTEMPORANĂ.
  Vor conferenţia artişti şi profesori de arte vizuale cu specializări diferite, propunând noi abordări şi interpretări ale fenomenului artistic în lumea contemporană.
  Proiectul este realizat cu sprijinul UNArte, UAPR și CAV.
***vreauarta.ro

Prezente romanesti peste hotare


Arta plastica contemporana romaneasca


Dan Voinea


Expozitia: Momentary Rise of Reason


Galeria Beers Lambert, Londra, Marea Britanie


12 aprilie - 18 mai 2013








  Prima expoziţie personală a pictorului român Dan Voinea în Marea Britanie, intitulată A Momentary Rise of Reason, este găzduită de galeria de artă contemporană Beers Lambert între 12 aprilie şi 18 mai, conform site-ului artdaily.org citat de Agerpres.
  Dan Voinea este unul dintre reprezentanţii noii şcoli de pictură realistă contemporană, alături de Adrian Ghenie, belgianul Michael Borremans și britanicul Justin Mortimer. Deşi se revendică din "noul realism”, picturile lui Voinea au şi elemente suprarealiste, pictorul fiind un bun desenator şi povestitor.
  Dan Voinea s-a născut în 1970, la Braşov, a terminat Academia naţională de artă, secţia grafică, şi locuieşte la Bucureşti. El a avut până acum numeroase expoziţii personale şi de grup în România şi Franţa.
***ziarulromanesc.net

Arta plastica contemporana romaneasca


Corina Chirila


Cercul Militar National, Bucuresti


29 aprilie - 12 mai 2013







Portretul unui oras - Bucuresti



Arta plastica contemporana romaneasca


Bogdan Calciu


Biblioteca Metropolitana, Bucuresti


7 - 25 mai 2013


Targul Sarbatorilor de Pasti


Iasi


29 aprilie - 4 mai 2013






   În perioada 29 aprilie - 4 mai, Consiliul Judeţean Iași va organiza prima ediție a Târgului Sărbătorilor de Paşti. Evenimentul va avea loc pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt (zona pietonală), la acesta urmând să participe aproximativ 40 de producători agricoli şi meşteşugari din judeţele Moldovei şi nu numai, care vor prezenta şi comercializa produse tradiţionale şi ţărăneşti de sezon. 
   Ideea organizării acestui târg de Paști pentru ieşeni a apărut în urma întâlnirilor cu producătorii agricoli din judeţ. Interesul consumatorilor pentru astfel de alimente tradiţionale este în creştere, iar potenţialul judeţului este semnificativ. Această inițiativă aparţine chiar producătorilor agricoli cu care m-am întâlnit încă de anul trecut şi are drept scop principal sprijinirea acestora şi a meşteşugarilor pentru valorificarea produselor agro- și nonalimentare. Aşteptăm ca numărul ieşenilor care îşi vor face aprovizionarea pentru masa de sărbători să fie cât mai mare, mai ales că prețurile vor fi accesibile tuturor. Sper că vor aprecia produsele tradiţionale care se vor comercializa la acest eveniment. Astfel de târguri organizate în perioada sărbătorilor de Paşti şi Crăciun vor deveni o tradiţie, la fel ca și în marile oraşe europene. 
   Totodată, până pe 28 aprilie, în parcarea din fața Mănăstirii Golia, Asociația Centrul de Promovare Turistică Iași (înființată prin intermediul proiectului de reabilitare și dezvoltare turistică a Ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia) va organiza cea de-a treia ediție a Târgului De Paște de la Golia. 
   În cele 13 corturi ale Asociației se vor vinde produse alimentare (miere, magiun, compot, zacuscă, dulceață, produse pascale – carne, brânză, cozonac, pască) și produse hand-made (ouă îndondeiate și ouă cu mărgele). Până în prezent au confirmat participarea 22 de comercianți, dar numărul lor va crește (înscrierea continuă).

Orchestra Nationala Radio


Concert Regal


Sala Radio, Bucuresti


11 mai 2013







   Sâmbătă, 11 mai (19.00), Orchestra Naţională Radio va prezenta un CONCERT REGAL, în prezenţa Alteţelor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu.
   Trei mari muzicieni de talie internaţională, care au străbătut meridianele lumii evoluând în cele mai importante săli de concert sunt invitaţi la Sala Radio pentru acest eveniment: dirijorul român Christian Badea, violonista Mihaela Martin şi violoncelistul suedez Frans Helmerson.

***Radio Romania Cultural 

Parfumul parcurilor galatene - Ieri si azi



Complexul Muzeal al Stiintelor Naturii


Expo Foto si Ilustrate


Galati


24 mai - 7 iunie 2013






   Fotografii si ilustrate vechi cu parcurile gălățene din cele mai vechi timpuri până în ziua de astăzi. 

   Organizator: Complexul Muzeal de Stiintele Naturii, Galati

   Colaboratori:
Fotografi: Iulia Mihai, Alina Șerban, Ana Maria Mocanu, Paul Coev, George Nica
Colecționari: Alexandra Munteanu, Ilie Negrea, Florențiu Tanascov, Iulian Panait, George Milea

Initiator: Bogdan-Radu Brînzan (Blocul Tiglina)


Boabe de Credință



Complexul Muzeal de Științele Naturii Răsvan Angheluță


Galați


24 aprilie - 8 mai 2013




   Miercuri, 24 aprilie 2013, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură Boabe de Credinţă, organizată de Şcoala Gimnazială nr.2 Barcea, Primăria comunei Barcea, Palatul Copiilor-filiala Tecuci, Parohia Barcea Nouă, Biblioteca Comunală Barcea, Biblioteca Municipală Ştefan Petică Tecuci şi instituţia muzeală gazdă.    
   Manifestarea aduce în faţa publicului 40 de tablouri pictate… în boabe, seminţe şi mărgele de 20 de copii de la Şcoala Gimnazială nr.2 Barcea (clasele V-VI). 
    Sunt 17 lucrări cu tematică religioasă, confecţionate din boabe şi seminţe, şi 23 de reproduceri după pictori celebri, confecţionate din mărgele. 
   Este cea de a doua ediţie a acestei manifestări – Boabe de Credinţă – prima ediţie având loc anul trecut la Muzeul Mixt Tecuci. 
   "Este un proiect de credinţă şi de suflet în care ne-am propus să stimulăm expresivitatea copiilor prin pictură, desen sau colaj şi am valorificat acest potenţial creativ prin lucrările care vor fi expuse la muzeul din Galaţi. Cei care vor veni să vadă tablourile vor descoperi, în fiecare din ele, puţin din puritatea fiecărui artist şi, sperăm noi, vor pleca cu gândul că arta ne face mai buni” ne-a declarat d-na prof. bibliotecar Avram Gabriela, coordonatoarea acţiunii. 
   Expoziţia de pictură Boabe de Credinţă va putea fi vizitată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi în perioada 24 aprilie – 8 mai 2013.

Exista viata extraterestra ?



Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Rasvan Angheluta


Galati


26 aprilie 2013





   Vineri, 26 aprilie 2013, ora 16.00, în Sala Auditorium de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi va avea loc conferinţa EXISTĂ VIAŢĂ EXTRATERESTRĂ ? manifestare din cadrul Asociaţiei Judeţene de Ştiinţele Naturii Galaţi.

Arta plastica contemporana romaneasca


Expozitia de icoane: Drumul Crucii


Galeria de Arta ARTEX, Ramnicu Valcea


27 aprilie 2013








   Galeria de Arta Artex găzduieşte expozitia de icoane Drumul Crucii realizate atat de artisti plastici din Bucuresti şi Valcea, dar si ale elevilor de la Scoala Gimnaziala Tepesti, comuna Tetoiu, judetul Valcea. 
   In deschiderea expozitiei spectacol de muzica si poezie sacra dedicata Patimilor si Invierii Domnului sustinut de poeti din Zodia Helis. 
   Prezentare de oua incondeiate realizate de copiii de la Scoala Gimnaziala Ionesti, Valcea. 
   Este o expoziţie tradiţională pe care o organizăm în fiecare an in preajma Sarbatorilor Pascale.

Grupul Filos


Teodora Rosca


Expozitie de icoane pe sticla


Libraria Predania, Bucuresti


25 aprilie - 15 mai 2013







   Grupul Filos are bucuria de a vă invita la vernisajul expoziției de icoane pe sticlă a artistei Teodora Roșca, pe 25 aprilie, începând cu ora 19:30.
   Teodora Roșca este iconar, doctor în teologie, publicist, a publicat Icoana pe sticlă din Transilvania (sec. XVIII-XX) (2010), cu remarcabile izbânzi în domeniul artelor plastice (tablou, icoană, mozaic), în țară și străinătate.
  Tema: ciclul pascal / sfinții militari
  Invitat special: Costion Nicolescu - doctor în Teologie, scriitor, publicist, cercetător în etnografie și folclor
   Icoana pe sticlă din Transilvania se înscrie cu succes în fenomenul european al iconografiei pe sticlă, preluând de aici în principal tehnica de execuţie. Din punct de vedere tematic, icoana pe sticlă transilvăneană asumă răsăritul creştin, dar şi influenţe ale iconografiei apusene, astfel încât se realizează o sinteză originală, adaptată realităţilor specifice ale Tansilvaniei.
   "Icoana ţărănească e o categorie generică ce ascunde o multitudine de influenţe, expresii şi stiluri asimilate, trăite şi aşezate pe suprafaţa de lemn, sticlă, pânză sau piatră, în diferite zone şi diferite momente ale istoriei ţăranului cu un duh aparte, unic şi inconfundabil prin directitatea sa.” (Horia Bernea)


Expozitie de fotografie


Codrin Buzdugan


Pensando a te


Libraria Carturesti, Iulius Mall, Iasi


29 aprilie - 19 mai 2013







Prezente romanesti peste hotare



Arta plastica contemporana romaneasca


Salonul National de Arta Decorativa Cotroceni 2012


Muzeul National de Arta al Moldovei, Chisinau, 

Republica Moldova

25 aprilie - 10 iunie 2013