Muzeul Țării Crișurilor
Oradea
17 septembrie - 17 octombrie 2021
După toată munca depusă, în sfârșit avem bucuria de a vă
invita să vizitați o expoziție specială la care puteți vedea în realitate și în
detaliu mare parte din descoperirile membrilor Asociației Dacia Crisius. Despre
unele am scris și noi, dar veți putea pune întrebări despre toate,
specialiștilor de la Muzeul Ţării Crişurilor care se ocupă de cercetarea
descoperirilor noastre.
Printre altele vor fi expuse tezaure monetare din argint,
podoabe rare din aur și argint, arme și unelte dacice precum cuțite, vârfuri de
lance, săgeți, piese din morminte sau depuneri funerare ale marilor războinici
care au trăit și au luptat pe locul satelor și orașelor noastre de acum, in urmă
cu mai bine de 2000 de ani.
Este prima expoziție din țară în care majoritatea obiectelor prezentate sunt descoperite întâmplător prin detecția de metale autorizată, ceea ce confirmă avantajul oferit de practicarea responsabilă a acestei activități în colaborarea cu specialiștii. Scopul comun este cercetarea, expunerea si publicarea descoperirilor astfel încât tabloul istoriei naționale să fie întregit sau chiar corectat, iar toți locuitorii din apropierea descoperirilor să fie mândri de comunitatea puternică și bogată care a trăit în aceste locuri în veacurile anterioare și din care își au rădăcinile!
Totodată dorim să ne delimităm de acei practicanți ai
acestui hobby care în urma ultimelor evenimente (tăierea armelor și uneltelor
dacice cu flexul) au dovedit că nu au același scop nobil, care nu văd dincolo
de interese, care din meschinitate produc distrugeri permanente și iremediabile
ale patrimoniului si sperăm ca prin acest eveniment să creăm un precedent de
bune practici, să oferim un exemplu pozitiv, să inspirăm si să ajungem la multe
alte rezultate frumoase, împreună cu cei de un crez cu noi!
Vă invităm cu drag să vă cunoașteți strămoșii, elitele care
au dăinuit peste meleagurile noastre, bogăția culturală a locurilor natale, și
istoria adevărată, neștiută si ascunsă până acum!
Program:
17 Septembrie - 17 Octombrie
Marți- Duminică
Orele 10:00-18:00
Muzeul Țării Crișurilor
Oradea, Str. Armatei Române nr. 1/A