duminică, 18 octombrie 2020

Târgul de Sfântul Dumitru

 


Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti 


București 


23 - 25 octombrie 2020




   În perioada 23 - 25 octombrie 2020 vă invităm la Târgul de Sfântul Dumitru – eveniment de tradiție, ce reface atmosfera târgurilor din satul de altădată, care aveau loc în zilele marcate de sărbătorile Sfinților, cinstiți de Biserică și de sat la date fixe.

    Evenimentul din acest an va fi unul cu totul deosebit: pe de o parte va marca cei 140 de ani de la nașterea lui Dimitrie Gusti, fondatorul Muzeului Satului, anul 2020 fiind decretat Anul omagial „âDimitrie Gusti și Școala Sociologică de la București de către Asociația Română de Sociologie, împreună cu Institutul de Sociologie și Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române. Pe de altă parte, acest mare târg al toamnei marchează și programul Patriarhiei Ortodoxe Române pentru acest an, dedicat pastorației părinților și copiilor, fiind și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români.

    Atmosfera de mare sărbătoare va fi accentuată și de celebrarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care este și ocrotitor al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

   Timp de trei zile vizitatorii vor avea ocazia să târguiască, să ia parte la spectacole de muzică și dans, teatru, ateliere de creație și demonstrații meșteșugărești, realizate de creatori populari veniți la muzeu din toate colțurile țării.

    Sâmbătă, 24 octombrie, artiștii Teatrului Muzical Ambasadorii vor aduce în fața publicului, în premieră, Povestea Florii-Soarelui, o piesă inedită, bazată pe muzica folclorică românească autentică. Spectacolul este prezentat în cadrul Stagiunii Artistice Muzicale Estivale a României – SAMER 2020, proiect inițiat de Ministerul Culturii. Iubitorii de dans popular vor putea intra în hora mare alături de reprezentanții Ansamblului Folcloric Cununa Carpaților al Centrului Național de Artă Tinerimea Română din București și ai Ansamblului Folcloric Veselia din Vidin, Bulgaria.

    Duminică, 25 octombrie, de la ora 9:00, va avea loc Sfânta Liturghie la Biserica Turea din Satul Nou. Seria de evenimente va continua cu muzică populară, interpretă de artiști din generația tânără a folclorului românesc. Cantautorul Dan Vasilescu va completa momentul muzical, urmând ca ziua să se încheie cu dansuri ale minorităților germane, evreiești și lipovenești.

    Vor putea fi vizitate cele două expoziții de artă religioasă: la sala H. H. Stahl – Icoana ortodoxă – lumina credinței, rezultat al concursului național cu același nume, aflat la ediția a IX-a și organizat de Patriarhia Română, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti și la sala Gheorghe Focșa – Sărbătoarea Breslei – 2020, organizată de Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România.


...culinare...

 


Oameni care au trecut prin viață 


Constant Ionescu (15)



Spre final de serial, vezi link-urile de la finalul postării..



Repertoar cu rețete culinare dar și de medicamente.
De data aceasta mă opresc la cele din prima categorie.
Vă prezint doar câteva, spre exemplificare. Și sporirea apetitului...




















Rețetă pentru zacuscă. Doar suntem în plin sezon!

Celelalte episoade ale serialului le puteți viziona aici:

Festivalul Național de Artă Naivă

 


Muzeul Țării Crișurilor 


Oradea 


ediția a VIII-a, 15 octombrie 2020



Sărbătoarea Breslei

 

Arta plastică contemporană românească 


Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, București


18 octombrie 2020




   AFAPRR- Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România organizează Sărbătoarea Breslei, începând din 2015, împreună cu Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, gazda și totodată partenerul său tradițional, cel mai vizitat obiectiv cultural din Bucureşti. Evenimentul este pilonul principal al expozițiilor filialei, alături de Anuala de artă religioasă și restaurare, găzduită de asemenea de Muzeu, în primăvară. Vernisajul la Sărbătoarea Breslei creatorilor de artă religioasă și a restauratorilor se desfășoară mereu pe 18 octombrie, în ziua praznicului Sf. Apostol și Evanghelist Luca(conform tradiției Bisericii, întemeietorul iconografiei și sfânt ocrotitor al iconografilor). Proiectul a fost inițiat de Cristian Olteanu, președinte al AFAPRR (2014-2018), continuat de dr. Irina Sava, președinte al AFAPRR din 2018.

    Expoziția va putea fi vizitată în perioada 18 octombrie – 18 noiembrie 2020, la Sala Gheorghe Focșa a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti – Șos. Kiseleff nr. 28, sector 1, București.

    Deschiderea filialei noastre AFAPRR: Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România către ceilalţi artiști care fac parte din alte filiale(bucureștene și teritoriale) ale Uniunii Artiștilor Plastici din România: pictură , sculptură, grafică, arte decorative etc. este concretizată prin faptul că anual pe simeze sunt lucrări realizate în diverse tehnici, realizate de zeci de artiști din filialele menţionate, evident alături de creatorii de artă religioasă și de restauratorii membri AFAPRR a UAP din România.

***
https://www.facebook.com/events/900770050330947