Mser Mserian
Istoria vietii lui Manuc Bey Mirzaiant
2013
Vă supunem atenţiei un volum nou apărut la editura noastră Ararat, care în sfârşit va "dezlega unele mistere”.
Cartea intitulată Istoria vieţii lui Manuc Bey Mirzaianţ a fost scrisă de Mser Mserian şi tradusă din limba armeană de eruditul H. Dj. Siruni. În sine, manuscrisul lucrării lui Mserian are o poveste zbuciumată şi pe alocuri tainică aşijderea celui căruia i-a fost dedicat. Cert este că manuscrisul se păstrează la Medenataran şi până astăzi nu a mai fost publicat niciodată (cu excepţia primelor capitole ce au apărut în revista Paros Haiastani din Moscova între 1879-1881, în vremuri incerte). Până şi autorul biografiei lui Manuc, Mserian are o poveste a sa la fel de ciudată şi trepidantă totodată. După moartea lui Manuc, Mserian este chemat din Smirna la Hânceşti pentru a se ocupa de educaţia copiilor Mirzaian. Nu ştim cum ajunsese Mserian la Smirna, dar cert este că el a fost o figură culturală proeminentă din moment ce a fost ales pentru această misiune. În 1841 după mulţi ani în care a rămas la Hînceşti, i-a venit probabil ideea (sau i-a fost comandat) de a scrie o biografie a lui Manuc. Deşi nu îl cunoscuse personal pe Manuc Bey (lucrarea a fost scrisă la 25 de ani de la moartea sa), Mserian a avut la dispoziţie întreaga arhivă a familiei Mirzaian.
Arhiva astăzi a dispărut în condiţii neelucidate (doar câteva documente mai pot fi găsite prin Republica Moldova, la Sankt Petersburg sau Erevan). Deci izvorul lui Mserian este cel mai important provenind "ad urbe condita” şi direct de la sursa principală, familia lui Manuc. Sigur că lucrarea lui Mserian nu este completă şi sigur că pe alocuri nu este chiar obiectivă. De exemplu Mserian nici nu pomeneşte despre importantul rol al lui Asadur Avedian (cumnatul lui Manuc) care chiar i-a salvat viaţa la un moment dat, fiind omul de încredere şi un colaborator apropiat al lui Manuc. Este de înţeles deoarece în 1841, când a fost scrisă biografia, Asadur Avedian avea litigii în instanţă cu moştenitorii ceilalţi pentru averea familiei Mirzaian, iar Mserian ca "angajat” al familiei nu putea să scrie aşa cum ar fi trebuit. Tot ce mai ştim despre Mserian este că apoi a predat la Institutul Lazarian şi a fost înzestrat cu o decoraţie şi cu titlul de Magister de către Ecimiadzin. Se pare că rămas un conservator profund și s-a opus întreaga viaţă mişcărilor progresiste ale societăţii armeneşti. Însă opera sa rămâne actuală şi astăzi.
Biografia lui Manuc este scrisă în limba armeană clasică, pe alocuri romanţat, dar nu atât de laudativ pe cât ne-am fi aşteptat. Pentru un istoric, acest document este cu atât mai mult interesant deoarece pe lângă amănunte cotidiene ce ne fac să aprofundăm mai bine mentalităţile epocii sunt descrise şi contexte ale evenimentelor istorice ce ne dezvăluie implicarea şi rolul jucat de Manuc Bey. Fragmente întregi din corespondenţa cifrată ne sunt dezvăluite. Este uimitor codul secret folosit de Manuc (cod secret creat în colaborare cu Mitropolitul Ignatie şi pe care îl foloseau împreună în corespondenţa lor asiduă după ce Manuc fusese forţat să părăsească Bucureştii). Astfel, în scrisori, Bancherul Polizachi este de fapt Boemia, Bancherul Gheorghe, Germania, Arhimandritul este Contele de Capodistria sau Musiu Filipescu este … Napoleon Bonaparte, ori caleaşca care devine un vas de război, iar Episcopoşii sunt de fapt generalii ruşi.
H. Dj. Siruni, în intuiţia sa şi pentru o mai exactă înţelegere a contextului istoric şi al figurii proeminente a lui Manuc, a considerat necesar să mai adauge şi altceva. Astfel în continuare putem citi fragmente dintr-o lucrare a lui Gheorg Ogullukian, un alt cărturar armean, martor ocular al evenimentelor din Constantinopol din 1807-1809, lucrarea intitulată Istoria Djulusului tradusă pentru prima dată în limba română. Alte fragmente introduse fac parte din lucrarea lui Galust Arabian Istoria marelui vizir Bairaktar Mustafa scrise în armeana clasică şi traduse tot pentru prima dată de acelaşi neobosit erudit Siruni. În final lucrarea cuprinde fragmente din "carnetul” personal al lui Bogos Paul Sebastian, un om de încredere a lui Manuc Bey, precum şi al lui Constantin Vodă Ipsilanti. Bogos ca o "prelungire” a lui Manuc şi-a jucat un rol bine definit în semnarea Păcii de la Bucureşti în 1812 (servind în primul rând interesele lui Manuc şi ale Rusiei, desigur).
Aşadar istoria vieţii lui Manuc Bey Mirzaian este în primul rând o culegere de documente, apoi este chiar o istorie romanţată în sine şi nu în ultimul rând este o mărturie a unor vremuri demult apuse când la margine de Europa bărbaţi adevăraţi precum Manuc Bey, Mustafa Baraiktar ori Babic sau Asadur Avedian făureau istorie şi ţeseau destine. (EDUARD ANTONIAN)
***araratonline.com via Mircea Maximilian Tivadar
