luni, 4 noiembrie 2019

Să ne cunoaștem costumul popular teleormănean




Muzeul de Istorie Petre Voivozeanu 


Roșiorii de Vede 


5 noiembrie 2019




    Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează, în colaborare cu Muzeul de Istorie Petre Voivozeanu din Roșiorii de Vede și Colegiul Național Anastasescu din Roșiorii de Vede, manifestarea Să cunoaştem costumul popular teleormănean.
    Evenimentul se va desfăşura marţi, 5 noiembrie 2019, ora 11:00, la sediul Muzeului de Istorie Petre Voivozeanu din Roșiorii de Vede.
   La manifestare vor lua parte elevi de la Colegiul Național Anastasescu din Roșiorii de Vede.
Muzeograful Luminiţa Gheorghe va prezenta portul popular teleormănean şi rolul pe care acesta îl deţine în existenţa omului.
   Scopul acţiunii este acela de a-i conştientiza pe tinerii de azi asupra cunoaşterii portului popular al zonei din care provin şi, implicit, a identităţii culturale româneşti.
Manifestarea se înscrie în cadrul Programului educaţional Muzeul – sursă de cultură şi educaţie.

Pe simezele ploieștene




Arta plastică contemporană românească 


Vasile Troian 


Muzeul de Artă Ploiești 


24 octombrie 2019





Exponatul lunii noiembrie - Eșarfa tricoloră a lui Ovidiu Gritta




Muzeul Național al Unirii 


Alba Iulia 


5 noiembrie 2019




    În toamna anului 1918, odată cu încheierea Primului Război Mondial, controlul asupra Transilvaniei a fost revendicat de consiliile naționale românești, alături de gărzile naționale.
Legionarii gărzilor românești din Transilvania, în mare parte veterani ai războiului tocmai încheiat, au purtat în continuare uniformele armatei austro-ungare, renunțând însă la însemnele acesteia, dar purtând, obligatoriu, banderole cu tricolorul românesc.  Câteva din aceste însemne s-au păstrat în colecțiile Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.
Este și cazul banderolei purtate de Ovidiu Gritta, sublocotenent cu o misiune extrem de importantă în pregătirea momentului de la 1 decembrie 1918.
    Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia
Prezintă istoric dr. Tudor Roşu

Sunt aici




Lansare de carte 


Rozana Mihalache 


Teatrelli, București 


7 noiembrie 2019





Moștenirea




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Național I. L. Caragiale



Scenă din repetiții cu George Motoi, Mircea Albulescu, Ilinca Tomoroveanu,
Traian Stănescu și Gh. Cozorici.


Scenă de ansamblu din Moștenirea de Titus Popovici.
Premieră: 12 aprilie 1989.



Ilinca Tomoroveanu și Radu Beligan.



Scenă de ansamblu.



Florin Piersic, Ion Marinescu, Gh. Cozorici.


Grupaj publicat în Caiet program, Nr. 80.
Teatrul Național, București. Stagiunea 1989.


Olga Delia Mateescu și Gheorghe Cozorici.

Recital extraordinar de poezie




Adrian Păduraru 


Palas Mall, Iași 


8 noiembrie 2019




   În cadrul celei de-a patra ediții a Galei Scriitorii Anului, care va avea loc vineri, 8 noiembrie, ora 18:00, în sala Chopin de la Palas Mall, actorul Adrian Păduraru va susține un recital extraordinar de poezie.
   Intrarea la eveniment este gratuită și se face pe baza unei invitații care se poate obține de la sediul Casei de Cultură Mihai Ursachi a Municipiului Iași (B-dul Carol nr. 1, Parc Copou), tel 0232-267547.

Remains of the Feast




Muzeul de Artă Arad 


8 noiembrie - 6 decembrie 2019




    Remains of the Feast este o instalație interactivă în care bijuteria contemporană și noile media devin oglinzi ale unei societăți de consum și risipă. Organizată în perioada 8 noiembrie – 6 decembrie 2019 în cadrul Muzeului de Artă Arad, expoziția semnată de Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană prezintă 20 designeri, artiști vizuali și arhitecti explorează semnificația și sensul materialelor și tehnicilor de producție și potențialul designului de a adresa întrebări despre sustenabilitate, reciclare și consum responsabil.
    Proiectul are ca tematică legenda Regelui Midas a cărui dorință de a transforma tot ceea ce atinge în aur îi aduce pieirea. Aceasta este poate una dintre cele mai reprezentative metafore pentru societatea contemporană. Reluând masa mitică a lui Midas, într-un decor luxuriant, auriu, descoperim ceea ce lăsăm în urma unui “ospăț” în care am epuizat toate resursele. Într-un prezent în care fast-fashion a devenit a doua industrie poluatoare la nivel global dupa cea a petrolului, în care cheltuim mai mulți bani pe diete decât ar fi nevoie să hrănească toată populația înfometată a planetei și în care nivelul de poluare este în continuă ascensiune, proiectul ridică întrebări despre responsabilitate și acțiune.
    Expoziția a fost prezentată anterior în cadrul Nopții Albe a Muzeelor 2018 în Galeria Galateca din București, fiind ulterior itinerată în cadrul unor evenimente internaționale de mare anvergură precum Artistar Jewels Milano, Festivalul Internațional Legnica din Polonia, Athens Jewelry Week și Joya Barcelona.

În turneu...




Lansare de carte 


Flavius Ardelean, Ana Donțu 


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București 


4 noiembrie 2019





Oameni și șoareci




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Național I. L. Caragiale



Broșură-program.
Premieră: 1 aprilie 1965.








Chiril Economu.




Ion Henter.



Matei Alexandru.


Victor Moldovan.



Emanoil Petruț.



Lia Niculescu.



Alexandru Finți.








Mihai Tofan.


N. Gr. Bălănescu.



Florin Piersic.


Constantin Stănescu.



Constantin Rauțchi.


Valeria Gagealov.


Matei Alexandru și Florin Piersic.




Scenă din spectacol. În prim plan: Victor Moldovan (Curley), 
Valeria Gagealov (Doamna Curley) și Emanoil Petruț (Slim). 




Florin Piersic (Lennie).






Chiril Economu (Croocks).




Matei Alexandru (George), Valeria Gagealov (Doamna Curley) și
Florin Piersic (Lennie).



Articol publicat în Revista Teatrul, Nr. 5. Mai 1965.


Chiril Economu și Florin Piersic.


Matei Alexandru și Valeria Gagealov.


Distribuția spectacolului găsită într-un Caiet-program al teatrului,
din stagiunea 1971 - 1972.


Matei Alexandru și Florin Piersic.