marți, 28 februarie 2017

Povestea Ei




Arta plastică contemporană românească


Daniela Ungureanu


Galeria de Artă Grand Hotel Traian, Iași


3 - 17 martie 2017





    Artista Daniela Ungureanu, este absolventă a Universității de Arte George Enescu Iași, a Facultății de arte plastice, decorative și design, a Universității Al. I. Cuza Iași, Facultatea de Istorie-cu master în istorie antică și medievală și profesor de pictură la Palatul Copiilor Iași.
   Povestea Ei este expoziția artistei Daniela pe care o dedică în totalitate femeii, sărbătorind eternul feminin. Lucrările sunt rezultatul unui drum plin de suișuri și coborâșuri, de realizări și eșecuri, de bucurii și tristeți. Expoziția este compusă din lucrări de grafică și pictură, reprezentând trăiri și emoții intense.
    O operă de artă este o materie formată, o existență nederivată, o realitate independentă și într-un anumit fel absolută. Lucrările se sustrag aspectului, simplelor parțialități sau limitări.
O operă de artă este valabilă datorită existenței ei, universală în însăși singularitatea sa. Caracterul extraordinar al artei este că ne găsim în fața unui "lucru” și găsim în el o "lume”. Forma pură are caracterul în sine, esențialmente comunicativ, are un stil aparte, ce este însăși spiritualitatea artistului care se relevă astfel în ea.
   "Un pictor devine abil mai degrabă observând lucrurile decât obosindu-se să le copieze(…)” (Ingres, in Lhote, III)
    Expoziția de pictura și grafică Povestea Ei, semnată de artista Daniela Ungureanu, poate fi vizitată în perioada 3-31 martie 2017, la Galeria de Artă Grand Hotel Traian.

Exponatul Lunii Martie




Muzeul Județean Teleorman


Alexandria


2 martie 2017





    Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează joi, 2 martie 2017, deschiderea Exponatului Lunii Martie. Pentru această lună a fost propus publicului vizitator un obiect aflat în patrimoniul instituţiei care aparţine tezaurului naţional - Farfuria medievală de la Zimnicea.
    Realizare artistică excepţională, farfuria prezentată este lucrată din pastă fină, bine arsă şi smălţuită. Provine, cel mai probabil, dintr-un atelier aflat în nordul Bulgariei (în zona Târnovo), prezenţa sa fiind o consecinţă a schimburilor comerciale ale Ţării Româneşti cu Ţaratul Bulgar. Tot câmpul central al obiectului este acoperit cu o reprezentare realistă a unui porumbel, redat în tehnica decorului sgraffito prin linii drepte şi curbe incizate, cu aspect de haşuri şi împunsături. Pasărea are capul în profil întors spre stânga, cu corpul frontal şi aripile deschise. Atât în partea dreaptă cât şi în stânga, este înconjurată de câte o acoladă formată din cârlige spiralice.
     Farfuria a fost descoperită în campania de cercetări arheologice desfăşurată în anul 1949, într-unul dintre cele aproximativ 150 de bordeie ale aşezării medievale datată în perioada sec. XIV - începutul sec. XV, ce a suprapus situl din epoca fierului cunoscut sub numele de "Cetate” şi aflat în marginea de sud-vest a oraşului Zimnicea.


    Exponatul Lunii Martie 2017, dincolo de valoarea sa de patrimoniu, este important deoarece reprezintă exponatul cu nr. 100 al proiectului Exponatul lunii. Acest ciclu expoziţional, iniţiat în martie 2008, a fost conceput ca o serie de micro-expoziţii derulate lunar, cu excepţia lunii ianuarie când are loc retrospectiva anului precedent. Iniţierea unui asemenea proiect s-a făcut, în primul rând, din dorinţa de a împărtăşi vizitatorilor noştri bogăţia şi varietatea patrimoniului arheologic, istoric şi etnografic teleormănean, ca parte a patrimoniului naţional şi universal. Chiar dacă nu toate obiectele expuse au fost de valoare excepţională, doar câteva fiind clasate la categoria "tezaur”, ele au adus, lună de lună, timp de 10 ani, vizitatorilor ce şi-au purtat paşii în Holul de onoare al muzeului, crâmpeie de istorie, tradiţie şi spiritualitate teleormăneană şi naţională.

Pe Valea Luncavățului




România, țara mea frumoasă


Complexul Muzeal Măldărești




Cula Greceanu - Măldărești.
Revista Luceafărul, Nr. 3, sîmbătă, 30 ianuarie 1965.


Cula de la Măldărești. Anii '60 - '70.
Broșură-pliant de prezentare a programelor ONT Carpați.


Cula Greceanu - Măldărești. Volum: Vîlcea - ghid turistic al județului. 1976.


Colaj. Monumente istorice din județul Vîlcea. Cod: 1382. 1976. Necirculată.
Imaginea din centru: Măldărești - Cula Greceanu.
Alt tiraj, același cod. OSETCM. 1990.


Consecințele inflației reflectate pe un exemplar circulat în septembrie 1994.


Cula la Măldărești.
Cod: 6727. Foto: Al. Florescu. Anii '70. Necirculată.


Cula Greceanu - Măldărești.
Pliant: România. Monumente și muzee. Anii '70.


Cula de la Măldărești. Pliant: Excursii în Oltenia de sub munte. 1974.


Măldărești: culă oltenească.


Măldărești - Vîlcea. Cula Greceanu. Sec. al XVII-lea. Anii '80. Necirculată.


Măldărești - Cula Greceanu, sec. XVII. 1987.


Măldărești. Culă (conac fortificat).
Pliant: România - Muzee și monumente. 1988.


Cula Greceanu.
Volum: Trasee etnoculturale și arhitectonice în regiunea istorică Oltenia. 2013.


Cula Duca - Măldărești. Volum: Vîlcea - ghid turistic al județului. 1976.


Măldărești. Cula Duca. Cod: 6728. Foto: Al. Florescu. Anii '70. Necirculată.


Casa Memorială I. G. Duca.
Volum: Trasee etnoculturale și arhitectonice în regiunea istorică Oltenia. 2013.


Cula I. G. Duca (Măldărescu).
Volum: Trasee etnoculturale și arhitectonice în regiunea istorică Oltenia. 2013.


Pliant: Complexul Muzeal Măldărești. Anii '90 - 2000.
















Pliant: Complexul Muzeal Măldărești. 2001.









Pliant. Anii '90 - 2000.






Editor: Consiliul Județean Vâlcea, Muzeul Județean Vâlcea.


Anii '60 - '70.
Broșură-pliant de prezentare a programelor ONT Carpați.
În limba germană.


Pliant: Excursii în Oltenia de sub munte. Ministerul Turismului. 1974.


Volum: Vilcea - ghid turistic al județului. Editura Sport-Turism. 1976.
Foto: Vasile I. Berbece, CPCS.


Pliant: România - Muzee și monumente. 1988.
ONT Carpați - Publiturism. În limba franceză.



Volum: Trasee etnoculturale și arhitectonice în regiunea istorică Oltenia. 2013.

***
Cu mulțumiri Dlui Dănuț Ivănescu pentru donație.

***Am respectat întocmai inscripționările de pe ilustrate și celelalte surse folosite. 
Greșelile de titulatură, ortografie, etc., nu-mi aparțin (de tastare, da !).
Orice completări sau corectări sunt utile și le voi avea în vedere 
cu promptitudine spre postare. Nu mai vorbesc de donații !