marți, 22 octombrie 2019

Salonul Literar Axis Libri




Lansare de carte 


Biblioteca Județeană V. A. Urechia, Galați 


24 octombrie 2019





Pe simezele Capitalei - Anotimpuri




Arta plastică contemporană românească 


Stelian N. Neicu


Cercul Militar Național, București 


15 - 28 octombrie 2019





Istoria tramvaiului GT 4




Iași 


27 octombrie 2019




    Sunteți invitați duminică, 27 octombrie, de la ora 11:00, în rondul din Târgu Cucu, să aflați istoria tramvaiului GT 4 și a celui mai vechi vagon de acest tip care există, să vedeți galeria foto şi materialele video pregătite și să participați la un atelier de machetare, în cadrul căruia să recreaţi din carton tramvaiul original GT 4.
    Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la intrarea în exploatare a tramvaielor GT 4 în orașul Stuttgart, revoluționare din punct de vedere constructiv și considerate a fi cele mai frumoase tramvaie de generație veche produse în Germania. De 22 de ani, tramvaiul GT 4 a devenit un simbol și pentru orașul Iași, aici regăsindu-se o treime dintre vagoanele care au circulat inițial la Stuttgart. Printre acestea se află al patrulea vagon produs, în prezent cel mai vechi tramvai GT 4 care există.
    Compania de transport public din Stuttgart, Stuttgarter Straßenbahnen AG (SSB), și asociația pasionaților tramvaielor istorice din Stuttgart, Stuttgarter Historische Straßenbahnen e. V. (SHB), organizează, pe 26 și 27 octombrie, evenimente dedicate aniversării celor 60 de ani, sub denumirea 60 Jahre GT 4 – Stuttgarts Straßenbahn für Jahrzehnte (60 de ani de GT 4 – Tramvaiul orașului Stuttgart de decenii).
    În acest context, Compania de Transport Public Iasi și Asociaţia Pasionaţilor de Transport Public Tramclub Iaşi realizează, în paralel cu oraşul Stuttgart, acțiunea Un tramvai peste decenii. 60 de ani cu GT 4, cu sprijinul SSB și al SHB.

Armata română în anul centenarului Banatului




Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță


Caransebeș 


24 octombrie 2019 



    Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, în colaborare cu Cercul Militar Caransebeș, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin organizează joi, 
24 octombrie 2019, începând cu ora 12:00, vernisajul expoziției Armata română în anul centenarului Banatului. Exponate din colecția personală general de brigadă (r.) Gheorghe Cristian Dinulică la sediul instituției de cultură din Piața General Ioan Dragalina nr. 2 din Caransebeș.
    Evenimentul sărbătorește în avanpremieră Ziua Armatei Române prin expoziția care aduce în fața publicului piese inedite din colecția personală a generalului de brigadă (r.) Gheorghe Cristian Dinulică: drapele de identificare, plachete, săbii, medalii, primite de-a lungul carierei de la personalități militare și civile din țară și străinătate. Totodată este expusă și uniforma purtată în Afganistan, care dezvăluie latura militară, dar și cea umană a Armatei Române.     
    Expoziția beneficiază de suport audio – video care va aduce în fața vizitatorilor imagini în premieră din teatrele de operațiuni ale Armatei Române.
    Expoziția se adresează publicului de toate vârstele, fiind un bun prilej de a cunoaște repere importante ale istoriei militare a României, dar și povestea ofițerului de carieră și a omului Gheorghe Cristian Dinulică.
Vă așteptăm cu drag !

Dimitrie Cantemir - Omul și opera sa




Muzeul Județean Ștefan cel Mare 


Vaslui 


28 octombrie 2019





Oltenia și patrimoniul său UNESCO




Muzeul Satului Vâlcean 


Bujoreni


25 octombrie - 14 decembrie 2019





    Muzeul Olteniei - Secţia Etnografie organizează, în perioada 25 octombrie – 14 decembrie 2019, în spațiul expozițional al Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni, din cadrul Muzeului Județean Aurelian Sacerdoţeanu Vâlcea, expoziţia itinerantă Oltenia şi patrimoniul său U.N.E.S.C.O ce va aduce în atenţia publicului vâlcean peste 100 de piese deosebit de valoroase, aflate în colecțiile Secției de Etnografie Craiova.
    Iubitorii de tradiție și frumos pot admira obiecte din ceramică de Horezu, scoarţe şi covoare din Oltenia din secolele XIX - XX, filme documentare privind tehnica confecționării mărţișorului traditional, costume tradiţionale folosite în jocul căluşului ca dans ritual, costume populare reprezentative pentru zona Olteniei, elementul ce uneşte cele peste 100 de exponate, atât de diverse în ce priveşte meşteşugul şi uneori rostul lor, fiind apartenența lor la patrimoniul UNESCO.
   Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 25 octombrie 2019, începând cu ora 12:00, în incinta Muzeului Judeţean– Muzeul Satului Valcean din Bujoreni.
    Aceste elemente de cultură tradiţională românească, piese importante care scot în evidenţă originalitatea şi unicitatea artei româneşti acceptate în patrimoniul imaterial UNESCO, sunt menite să conserve, să salveze şi să promoveze meşteşuguri, obiceiuri tradiţionale româneşti şi portul popular oltenesc.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada marţi – duminică, între orele 10:00 - 17:00.

Fotografia - Document etnografic




Expoziție de fotografie 


Muzeul de Artă Cluj - Napoca 


ediția a XVI-a, 23 octombrie - 3 noiembrie 2019





Cum s-a creat România




Muzeul de Istorie Paul Păltănea 


Galați 


24 octombrie 2019






Pe simezele vâlcene - Grafică




Arta plastică contemporană românească 


Velici Petti 


Teatrul Anton Pann, Râmnicu Vâlcea 


19 octombrie - 20 noiembrie 2019 





De Ziua Armatei Române




Cercul Militar Brăila 


25 octombrie 2019





Portrete, autoportrete




Lansare de carte 


Ioana Ieronim 


Muzeul Național al Literaturii Române, București 


24 octombrie 2019




    Ioana Ieronim este autoarea mai multor volume de poezie, printre care Triumful Paparudei (poezie narativă, ediții multiple, inclusiv Bloodaxe, Anglia și Germania) și Egloga (narațiune lirică, în curs de apariție în Statele Unite, în traducerea lui Adam J. Sorkin); mai recent, Când strugurii se prefac în vin (Cartea Românească), Cifre în delir, Casa Poporului (colaj și versuri, bilingv, Editura Vremea; ediție nouă online, Liternet), Trecere petrecere (Tracus Arte, 2019). Volum de teatru, Liber la Casino (Tracus Arte). Online: Cămășile (teatru); Ariadne’s Veil; Omnivorous Syllables (versuri). Poezie publicată în țări europene și Turcia, Israel, SUA.     
    Participant la spectacole multimedia (în Romania și SUA). Studii despre teatrul balcanic și israelian. Eseuri în reviste românești și străine. Traduceri de poezie și de teatru, de la Shakespeare la Arthur Miller și Tony Kushner. A fost redactor pentru enciclopedii străine până în 1990, apoi ziarist cultural, atașat cultural al României la Washington, director de program Fulbright la București. Membră în Uniunea Scriitorilor și Centrul PEN România.

Arta tranșeelor - Fenomenul Trench Art




Muzeul Național de Istorie a României 


București 


24 octombrie - decembrie 2019




    Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu ing. Cristian Dumitru (Asociația Muzeul Jucăriilor) anunță deschiderea expoziției temporare Arta Tranșeelor.
    Expoziția cuprinde peste 400 de bunuri culturale cu valori artistice deosebite grupate în jurul fenomenului Trench art, reprezentând cea mai mare colecție privată din România. Piesele: vaze pentru flori, brichete, tabachere, rame pentru fotografii, veioze, căni, sfeșnice, realizate, în marea majoritate, în timpul Primului Război Mondial, dar și ulterior de către soldați, prizonieri sau de invalizi de război din cartușe, obuze, proiectile, lăzi de muniție, binocluri, canistre, grenade, aparțin inginerului Cristian Dumitru. Cele mai multe dintre obiectele expuse au fost achiziționate din România, pe parcursul a trei decenii.
    Artiștii tranșeelor au creat opere care să le reprezinte identitatea naţională, dar să aibă şi o funcţie practică, convertind deșeuri militare. Pornind de la acest deziderat, a derivat marea diversitate a obiectelor, care au trecut treptat din domeniul militar în cel civil.
Expoziția va fi accesibilă publicului în perioada 24 octombrie – decembrie 2019.
Vă așteptăm cu mare drag!

Oază duhovnicească la malul lacului...(2)




Lăcașuri de credință și simțire românească 


Mânăstirea Sfânta Maria, Techirghiol