joi, 29 octombrie 2015

Festivalul Întâlnirea Șoimarilor



Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane


Deva


30 - 31 octombrie 2015





COMUNICAT

   Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în colaborare cu Asociația pentru Șoimărit și protecția Păsărilor de Pradă Peregrinus, va organiza în perioada 30-31 octombrie 2015, simpozionul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Întâlnirea Șoimarilor care se va desfășura în acest an în județul Hunedoara.
    Dintre activitățile derulate la sediul MCDR, amintim demonstrația cu păsări de pradă care va începe vineri, 30 octombrie, de la ora 15.00, în zona Lapidariului din vecinătatea Palatului Magna Curia. Tot vineri, de la ora 19.00, în Sala Șemineului va avea loc deschiderea oficială a simpozionului urmată de prezentarea unor lucrări de specialitate cu tematică biologică, șoimaristică sau din domeniul medicinii veterinare.
    Evenimentele vor continua și sâmbătă, 31 octombrie 2015, când prezentarea lucrărilor va fi completată și cu discuții vizând problemele Asociației Peregrinus precum și cu proiecții de materiale video cu tematică șoimaristică.
Biroul de Relaţii cu Publicul

Carnete si carnetele...




Romania de-altadata


Colectii si Colectionari


Inscrisuri de toate felurile




Decont de chirie. Pe anul 1961.
Beneficiar: Manea Mircea.
Chirias pe strada N. Balcescu nr. 18, apartament 6/a.





Adeverinta pe numele lui Iordache Tascu.
Locuitor al Capitalei, pe o strada cu nume...frumos: Cornelia. La nr. 28.
Incepand cu ianuarie 1960, Iordache a putut dormi linistit.
Doar trecuse normele "Gata pentru autoaparare impotriva agresiunilor din aer".
Desi nu stiu cum s-a descurcat cu agresiunile de pe uscat...


Carnet de predare la cotele obligatorii, contractari si achizitii de lapte de oaie.
Pe anul 1955.
Beneficiar: Ionica Neagu. Din Vart(oape).


Uniunea Raionala de Consum Avizoop, n-a iesit prea castigata cu nea Ionica.
Acesta a predat, doar in trimestrul II, mirobolanta cantitate de 6 litrii...
Celelalte rubrici sunt necompletate, dar le vom parcurge impreuna.
Sa ne lamurim si noi daca renta sau nu indeletinicirea asta...  







V-am mai prezentat acest tip de document.
Dar nu puteam sa nu-l exemplific si cu cel al unui coleg de facultate... 


...Petrescu N. Ion.
Absolvent al I.S.E.P. (actual A.S.E.) V. I. Lenin, 
Facultatea de Finante si Credit, Sectia Finante si Credit...
 Bucuresti, 21 august 1956.

Ajungem la un tip de "inscris" larg raspandit in "iepoca" comunista.
De mult ajutor celor ce-au muncit...
Chiar ma si mir cum de acest sistem a fost lasat sa (mai) functioneze.
Prea mergea bine...
Personal, m-am bucurat de binefacerile acestuia.
Altfel, fara doua imprumuturi (inclusiv pe numele sotiei)
n-as fi putut sa-mi cumpar video...


Beneficiar: Cosma Remus.
Membru al Sindicatului Arta si Cultura.
Inscris inca de pe 13 mai 1950.



Depunerile pe anul 1951.


In acest caz avem de-a face cu un pensionar.
Mateescu Gheorghe. Din Capitala, Raionul V. I. Lenin.
Inscris in "sistem" pe 18 decembrie 1958.







Beneficiar: Tofan Ioana (nume "pocit" pe pagina a doua).
Angajata la Combinatul Poligrafic Casa Scanteii.
1980.




Coperta a IV-a. Identica cu a III-a.
Probabil era necesara celor cu probleme de memorie.


Carnet de membru al Societatii pentru Raspindirea Stiintei si Culturii. 
Datat: 24 februarie 1959.


Beneficiar: Moses Drimer.
Inspector in constructii.
Primit in S.R.R.C. la 1 ianuarie 1959.


Probabil ca numele va pare cunoscut.
N-ar fi de mirare; a fost parintele lui Dolphi Drimer
(gasiti pe wikipedia, daca nu stiti, datele necesare).



Acorduri sacre




Arta plastica contemporana romaneasca


Daniel Murgu, Liviu Adrian Ene, Adrian Crismaru


Galeria de Arta Nicolae Tonitza, Iasi


4 noiembrie 2015






Arta murală de pe aeroport




De prin lume adunate...


China - Beijing


Colecții și Colecționari




O realizare mai deosebită. 
Un plic care conține șapte pliante, cartonate, pe carton ușor gofrat.