vineri, 23 iulie 2021

Omul și limbajul

 


Eugen Coșeriu 


Muzeul Național al Literaturii Române, București


27 iulie 2021




Muzeul Național al Literaturii Române organizează marți, 27 iulie 2021, ora 17.00, în Grădina MNLR - Strada Nicolae Crețulescu 8, evenimentul „Omul și limbajul”, dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea lingvistului, scriitorului și profesorului excepțional care a avut viziunea și înțelegerea specifice unei construcții intelectuale veritabile.

    La eveniment vor susține prezentări doamna Maria Marcela Dos Santos, consilieră și responsabilă a Secțiunii Consulare în cadrul Ambasadei Republicii Orientale Uruguay în România, prof. univ. dr. Nicolae Saramandu, CS I, director al Departamentului de dialectologie, geografie lingvistică, fonetică și onomastică din cadrul Institutului Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti, membru corespondent al Academiei Române, și prof. univ. dr. Emil Ionescu, decanul Facultății de Litere din cadrul Universității din București. Întâlnirea va fi moderată de conf. univ. dr. Alexandru Nicolae, Facultatea de Litere, Departamentul de Lingvistică, Universitatea din București, și CS II la Institutul Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti al Academiei Române. La eveniment, vor fi prezenți, de asemenea, doamna Begoña Magraner şi domnul Víctor M. Arbe, reprezentanți ai Institutului Cervantes.

    Eugen Coșeriu (1921-2002) debutează cu Mozaic arab, publicat în revista Itinerar, din Chișinău. Scrie eseuri de critică literară, proză scurtă și versuri. În 1939, studiază filologia, filosofia și dreptul la Universitatea din Iași, unde îi are ca profesori pe Iorgu Iordan, G. Călinescu (care îl portretiza pe „pretânărul baasarabean”, „turbulent, dar lesne orientabil în toate ramurile culturii”), Octav Botez, Gh. I. Brătianu. Obține o bursă din partea Institutului Italian de Cultură din București pentru a studia la Roma, apoi la Padova, timp de un an, în perioada 1944-1945, și, ulterior, la Milano, în 1949. La Roma, își va susține licența sub îndrumarea slavistului Giovanni Maver, iar în filosofie, la Milano, sub îndrumarea lui Antonio Banfi. A lucrat ca redactor la ziarul Corriere Lombardo, a fost lector la Universitatea din Milano și traducător al volumelor Artă și valoare, Orizont și stil de Lucan Blaga. În 1951, călătorește în Uruguay, unde este desemnat profesor de lingvistică la Universitatea din Montevideo și profesor de lingvistică generală și hispanistică la Instituto de Profesores Artigas. Primește cetățenia uruguayană.

    Ca profesor invitat, ține cursuri la Universitatea Malaga și la Universitatea Navarra, din Spania, la Universitatea din Coimbra (Portugalia), iar din 1961 și până în 1963, la Universitățile din Bonn și Frankfurt. Ultima parte a carierei sale este legată de Universitatea din Tübingen (Germania), unde predă lingvistica romanică până în momentul pensionării, în 1991, și unde se stinge din viață, în 2002. A fost membru de onoare al Academiei Române, al Academiei Norvegiei, Academiei Finlandei, al Academiei Braziliene și al Academiei din Heidelberg. A ocupat funcția de președinte al Societății Internaționale de Lingvistică Europeană în perioada 1969-1970.

    Împlinirea a 100 de ani de la nașterea lingvistului român constituie o oportunitate pentru diferite instituții din țară și din străinătate să organizeze evenimente și proiecte dedicate, cum ar fi conferința internațională Coseriu's linguistics – origin and actuality, care va avea loc la Universitatea din Zürich (Elveția) în parteneriat cu Arhivele Eugenio Coșeriu – Prof. Dr. Wiltrud Mihatsch, Romanisches Seminar der Universität Tübingen; o serie de lecturi publice la Universitatea din Zürich, un concurs de traduceri organizat de Cercul Literar Magia cuvântului, la Facultatea de Litere din cadrul Universității de Stat din Moldova; o serie de prezentări la Catedra de Studii Umaniste Eugen Coșeriu din Montevideo (Uruguay); publicarea unor articole de specialitate în revista academică Concordia Discors vs Discordia Concors: Researches into Comparative Literature, Contrastive Linguistics, Cross-Cultural and Translation Strategies. Având în vedere complexitatea organizării evenimentelor, precum și diversitatea acestora, a fost creată o hartă care să reprezinte toate intervențiile, publicațiile și conferințele susținute cu ocazia centenarului Eugen Coșeriu, care poate fi consultată aici: https://coseriu100.info/map-coseriu100/.

Celebrul 702

 


De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul de Stat Galați





De la stînga la dreapta: Dumitru Dunea (Cheryl), Andreea Năstăsescu (Diana),
Gr. Chirițescu (Preotul), Mihail Pălădescu (Joe).
Premieră: 14 ianuarie 1961.






Cronică publicată în Revista Teatrul, Nr. 2. Februarie 1961.



Consemnare publicată în Ziarul Scînteia de joi, 18 mai 1961.


Scenă din actul III.
În cadrul Decadei Dramaturgiei Originale Contemporane (11 - 21 mai 1961)
obține Premiul I pentru spectacol. 


Idem, Gina Patrichi (Miss Pope), Premiul III pentru interpretare.


Consemnări publicate în Revista Teatrul, Nr. 6. Iunie 1961.

Festivalul Gellu Naum

 


Muzeul Național al Literaturii Române 


București 


ediția a VI-a, 31 iulie - 1 august 2021




    În perioada 31 iulie – 1 august 2021, Muzeul Național al Literaturii Române din București, în parteneriat cu Fundaţia Gellu Naum, organizează cea de-a șasea ediție a Festivalului Gellu Naum.

    Inaugurat în 2016, Festivalul Gellu Naum ajunge în acest an la ediţia a VI-a. Primele cinci ediţii au reunit peste 100 de poeţi români şi străini, an de an, în jurul zilei de 1 august, data naşterii lui Gellu Naum.

    În condiţiile reglementărilor anti-COVID din acest an, poeţii nu mai pot face drumul spre Bucureşti şi spre Comana, localitate în care soţii Naum îşi petreceau fiecare vară.

   Această a VI-a ediție se va desfășura în format hibrid, poeții străini vor participa în format video on-line, iar poeții din București vor participa fizic la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Strada Nicolae Crețulescu nr.8.

Programul evenimentelor:

Sâmbătă, 31 iulie 2021, orele 19:00 – 23:00

Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8

Festivalul Gellu Naum, ediția a VI-a, cuvinte introductive

   Despre cea de-a VI-a ediție a Festivalului și despre Gellu Naum vom afla mai multe în acest debut de festival hibrid de la Simona Popescu, iniţiatoarea Festivalului Gellu Naum, și de la Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, care vă urează bun venit alături de toți invitații care au fost alături în acești cinci ani și pe care ne bucurăm să-i revedem împreună.

19:00: Masă rotundă

Invitați: Imre Balasz, Andrew Davidson-Novosivschei, Corina Oproae, Jakub Kornhauser, Sebastian Reichmann, Mihók Tamás, Ernest Wichner

Moderator: Simona Popescu

20.30: Lectură de poezie

Invitați: Leo Butnaru, Grigore Chiper, Dumitru Crudu, Ana Donțu, Iulian Frnutașu, Andrei Gamarț, Emilian Galaicu-Păun, Diana Iepure, Maria Pilchin, Moni Stănilă, Maria Șleahtițchi, Călina Trifan, Alexandru Vakulovski, Mihail Vakulovschi

Moderatori : Simona Popescu & Andreea Drăghicescu

Duminică, 1 august 2021, orele 19:00 – 23:00

Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8

19.00: Șerban Foarță, Invitat Special Al Festivalului Gellu Naum, Ediția a VI-a

20.00: Lectură de poezie

Invitați: Cătălina Bălan, Irina Brumă, Ion Buzu, Cristina Dicusar, Paula Erizanu, Vasile Gribincea, Iulia Iaroslavschi, Aura Maru, Daniel Cătălin Năstase, Veronica Ștefăneț, Ronin Terente, Artur Cojocaru

Invitat special: Mircea Tiberian

Moderatori: Simona Popescu & Andreea Drăghicescu

Proiectul este organizat de 

Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.

Co-organizator: Fundaţia Gellu Naum

Oameni de seamă ai Banatului

 


Liviu Groza 


Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță


Caransebeș 


27 iulie 2021



Magia copilăriei lui Mihai Codreanu

 


Muzeul Mihai Codreanu 


Iași 


24 iulie - 31 august 2021




    Muzeul Mihai Codreanu (Vila Sonet), situat în Iași, strada Rece, nr. 5, propune publicului vizitator o incursiune în Magia copilăriei lui Mihai Codreanu.

    Expoziția, realizată cu ocazia aniversării a 145 de ani de la nașterea sonetistului (25 iulie 1876 – 23 octombrie 1957), face un stop-cadru copilăriei din ultimul sfert al veacului al XIX-lea, dezvăluind că acei ani, cei mai frumoși și "lipsiți de griji", sunt în mică măsură diferiți de cei din zilele noastre.

     Curatoriată de Beatrice Panţiru, muzeograf MNLR Iași, expoziția va putea fi vizitată la Muzeul Mihai Codreanu (Vila Sonet), în perioada 24 iulie – 31 august 2021, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet de intrare).

Cale lungă

 


De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul de Stat Brașov




Geta Grapă (peste niște ani...)
Premieră: 21 noiembrie 1959.




Cronică publicată în Revista Teatrul, Nr. 1. Ianuarie 1960.




Înainte de intrarea în scenă...




În Paiele și măgarii de Gheorghe Vlad, 
între Constanța Comănoiu și Zoe Maria Albani.



În rolul Mariei din Mormîntul călărețului avar de D. R. Popescu,
alături de Mihai Bălaș-Jujucă (Ulă).




Interviu publicat în Revista Teatrul, Nr. 2. Februarie 1984.

La TIFF...

 


Lansare de carte 


Valerian Sava, Radu Țuculescu 


Casa TIFF, Cluj - Napoca 


29 iulie 2021



Sensul artei amatoare

 


De pe scenele teatrului românesc de-odinioară, 


Teatrul de amatori,




Valentin Silvestru.










Articol publicat în Revista Teatrul, Nr. 1. Ianuarie 1960.

Back-up – Valorificarea arhivei istorice a Comisiunii Monumentelor Istorice

 


Muzeul Național Cotroceni 


București  


22 iulie - 2 septembrie 2021







    Muzeul Național Cotroceni itinerează, în perioada 22 iulie – 2 septembrie 2021, expoziția Back-up – Valorificarea arhivei istorice a Comisiunii Monumentelor Istorice, realizată de Institutul Național al Patrimoniului, în cadrul proiectului multianual derulat în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

    Cu o vechime de peste 100 de ani, arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice conţine un număr impresionant de documente, adunate de-a lungul celor 55 de ani de activitate (1892-1948) – un patrimoniu mobil fragil şi puţin accesibil din cauza suportului papetar pe care se află, ceea ce a impus un proces de digitizare realizat în perioada 2019-2020. Proiectul de scanare şi digitizare a avut ca obiectiv conservarea, protejarea şi valorificarea informaţiilor pentru categoriile de public interesate, în mod special, de documentaţia de arhivă despre monumentele istorice.

    Cele 13 panouri expoziționale prezintă importante documente și fotografii din arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice, preşedinţii Comisiunii Monumentelor Istorice în perioada (1892-1948) şi membrii marcanţi ai acesteia.

    Expoziţia este completată cu informaţii inedite din arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice referitoare la Biserica Mănăstirii Cotroceni (necropolă domnească de secol XVII), încadrată încă din anii ՛20 în categoria monumentelor istorice. Comisiunea Monumentelor Istorice, prin preşedinţii şi membrii săi s-a preocupat în permanenţă de starea de conservare şi prezervare a Bisericii Cotroceni, acordând o mare atenţie refacerii acesteia, în urma distrugerilor suferite de monument după cutremurul din 10 noiembrie 1940.

    "Am primit cu entuziasm propunerea Institutului Național al Patrimoniului de a fi parteneri în cadrul acestei inițiative, prin prezentarea expoziției realizate în cadrul proiectului către publicul Muzeului Național Cotroceni – o bună ocazie de a semnala efortul de digitizare a miilor de documente și fotografii din arhiva Comisiunii Monumentelor. Salvarea și accesibilizarea prin mijloace moderne a resurselor valoroase din patrimoniul național – ca martori ai istoriei și evoluției țării noastre – este un drum pe care România trebuie să îl parcurgă accelerat, astfel că fiecare demers de acest gen trebuie sprijinit și salutat. Muzeul Național Cotroceni este preocupat să ofere publicului său acces sporit la informații, documente sau la produsele sale culturale, de aceea în ultima perioadă am dezvoltat oferta noastră prin digitizarea unor publicații, prin tururi virtuale sau versiuni on-line ale expozițiilor temporare, prin prezentarea în cadrul expozițiilor, cu mijloace ale noilor media, ale unor informații sintetice sau ale unor documente de arhivă și intenționăm să dezvoltăm această direcție", a declarat Liviu Jicman, directorul general al Muzeului Național Cotroceni, cu ocazia deschiderii expoziției, găzduită în Spațiile medievale ale muzeului.

Nadia Comăneci...în filatelie

 


Colecții și Colecționari - Filatelie


Paul Vasile


Biblioteca Germană Alexander Tietz, Reșița 


23 iulie 2021





    Biblioteca Județeană Paul Iorgovici Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița marchează începutul Olimpiadei de la Tokyo printr-o miniexpoziție filatelică a colecționarului reșițean Paul Vasile. Aceasta a fost pregătită la Biblioteca Germană Alexander Tietz din municipiul de pe malul Bârzavei și va putea fi vizitată la sediul acesteia. Expozantul se ocupă de mulți ani de această tematică filatelică, reușind să câștige, de-a lungul timpului, importante premii.


    Paul Vasile a declarat cu prilejul deschiderii expoziției: "În perioada 23 iulie - 8 august 2021 se va desfășura la Tokyo a XXXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Este cel mai mare eveniment sportiv mondial și se desfășoară o dată la patru ani. Jocurile ar fi trebuit să se desfășoare anul trecut, dar au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus. Orașul Tokyo a mai organizat o ediție a J.O., cea din 1964. Anul acesta, Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura fără spectatori. Exponatul filatelic pe care îl prezint cu acest prilej la Biblioteca Germană, care poartă titlul de Nadia Comăneci, cuprinde materiale filatelice dedicate celui mai cunoscut sportiv român. Nadia Comăneci este prima gimnastă din lume care a primit nota 10 într-un concurs olimpic (J.O. Montreal,1976). Ea se bucură de respectul și admirația oamenilor de pretutindeni. A participat la două ediții ale J.O. (Montreal 1976 și Moscova 1980), cucerind 9 medalii (5 de aur, 3 de argint,1 de bronz)."

Mercadet, omul de afaceri

 


De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Evreiesc de Stat




La Teatrul Evreesc de Stat, regizorul George Teodorescu împreună cu colectivul
de interpreți analizează problemele piesei și personajele balzaciene din Mercadet.
Consemnare publicată în Revista Teatrul, Nr. 10. Octombrie 1960.


Scenă din actul III.
Premieră: 10 noiembrie 1960.










Cronică publicată în Revista Teatrul, Nr. 2. Februarie 1961.