marți, 3 mai 2016

Exponatul lunii mai




Muzeul Frederic si Cecilia Cutescu-Storck


Bucuresti


mai 2016





Frederic Storck: Evanghelistul Matei, ronde-bosse în ghips, 1903-1904
    Pentru a intra în atelierul lui Frederic Storck, vizitatorul are de parcurs un hol dominat de vitralii ce oferă prilejul de a admira obiectele de artă religioasă colecționate de către soții Frederic și Cecilia Cuțescu-Storck în călătoriile lor. Astfel, două dintre schițele în ghips ale sculpturilor Evangheliștilor, comandate de arhitectul Ion Mincu pentru capela funerară a fraților Evloghie și Hristo Gheorghieff, se integrează în ambianța încăperii. Siluetele Evangheliștilor Matei și Ioan intermediază trecerea către atelierul sculptorului.
Cunoscând o ascensiune rapidă, frații Gheorghieff și-au lăsat amprenta asupra dezvoltării României moderne prin contribuția financiară considerabilă la campania militară a principelui Carol I din cadrul războiului ruso-turc din 1877-1878.

Domnia regelui Carol I




Arhivele Nationale ale Romaniei


Bucuresti


4 - 31 mai 2016





    În perioada 4 -31 mai 2016, la Arhivele Naţionale poate fi vizitată miniexpoziţia Domnia regelui Carol I, eveniment prin care se marchează împlinirea a 150 de ani de la venirea în România a Principelui Carol de Hohenzollern Sigmaringen, ales domnitor în 1866 şi proclamat rege în 1881.
    Miniexpoziţia reuneşte documente şi fotografii, care punctează diferite momente ale îndelungatei domnii de 48 de ani a regelui Carol I: războiul de independenţă, războaiele balcanice, modernizarea României, vizita familiei imperiale ruse şi a principelui Frederic Wilhelm în România.
   Documentele expuse fac parte din fondurile Serviciului Arhivelor Naţionale Istorice Centrale – Casa Regală, Acte comemorative şi de fundaţie, Colecţia Stampe, Fototecă.

Conferinta




Institutul National pentru Studiul Totalitarismului


Bucuresti


6 mai 2016





Marturii din gulagul sovitic




Muzeul Municipal Medias


11 mai 2016





    Muzeul Municipal Mediaș organizează cu sprijinul istoricului Dan Ramf conferința Marturii din Gulagul sovitic (1945-1948), dedicată memoriei veteranilor de război căzuți în prizonieratul sovietic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
   Invitat special la acest eveniment este col. retr. Nicolae Hurezeanu (93 ani), absolvent al Școlii Militare de Infanterie (azi Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu), participant pe frontul românesc în perioada anului 1944 cu Regimentul 83 Infanterie de la Turda. Este luat prizonier la 23 august 1944 și transferat în Rusia, unde petrece patru ani în lagărele sovietice de la Oranki și Mănăstârca.
   La 1 mai 1948 este eliberat și revine în țară, marcat de perioada grea petrecută în gulagul rusesc. După retragerea din activitate se stabilește definitiv la Mediaș, orașul natal al soției sale.
Ajuns la venerabila vârstă de 93 de ani, d-l col. retr. Nicolae Hurezeanu ne va împărtăși, pentru cinstirea eroilor neamului, din amintirile și experiențele sale din perioada războiului și a prizonieratului său.
    Evenimentul va avea loc la sediul Muzeului Municipal Mediaș, Str. M. Viteazu, Nr. 46, în data de 11 mai, ora 17:00.
Vă așteptăm cu drag!

Cu penelul pe cerul Europei




Arta plastica contemporana romaneasca


Galeria Directiei de Cultura Caras-Severin, Resita


5 - 17 mai 2016





Festivalul International Spotlight




Bucuresti


editia a II-a, 5 - 8 mai 2016




   După succesul primei ediții, Spotlight 2016 marchează colaborări cu artiști români și internaționali care surprind prin creativitatea și amploarea lucrărilor prezentate.
   Organizată de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, ediția din acest an se desfășoară în perioada 5 – 8 mai și cuprinde următoarele zone din capitală: Calea Victoriei, traseul de la Biblioteca Centrală Universitară până la Piața Națiunilor Unite.
    Alături de spectacolele captivante reprezentate de cele 15 instalații de artă, iluminatul arhitectural și sesiunile de video-mapping pregătite de artiștii invitați vor transforma fațadele clădirilor de pe acest traseu: Clădirea CEC, Muzeul Național de Istorie, Cercul Militar Național, Hotelul Novotel.
   Anul acesta, Spotlight stă sub semnul candidaturii orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Prioritățile București 2021, printre care accesul la artă și migrarea evenimentelor culturale din centru spre periferia orașului, se oglindesc și în programul festivalului: Spotlight va fi prezent și în cartierele bucureștene, prin iluminarea arhitecturală a unor clădiri emblematice – Foișorul de Foc, Colegiul Național Gheorghe Șincai, Statuia geniului „Leul”.
   De asemenea, Spotlight are alături doi parteneri internaționali puternici prin Signal Festival din Praga și Festivalul Luminilor din Berlin, care este unul dintre cele mai cunoscute si mai de amploare evenimente de acest gen din lume.
 Accesul la eveniment este gratuit. Zilnic între 20:30-23:00.
***

Criza siriană. Provocare pentru umanitate




Facultatea de Istorie, Universitate


Bucuresti


19 mai 2016





    Conferința Criza siriană. Provocare pentru umanitate va marca debutul Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice, ediția a XI-a.

Loc: Facultatea de Istorie, Universitatea din București
Data: joi, 19 mai 2016
Ora: 12:00

   Obiectivele conferinței sunt cunoașterea și înțelegerea principalelor aspecte de ordin politic, religios, social și cultural ale conflictului sirian și influența acestora în evoluția actuală a statelor europene.

Temele ce vor fi abordate pe parcursul conferinței sunt:

1.         Conflictul sirian - context internațional, debut, cadrul general
2.         Aspectul multiconfesional și multietnic al crizei siriene
3.         Acțiunile militare ale facțiunilor combatante de pe teritoriul Siriei
4.         Criza refugiatilor: între principii și pragmatism. Impactul și consecințele sale la nivelul Uniunii Europene
5.         Provocări pentru securitatea europeană

Vă așteptăm!

Exponatul lunii




Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane


Deva


1 - 31 mai 2016






Comunicat

    Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 mai 2016, o altă piesă în cadrul acţiunii intitulate Exponatul lunii, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.
   Exponatul lunii mai 2016 a intrat în patrimoniul Muzeului Civilizației Dacice și Romane în toamna anului 2015, în urma executării lucrărilor de cercetare a unui sit arheologic denumit Aldăcuţu Mic, identificat în partea de sud-vest a oraşului Simeria, respectiv în hotarul de nord-est al satului Sântandrei. În urma acestor lucrări au fost identificate fundațiile din piatră ale mai multor clădiri aparținând unei ferme din perioada romană (sec. II-III d. Hr.). La vest de unul dintre aceste edificii a fost cercetată o structură ce se alipea unui zid roman. Construcția era puțin mai târzie, de dimensiuni reduse și având spațiul interior compartimentat, dispunea de fundații solide, din piatră legată cu mortar, în timp ce elevația fusese ridicată sub forma unor pereți din lemn și chirpici.
    Astfel, în cadrul inventarului arheologic descoperit se regăsește și un fund de vas de culoare cenușie ce are incizat, la exterior, semnul crucii înscris într-un cerc. Fragmentul ceramic în cauză, aparținând unui vas lucrat la roata olarului, poartă semnul crucii zgâriat în pasta deja arsă, fapt ce dovedește că în momentul realizării oalei, aceasta nu fusese predestinată unei utilizări cultice. Crucea a fost redată prin linii drepte, simple, baza ei având forma unui trapez. Dimensiunile semnului sunt de 2×1,7 cm, iar cercul care o înconjoară are diametrul de 4,1 cm.
    Această reprezentare, datată la finalul secolului al III-lea d. Hr., poate fi pusă în legătură cu formele incipiente ale creștinismului din spațiul carpatic, semne asemănătoare sau sub formă de chrismon (monograma lui Christos), fiind descoperite și în alte situri din apropiere, precum Ulpia Traiana Sarmizegetusa sau Micia.
Biroul de Relaţii cu Publicul

Exponatul lunii mai




Muzeul National al Unirii


Alba Iulia


mai 2016




   Miercuri de la ora 11:00, în cadrul evenimentului Exponatului lunii mai, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia va fi prezentat Ordinul Coroana de Fier, în grad decavaler, clasa a 2-a, o piesă valoroasă care face parte din colecţia generalului Dănilă Papp.
    Creat în anul 1815 de împăratul Francisc I al Austriei, acest ordin militar şi civil de merit s-a menţinut până la sfârşitul monarhiei (1918) printre cele mai înalte distincţii oferite în cadrul Imperiului Habsburgic.
    Coroana de Fier din patrimoniul Muzeului Unirii fost primită de Dănilă Papp ca decoraţie de război, fiind o recunoaştere a calităţilor sale de genist dovedite în Primului Război Mondial. Purtând această decoraţie, Dănilă Papp apare în diferite instantanee surprinse în timpul campaniei militare din Bucovina.
    De asemenea, în aceeași ipostază apare și pe coperta unei reviste ilustrate din 16 mai 1915, în care erau amintite faptele de vitejie ale celui numit și apărătorul Bucovinei, locotenent-colonelul Dănilă Papp, comandantul unei brigăzi de elită ce îi purta numele, Brigada Papp.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
***http://alba24.ro/?p=485305

Fotograful Iosif Berman




Muzeul Municipiului Bucuresti


Emanuel Badescu


5 mai 2016



   Iosif Berman (n. 17 ianuarie 1890, Burdujeni, Județul Dorohoi - d. 17 septembrie 1941) a fost un fotograf român de origine evreiască. Tatăl lui era un evreu naturalizat în urma participării la Războiul de Independență din 1877. A lucrat ca fotoreporter alături de jurnaliștii Brunea Fox și Geo Bogza. A fost fotograf de teren al sociologului Dimitrie Gusti și fotograful oficial al Curții Regale.
    În anul 1911, merge la București și participă la un concurs pentru ocuparea postului de fotograf, organizat de către M.E. Papamihalopol, proprietarul revistei Gazeta ilustrată. "Bineînțeles, Berman a fost clasat primul, iar Papamihalopol l-a angajat ca reporter fotograf ” - nota St. Ignat.
   Iosif Berman nu a fost numai primul fotoreporter autentic din România, ci și fotograful căruia i se datorează cele mai valoroase documente fotografice realizate în timpul campaniilor sociologice coordonate de către Dimitrie Gusti. Între altele, fotografii realizate de el au însoţit majoritatea reportajelor lui Filip Brunea-Fox în gazetele Adevărul și Dimineața.
    Fotografia etnografică românească în prima jumătate a secolului al XX-lea poate fi împărțită în două categorii distincte, nu numai cronologic, ci și stilistic: cea dinaintea lui Iosif Berman și cea de după el.
   Este important de știut că Berman a lucrat ca fotoreporter corespondent pentru agențiile de presă Associated Press și Scandinavian Newspaper Press. De altfel, înmormântarea sa (în octombrie 1941) a putut fi organizată în condiții decente datorită unui cec expediat de redacția New York Times.
   Emanuel Bădescu este bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat în istorie, a colaborat cu peste 1000 de articole la revistele Formula AS, Magazin Istoric, Lumea Magazin, Historia, Descoperă, la Ziarul de Duminică şi la multe alte publicaţii. A publicat volumele 1 decembrie 1918 Alba Iulia-Bucureşti, Imnurile naţionale la români, Bucureştii subt Guvernul Vremelnicesc, Marele foc şi alte poveşti din Bucureşti. Este coautor al volumelor Scurtă istorie a Regalităţii în România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Bucureştii în vremea lui Carol I (lucrare premiată de Uniunea Scriitorilor), Conspiraţia Securităţii, Carol Popp de Szathmári, fotograful Bucureştilor, De toate din vechiul Bucureşti, ultima apariţie editorială fiind Bucureştii lui Mazar Paşa.

Următoarele conferinţe de joi:

12 mai 2016 - Ritualuri pascale urbane cu Cătălin D. Constantin
19 mai 2016 – De la Sfântul Gheorghe la Sfântul Dumitru – 10 parcelări de locuinţe tip
 cu Andrei Răzvan Voinea
26 mai 2016 – Fraţii Minovici – pionierat medical şi univers spiritual cu Adrian Majuru

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.
În ultima zi de joi, programul se va prelungi până la ora 21:00.

Sfintire de drapel




Asociatia Avram Iancu


Beius


14 mai 2016





   Asociația Avram Iancu Beiuș vă invită cu drag la festivitățile prilejuite de prezentarea și sfințirea drapelului Asociației sâmbătă, 14 mai 2016, ora 9:00, care vor avea loc la Bustul Iancului - Parcul Central din municipiul Beiuș, capătul Aleii Moților ! Așteptăm oaspeți dragi de la Brad, Târnava de Criș, Vața, Cluj, Oradea și nu numai. După festivități, un număr de 50-60 de membri ai Asociației, împreună cu invitații, vor face o excursie la peșterile de la Meziad și Farcu. Detalii și înscrieri la telefon 0752/205.236.
Viorel Ianc - președinte Asociația Avram Iancu Beiuș

Exponatul lunii




Muzeul Municipal Campulung


mai 2016







    Din colecția secției de Etnografie și Artă Populară, Muzeul Municipal Câmpulung vă prezintă obiectul lunii mai: un fier de călcat ce datează de la începutul secolului al XX-lea și care a fost achiziționat în anul 1984.
   Fierul este confecționat prin turnare și funcționa cu ajutorul cărbunilor aprinși care, odată introduși în acest obiect, încălzeau talpa fierului, putând fi astfel, folosit.
   În partea superioară, fierul este echipat cu un mâner de lemn pentru a fi manevrat cu ușurință de către gospodine. Orificiile laterale erau destinate evacuării fumului produs de cărbuni. Aceste obiecte erau folosite în toate gospodăriile începutului de secol al XX-lea. Ele puteau fi împodobite cu diverse figurine în deosebi cu specific zoomorf: lei, șerpi, cocoși, delfini.
    Se pare că aceste obiecte ar fi apărut pentru prima dată în China, încă din secolul I e.n. În Europa, abia în secolul al XVII-lea apar plăcile triunghiulare, realizate din fontă. Ulterior, locul acestora a fost luat de cele confecționate tot din fontă dar umplute cu mangal, fierul electric fiind inventat abia în anul 1882 de către Henry W. Seeley.
    Odată cu apariţia fiarelor de călcat electrice în ţara noastră şi a conectării gospodăriilor din mediul rural sau orăşenesc la reţeaua de curent electric, fiarele de călcat cu cărbuni au fost date uitării, reprezentând astăzi obiecte din patrimoniul muzeal.

Exponatul lunii mai




Complexul Muzeal Iulian Antonescu


Bacau


3 - 31 mai 2016





Reprezentare antropomorfă cucuteniană, descoperită la Mărgineni-Cetățuia, jud. Bacău.
Vă invităm să ne vizitați!

Pe simezele constantene



Arta plastica contemporana romaneasca


Ion Barladeanu


Muzeul de Arta Constanta


4 - 18 mai 2016




   Muzeul De Artă Constanţa vă invită mâine, 4 mai 2016, ora 16:00, la vernisajul Expoziţiei de Acuarelă a arhitectului Ion Bârlădeanu!

Salonul scriitorilor




Bistrita


11 mai 2016





Artisti plastici braileni




Arta plastica contemporana romaneasca


Galeria de Arta Nicolae Mantu, Galati


5 mai 2016




   Avem deosebita placere sa va invitam la vernisaj. 
Joi, 5 mai 2016, ora, 18:00, la Galeria de Arta Nicolae Mantu.

rezistenta




Lansare de carte


Alina Purcaru


Libraria Humanitas Kretzulscu, Bucuresti


11 mai 2016





    Miercuri, 11 mai, de la ora 18:00, pe Terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei 141) din Bucureşti, va avea loc lansarea volumului de debut în poezie al Alinei Purcaru, rezistenţă, apărut recent la Editura Cartea Românească.
Participă, alături de autoare: Carmen Mușat, Svetlana Cârstean.
Moderatoare: Adina Dinițoiu

Pe simezele Capitalei




Arta plastica contemporana romaneasca


Horea Cucerzan


Cercul Militar National, Bucuresti


3 mai 2016





Rătăciţi în căutarea speranţei!




Muzeul Juetean de Istorie si Arheologie Prahova


Ploiesti


5 - 9 mai 2016





   Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, în parteneriat cu Asociația Română de Drept Umanitar – Filiala Prahova invită publicul ploieştean joi, 5 mai 2016, ora 10:00, la sediul său din Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, la vernisajul expoziţiei temporare de pictură Rătăciţi în căutarea speranţei!
    Elevi de la unităţi şcolare judeţene şi naţionale, coordonaţi de prof. Dorel Oprescu, au realizat lucrări de pictură pe care le puteţi admira până la data de 9 mai 2016.
    Prin acest eveniment cele două instituţii doresc ca publicul, mai ales cel tânăr, să conştientizeze importanţa următoarelor concepte: pacea, toleranţa, înţelegerea între oameni, comunităţi, minorităţi şi popoare. Toate acestea se regăsesc în prevederile Dreptului Internaţional Umanitar, fiind, de altfel, dezideratele pe care lumea actuală se construieşte în fiecare zi.
    Manifestarea deschide o serie de activităţi dedicate Zilei Dreptului Internaţional Umanitar, sărbătorită în fiecare an la 14 mai.
***

De Sarbatorile Pascale in Golden State





Lumea si noi


1 mai 2016





In asteptarea inivitatilor, zic sa mai fac cateva fotografii.
Sa surprindem atmosfera de la fatza locului.








Lamaiul cel "nou". Speram cu totii sa aiba rod bogat.
Ca altfel dam aproape un verzisor cand luam la bucata...





Alta proaspata achitizie. Sper ca ati recunocut Croton-ul...



Mi-a dat ceva de furca Bougainvillea asta.
Cu taiatul, dirijatul, chestii complicate. Pana la urma am reusit... 






Nu puteam sa nu ma bucur de vremea frumoasa
impeuna cu cea mai iubita fiinta de pe lume...








Chiar si de departe tinem la traditia noastra.
Mielul a "venit" din Noua Zeelanda. Nici nu vi-l mai arat.
Au fost zile "grele" pentru toata lumea!


Ea este stranepoata mea, cu care ma mandresc tare. 
Mai ales ca a intrat in posesia primului dinte.
Nu ma refer la personajul cu bluza albastra, sa fim bine intelesi!


Si daca, in urma cu cateva zile inainte, tot am implinit o varsta tare rotunda
m-am gandit, iesiti din post, sa comasam "paranghelia".


Surprins in momentul de cea mai mare importanta.