Din lume, Spre mine

Muzeul National al Taranului Roman

Lansare de carte

Iunia Pasca

Clubul Taranului, Bucuresti

25 aprilie 2013

   A venit in sfarsit si ziua speciala in care Prin lume, Spre mine va ajunge sa vada capitala !
Locasul hotarat a fost Clubul Taranului, din cadrul Muzeului Taranului Roman, care ne va gazdui in seara de 25 Aprilie 2013. Gandim noi ca va fi un eveniment inedit, cu invitati speciali, muzica, imagini si delicatese din diverse colturi ale lumii, precum si prezente virtuale de peste oceane, de pe insule si din deserturi (toate locuri cu wireless, totusi :) ).
   Asa cum multi dintre voi stiti deja, Prin lume, Spre mine s-a nascut in urma unei calatorii de cativa ani prin lume, pe unde am umblat ca sa aflu cine locuieste in mine. Cartea cuprinde lectiile si schimbarile majore de perspectiva pe care am avut privilegiul sa le castig in acesti ani, si care mi-au facut si imi fac viata mai frumosa in fiecare clipa. Mi-am dorit sa impartasesc toate acestea cu lumea din jurul meu, şi acest lucru s-a intamplat sub forma carţii de fata.
  Va asteptam cu drag si caldura joi, atat pe voi cat si pe prietenii vostri care ar aprecia cateva momente petrecute intr-o atmosfera deosebita.
  V-am ruga sa apasati pe acel buton ce spune "Going" doar daca veti reusi sa fiti acolo fizic, pentru ca stim ca multi dintre voi vor fi acolo cu sufletul :). Multumim, si ne vedem curand !

  "Încă plini de minunata energie din mănăstirea sacră, Machu Picchu, ne urcăm în trenul ce ne duce înapoi în Ollantaytambo. Stau lângă Silviu, fratele meu, fiecare cu câte o cască împlântată într-o ureche, fiecare digerând ziua ce e pe cale să se încheie. La un moment dat ne oprim să aşteptăm un alt tren ce vine din direcţia opusă, şi atunci ochii mei întâlnesc o făptură firavă pe marginea şinelor de tren. E o bătrânică adusă de spate, cu două buchete de flori colorate în mână, şi cu o privire în ochi ce-mi trimite fiori pe şira spinării.
  Primul meu gând e să mă întreb cine cumpără flori când e într-un tren în mijlocul munţilor. Apoi mă întreb de cât timp stă bătrânica în picioare acolo, cu cele două buchete, de câte ore, de câte trenuri, de câte zile. Apoi ochii mei întâlnesc ochii ei, şi inima mi se opreşte pentru ce pare a fi un minut. Nu sunt capabilă să exprim ce simt în acel moment. Tot ce ştiu este că trebuie să cumpăr flori de la acea făptură firavă, orice s-ar întâmpla. Până să găsesc banii, trenul se pune deja în mişcare, dar am suficient timp să iau florile, să-i dau mai multe monede decât ceruse, şi să-i văd lacrimile curgând pe obraji în timp ce ne îndepărtăm încet de ea. Mâna ei pe inima ei, mâna mea pe inima mea… şi nu pot crede câtă fericire poate produce un astfel de gest ambelor părţi. Faţa ei e strălucitoare, iar eu simt că am aripi.
   Când mă aşez înapoi pe scaun, cu florile în poală, încep să deschid buchetul. Uitându-se la mine cu un aer cunoscător, Silviu mă întreabă: „Ce faci?”. Avusese acelaşi gând. „Te ajut !”, spune. Astfel că începe să distribuie florile doamnelor din tren, aducând zâmbete neîncrezătoare, mulţumiri profunde şi bucurie pură celor din spaţiul devenit acum un Tren Curcubeu.
  Minute mai târziu, două doamne ne abordează. “Dorim să facem o fotografie cu voi” spun ele. „Suntem scriitoare din China şi vrem să scriem o poveste despre gestul vostru, despre ce aţi făcut. Da, să scriem o poveste deosebită!”."  (fragment extras din cartea Prin lume, spre mine)