marți, 3 mai 2016

Exponatul lunii mai




Muzeul National al Unirii


Alba Iulia


mai 2016




   Miercuri de la ora 11:00, în cadrul evenimentului Exponatului lunii mai, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia va fi prezentat Ordinul Coroana de Fier, în grad decavaler, clasa a 2-a, o piesă valoroasă care face parte din colecţia generalului Dănilă Papp.
    Creat în anul 1815 de împăratul Francisc I al Austriei, acest ordin militar şi civil de merit s-a menţinut până la sfârşitul monarhiei (1918) printre cele mai înalte distincţii oferite în cadrul Imperiului Habsburgic.
    Coroana de Fier din patrimoniul Muzeului Unirii fost primită de Dănilă Papp ca decoraţie de război, fiind o recunoaştere a calităţilor sale de genist dovedite în Primului Război Mondial. Purtând această decoraţie, Dănilă Papp apare în diferite instantanee surprinse în timpul campaniei militare din Bucovina.
    De asemenea, în aceeași ipostază apare și pe coperta unei reviste ilustrate din 16 mai 1915, în care erau amintite faptele de vitejie ale celui numit și apărătorul Bucovinei, locotenent-colonelul Dănilă Papp, comandantul unei brigăzi de elită ce îi purta numele, Brigada Papp.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
***http://alba24.ro/?p=485305

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu