Se afișează postările cu eticheta Campulung Muscel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Campulung Muscel. Afișați toate postările

joi, 24 noiembrie 2016

Natura în imagini - Munții Iezer




Expoziție de fotografie


Galeria ARTA, Campulung Muscel


25 noiembrie - 16 decembrie 2016





    Expoziția cuprinde fotografii realizate în cadrul proiectului Fundației Conservation Carpathia, unul dintre cele mai mari proiecte de conservare a mediului din Europa, în zona Munților Iezer-Păpușa, Leaota, Piatra Craiului și Făgăras.
    "Natura sălbatică dispare în toată lumea într-un ritm alarmant. Mai puțin de 2% din suprafața Europei este încă în starea sa inițială. Cele mai mari păduri sălbatice de pe continent, cu cel mai mare procent de păduri virgine și un număr considerabil de animale sălbatice, se află în Munții Carpați. Fundația Conservation Carpathia, ONG românesc, a fost înființat în 2009 având viziunea creării unei mari zone de natură sălbatică protejată în sudul Carpaților românești. Pădurile și pășunile aflate în protecția fundației sunt în strictă conservare, exceptând terenurile unde se desfășoară lucrări de reconstrucție ecologică: reîmpădurire și combatere a eroziunii solului. Fotografiile din expoziție surprind atât frumusețea naturii, animale și păsări din zona de proiect, cât și localnici implicați în activitățile de reconstrucție ecologică.”
Expoziţia va fi deschisă în perioada 25 noiembrie - 16 decembrie 2016.

duminică, 15 mai 2016

Lumini si umbre




Expozitie de fotografie


Mihail Oprescu


Muzeul Municipal Campulung


21 mai 2016





Dragi prieteni, cu bucurie și zâmbet vă aştept la prima mea expoziţie de fotografie!
Când, unde, cum? Noaptea Muzeelor, 21 mai, ora 20:00 la Muzeul Municipal Câmpulung. 
Ce veți vedea? Imagini inedite din Câmpulung Muscel, celebrele "planete", luminile și umbrele unor clipe minunate care nu se vor întoarce vreodată!

marți, 3 mai 2016

Exponatul lunii




Muzeul Municipal Campulung


mai 2016







    Din colecția secției de Etnografie și Artă Populară, Muzeul Municipal Câmpulung vă prezintă obiectul lunii mai: un fier de călcat ce datează de la începutul secolului al XX-lea și care a fost achiziționat în anul 1984.
   Fierul este confecționat prin turnare și funcționa cu ajutorul cărbunilor aprinși care, odată introduși în acest obiect, încălzeau talpa fierului, putând fi astfel, folosit.
   În partea superioară, fierul este echipat cu un mâner de lemn pentru a fi manevrat cu ușurință de către gospodine. Orificiile laterale erau destinate evacuării fumului produs de cărbuni. Aceste obiecte erau folosite în toate gospodăriile începutului de secol al XX-lea. Ele puteau fi împodobite cu diverse figurine în deosebi cu specific zoomorf: lei, șerpi, cocoși, delfini.
    Se pare că aceste obiecte ar fi apărut pentru prima dată în China, încă din secolul I e.n. În Europa, abia în secolul al XVII-lea apar plăcile triunghiulare, realizate din fontă. Ulterior, locul acestora a fost luat de cele confecționate tot din fontă dar umplute cu mangal, fierul electric fiind inventat abia în anul 1882 de către Henry W. Seeley.
    Odată cu apariţia fiarelor de călcat electrice în ţara noastră şi a conectării gospodăriilor din mediul rural sau orăşenesc la reţeaua de curent electric, fiarele de călcat cu cărbuni au fost date uitării, reprezentând astăzi obiecte din patrimoniul muzeal.

joi, 14 aprilie 2016

Monumentul comemorativ Zidul Rosu




Campulung Muscel


16 aprilie 2016






    O frumoasă cruce brâncovenească va sta mărturie despre Rezistența din Muscel la Câmpulung, în curând.
   Sâmbătă, 16 aprilie 2016, la Câmpulung Muscel va avea loc inaugurarea monumentului comemorativ Zidul Roşu închinat luptătorilor anticomunişti din rezistenţa armată a Muscelului.
   Invitat special va fi dna Elena Ion Arnăuțoiu, care, împreună cu întreaga sa familie, a reprezentat un reper în lupta anticomunistă. În același timp, dna Arnăuțoiu este și principala susținătoare a construirii monumentului.
***

duminică, 3 aprilie 2016

Exponatul lunii




Muzeul Municipal Campulung


aprilie 2016





    În luna aprilie omagiem sculptura la Muzeul Municipal Câmpulung! Astfel, obiectul lunii pe care îl veți putea admira în cadrul secției de Istorie este o capodoperă realizată de către sculptorul Dimitrie D. Mirea, din marmură albă de Carrara.
    Piesa reprezintă bustul unei femei, Maria G. D. Mirea, soția fratelui său, pictorul G. D. Mirea, un alt artist câmpulungean. Blocul de marmură din care este realizată sculptura a fost adus din Italia în anul 1928.
   Sculptorul muscelean Dimitrie D. Mirea și-a început activitatea în anul 1897, studiind la prestigioase școli din București, München și Paris. Între 1909 -1913 a predat sculptura și modelajul la Școala de Arte Frumoase din Iași, mai apoi transferându-se la Școala de Arte Frumoase din București.
   Lucrările sale au putut fi admirate la acea vreme atât în țară, cât și la numeroase expoziții internaționale, fiind distins în anul 1929, la Barcelona, cu Diploma de Onoare pentru activitatea în domeniul sculpturii.
   Printre cele mai importante lucrări ale domniei sale se pot evidenția: Păstor, Cosași, La fântână, Încărcător în port (toate, statuete în bronz, 1913), Mărășești – 6 august 1917, Bust de copil și Puțin repaus (statuete din bronz, 1926), Soldat în atac (gips), Ciobănaș călare, Ciobănaș în repaus, Ciobănaș, Bust de copil (bronzuri) și Bust - portretul Mariei G. D. Mirea, soția fratelui său, pictorul G.D. Mirea (1928).

joi, 16 aprilie 2015




Muzeul Automobilului Romanesc


Centrul Cultural Apa Sarata, Campulung Muscel


19 aprilie 2015




    Duminica, 19 aprilie, ora 12:00, va asteptam la evenimentul Expo Atelier Aro m461 unde vom incerca sa-i aducem laolalta in atmosfera Muzeului Automobilului Romanesc pe cei care au conceput automobilul Aro cu cei care astazi il restaureaza.

marți, 2 decembrie 2014

Exponatul lunii




Muzeul Municipal Campulung Muscel


decembrie 2014




    În luna decembrie vizitatorii pot admira la Secția de Etnografie și Artă populară din str. Republicii, nr. 5, exponatul lunii Blidarul. Acesta a fost achiziţionat de către Muzeu în anul 1976, din Câmpulung şi este executat din lemn de stejar, lucrat manual având dimensiunile 88cm/56 cm/17 cm. Este alcătuit din 2 etajere, etajera inferioară este ajurată, are traforat simbolul crucii și este încrustat anul 17-79. În partea inferioară, sub etajere blidarul prezintă șase cuie din lemn care au în vârf sculptată rozeta, de care se agățau vase, căni sau șervete. Blidarul are și două cârlige cu care se monta pe perete. În blidar se păstrau vasele necesare alimentației, din acest motiv ele erau atârnate pe peretii de lângă vatră.

vineri, 31 octombrie 2014

Obiectul lunii




Muzeul Municipal Campulung Muscel


noiembrie 2014





    Obiectul lunii noiembrie este reprezentat de o armă care a impresionat în Primul Război Mondial, o mitralieră utilizată și de soldații români. O asemenea armă redutabilă este expusă la Mausoleul Mateiaș, fiind un exemplar marca Schwartzlose model 1907/1912. 
    A fost inventată de Andreas Schwartzlose în anul 1902 și a devenit mitraliera standard pentru austro-ungari. Au utilizat-o majoritatea armatelor europene până în anul 1950. A fost utilizată în Războaiele balcanice (1912-1913), Primul război mondial (1914-1918), Războiul dintre Polonia şi URSS (1919-1921), Războiul dintre Grecia şi Turcia (1919 – 1922), Al doilea război mondial (1939 – 1945), Războiul israeliano – arab (1948).
    S-au realizat variante care au permis utilizarea în aviație, marină sau blindate. Această armă se distingea prin răcirea țevii printr-un rezervor cu apă și prin trepiedul ce-i asigura fixarea pe poziție. Are greutatea de 41 kg, cadența de tragere 400 gloanțe/ minut, având calibrul 7, 92 mm.

miercuri, 24 septembrie 2014

Arhitectură brâncovenească musceleană dedicată arhitectului D. I. Berechet




Muzeul Municipal Campulung Muscel


25 septembrie 2014





   Muzeul Câmpulung Muscel și Asociația D. Ionescu- Berechet vă învită la vernisajul expoziției temporare Arhitectură brâncovenească musceleană dedicată arhitectului D. I. Berechet care va avea loc joi, 25 septembrie 2014, la ora 18.00, la Secția de Istorie a Muzeului Câmpulung Muscel din str. Negru Vodă nr.119. Expoziția este organizată în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului.
    Expoziția dorește să readucă în atenția specialiștilor și a publicului larg activitatea unuia dintre marii creatori din spațiul arhitecturii românești, D. I. Berechet (1896-1969). Expoziția prezintă, în fotografii, o parte din edificiile publice, locuințe particulare, monumente proiectate sau amenajate de arhitectul Berechet în orașul Câmpulung Muscel.
Vă așteptăm cu drag !

joi, 28 august 2014

Orasul si hrisoavele sale de piatra





Asociatia Arhitect Dimitrie Ionescu-Berechet


De la Negru Voda la Crucea Juramantului


Campulung Muscel


4 septembrie 2014




    Asociaţia Arhitect Dimitrie Ionescu-Berechet în colaborare cu Primăria Municipiului Câmpulung Muscel şi cu sprijinul Editurii Ars Docendi Universitatea din Bucureşti, are deosebita plăcere de a vă invita la evenimentul intitulat Oraşul şi hrisoavele sale de piatră: de la Negru Vodă la Crucea Jurământului, ce se va desfăşura joi, 4 septembrie, ora 1700, în Sala mare şi în holul Primăriei Câmpulung Muscel. 
    Evenimentul va cuprinde o masă rotundă (moderator Ştefan Ionescu-Berechet, invitat special arh. Dan D. Ionescu) şi vernisajul unei expoziţii de fotografie (Cristina şi Ştefan Ionescu-Berechet). Manifestarea menită să prefaţeze împlinirea anul viitor a 800 de ani de la prima atestare a oraşului, potrivit tradiţiei, îşi propune să readucă în atenţia publicului larg importante momente şi monumente din bogata istorie a Câmpulungului medieval şi modern.

miercuri, 9 iulie 2014

Campulung Mon Amour...




Arta plastica contemporana romaneasca


Campulung Muscel


13 - 20 iulie 2014




Dragi prieteni si cetateni ai orasului Campulung Muscel,

   Va invitam cu drag, la expozitia de pictura organizata la primaria orasului Campulung, pe strada Negru Voda, cu prilejul Zilelor Orasului, in perioada 13-20 iulie, 2014. 
   Expozitia, vernisata pe 17 iulie, ora 18.30, este organizata sub egida Uniunii Artistilor Plastici in colaborare cu Primaria orasului Campulung, a Casei de cultura si a Galeriei de arta ELITE PROF ART, din Bucuresti.

Expun: 

Margareta Anton, Monica Cristea, Anca Gheorghiu, 
Ana Ranete si Amalia Suruceanu.

joi, 6 martie 2014

Femei de altadata, femei pictate, femei fotografiate




Muzeul Municipal Campulung


10 martie 2014



   Luni, 10 mattie 2014, ora 16.30, la Muzeul Municipal Câmpulung –Secția de Istorie, vor avea loc două manifestări culturale dedicate Zilei Internaționale a Femeii.
   Primul îl constituie vernisajul expoziției temporare Femei de altădată, femei pictate, femei fotografiate. Cuvântul de deschidere va susținut de Alexandru Oprea, director, iar muzeograful Cătălin Stănescu va face prezentarea expoziției. 
   Expoziția transpune, simbolic, atât contrastul cât și congruența dintre femeia urbană – emancipată, rafinată și conștientă de rolul ei în societate – și femeia rurală, percepută tradiționalist și conservator în preocupările și îndatoririle sale. Vizitatorul va aprecia cu siguranță piesa centrală a expoziției, autoportretul pictoriței Elena Petraglu Deșliu, etalon al artistei cultivate, mândre și apreciate, alături de alte tablouri în diferite ipostaze ale vieții feminine.    Obiectele care fac inerent parte din viața femeii muscelene de altădată vin de asemenea să întregească tema expozițională propusă.
   Vernisajul va fi completat, cum altfel, de un concert susținut de elevii Școlii de Muzică din Câmpulung, cu un repertoriu din care nu lipsesc muzica clasică, dar și cea folclorică.

marți, 4 martie 2014

Exponatul lunii




Muzeul Campulung Muscel


Campulung Muscel


martie 2014





   Piesa a fost descoperită în anul 1952 în săpăturile arheologice efectuate la Cetățenii din Deal în punctul La Cruce și reprezintă o calotă craniană având osul frontal fragmentar și oasele parietale.    Pe frontal se află un mic cerc incizat, bine conturat, realizat în doi timpi, specific unei încercări de trepanație. S-a descoperit într-un mormânt cistă, având o greutate de 180 grame și dimensiuni de 160x160x6 mm.
   Trepanarea este cea mai veche formă de chirurgie atestată arheologic, cele mai vechi vestigii fiind datate în neolitic şi chiar în mezolitic. Operaţia consta în perforarea craniului în scopul îndepărtării unei porţiuni de os cranian. Se urmărea fie reducerea hipertensiunii craniene, fie alungarea spiritelor rele.
   O contribuţie semnificativă la succesul operaţiei era dată de abilităţile "chirurgului". Dacă el nu ştia foarte bine ce paşi trebuia să urmeze, exista riscul de a afecta creierul, sau numai învelişurile sale exterioare . Dar, aşa cum o dovedesc descoperirile arheologice, cei care realizau astfel de operaţii erau bine pregătiţi, erau familiarizaţi cu anatomia şi fiziologia umană şi erau în stare să evite leziunile la nivelul învelişurilor creierului, a vaselor de sânge, dar şi a sinusurilor existente în craniu. O consecinţă naturală a acestor intervenţii era mortalitatea scăzută a pacienţilor, care adesea decedau din alte cauze decât cele aflate în legătură cu trepanaţia.
   Povestea craniului “operat” este, de fapt, povestea răbdării si tenacitătii unui cercetător pentru care timpul istoric se suprapune peste cel real, iar în arheologie, marea descoperire poate veni după o așteptare de o viată. Interventia asupra osului cranian s-a făcut foarte probabil cu o lamă tăioasă de silex sau obsidian (o rocă vulcanică), oricum nu din metal, pentru că acesta nu ar fi reușit să ajungă la finețea tăieturii unei lame de piatră.. Simultan, în mod sigur a existat si un tratament “medicamentos”, cu diverse componente, în vederea prevenirii unei infectii. Care au fost acestea? Cum a fost protejată zona deschisă după operație? Iată întrebări care așteaptă în continuare răspuns
Exponatul poate fi văzut zilnic la Secția de Istorie în cursul lunii martie 2014.

joi, 11 iulie 2013

miercuri, 17 aprilie 2013

marți, 26 martie 2013

Suflete frumoase - Imortalizand clipa


Sebastian Enache


Expozitie de fotografie: Intre doua capitale


Galeria ARTA, Campulung Muscel


30 martie 2013







   În weekend neapărat trebuie să vă luminați sufletul și încântați ochii...cu SEB ! 
  Cunoscut mai ales , din păcate, prin fotografiile de copertă de la revistele glossy sau celebra emisiune a lui Botezatu, Sebastian Enache își pune sufletul pe tavă într-o expoziție intitulată sugestiv Intre două capitale - adică, între București (unde lucrează mai mult...doar vedetele se fac la capitală) și Câmpulung (unde ....TRĂIEȘTE!). 
   Până la expoziție - sâmbătă, 30 martie 2013 , începând cu ora 11.00, la Galeria ARTA din Câmpulung - dați o raită și pe site-ul său

***Clubul Prieteniei