Muzeul Județean Teleorman
Alexandria
1 - 31 decembrie 2016
Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în
subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, vă invită luni, 5 decembrie a.c.,
ora 11:00 la deschiderea Exponatului Lunii Decembrie.
Pentru perioada 1-31 decembrie 2016, Muzeul Judeţean
Teleorman propune publicului vizitator un obiect deosebit aflat în patrimoniul
instituţiei. Este vorba de un Crucea unui pristolnic din bronz (1802).
Crucea pe care o prezentăm este partea superioară a unui
pristolnic confecţionat din bronz, prin turnare în tipar, în anul 1802, conform
inscripţiei de pe spatele ei. A fost descoperită în zona fostului abator al
oraşului Alexandria (marginea sudică a oraşului), zonă în care, până în anul
1869, s-a aflat o veche biserică de lemn ce deservea fostul sat Bâcâieni, sat
intrat la 1834 în componenţa actualului oraş Alexandria.
Acest model de cruce - cu trei braţe orizontale, cel de jos
fiind pus oblic - dezvăluie provenienţa rusească a pristolnicului din care însă
nu s-a păstrat şi postamentul, ce era realizat dintr-o plăcuţă tot de bronz şi
purta incizată pe talpă o cruce încadrată de însemnele chirilice IC XC NI KA,
iar în partea de sus numele mai multor sfinţi.
Crucea are o lungime de 9,2 cm şi o lăţime de 5 cm, în timp
ce baza măsura 4,5 x 3,8 cm, lucru cunoscut datorită faptului că în patrimoniul
muzeului se păstrează un astfel de postament provenind de la alt pristolnic,
faptul ce dovedeşte că aceste pristolnice erau produse de serie.
Pe faţa crucii apare scena Răstignirii Mântuitorului, care
este figurat în relief, având deasupra capului doi îngeri cu panglici în mâini,
deasupra lor, chiar între aripi, fiind reprezentat chipul Mântuitorului.
În lateralul crucii apar instrumentele de suferinţă ale lui
Iisus, suliţa cu care I-a fost străpunsă coasta şi buretele cu oţet dat de un
soldat roman.
Sub cruce este reprezentat simbolic craniul lui Adam.
Lateralele braţului mijlociu al crucii sunt îmbogăţite cu
două motive florale pătrate, de jur împrejurul lui apărând o serie de
semicercuri cu punct în interior.
Pe spatele crucii apar incizate: o linie de contur, cinci
chipuri stilizate, de două ori anul 1802, două cruci şi două X-uri.
Pristolnicul este un sigiliu de lemn, piatră sau metal, în
formă de cruce, cu o mare varietate de forme şi ornamente, care serveşte la
imprimarea prescurilor cu semnul crucii încadrat de iniţialele rituale,
chirilice, IC (Iisus) XC (Hristos) NI KA (Învinge/Învingător).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu