Prezente romanesti peste hotare
Institutul Cultural Roman, New York, S.U.A.
25 ianuarie - 22 februarie 2016
Institutul
Cultural Român de la New York celebrează Sărbătoarea Națională a Zilei Unirii
Principatelor Române (24 ianuarie) prin expoziția fotodocumentară intitulată 1859: Epoca Unirii, părinții Unirii.
Deschisă la
sediul ICRNY, în perioada 25 ianuarie – 22 februarie 2016, expoziția cuprinde
imagini de epocă ale unor importante centre urbane (Iași, București, Galați),
precum și o galerie evocatoare de portrete ale celor mai de seamă “părinți
fondatori” ai statului național modern roman – Alexandru Ioan Cuza, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Ion C. Brătianu și Dimitrie
Brătianu, Vasile Boerescu, Mitropolitul Nifon, C. A. Rosetti, D. Bolintineanu,
Cezar Bolliac, g-ral Ioan Emanoil Florescu, Ion Ghica, Barbu Catargiu ș. a.
Alte imagini și portrete evocă, succinct, legăturile consulare ale
Principatelor Unite/România cu Statele Unite ale Americii, din timpul
președinților James Buchanan, respectiv Abraham Lincoln.
Unirea
Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă
unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. “Unirea cea Mică” – fără
de care nu ar fi fost posibilă Marea Unire, de la 1 Decembrie 1918 (proclamată
drept Ziua Națională a României) - este strâns legată de personalitatea lui
Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor Principate, la 5
ianuarie, în Moldova, și la 24 ianuarie 1859, în Țara Românească.
Unirea din
1859 a fost un proces complex, bazat pe identitatea etnică, lingvistică,
culturală, religioasă, socială și economică a locuitorilor din cele două state
românești extracarpatice (identitate extinsă și la Transilvania, în sensul larg
al termenului). Etapa finală a început în 1848, odată cu realizarea uniunii
vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail
Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la
un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii
în ambele țări, rezultat în urma unor adunări ad-hoc, în 1857, a dus la
Convenția de la Paris, din 1858, o înțelegere între marile puteri europene ale
timpului, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări,
cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor,
liderul unionist moldovean, col. Alexandru Ioan Cuza, a fost ales ca domnitor
al Moldovei și Țării Românești, aducându-le, pentru început, într-o uniune
personală.
Alexandru Ioan Cuza (20 martie 1820, Bârlad - 15 mai 1873, Heidelberg , Germania ,
reînhumat la Biserica m-rii Trei Ierarhi, din Iași) a fost primul domnitor al
Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de
la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. Devenit domnitor
(1859 – 1866), Cuza Vodă a dus o susținută activitate politică și diplomatică
pentru recunoașterea unirii Moldovei și a Țării Românești de către Puterea
suzerană (Imperiul otoman) și Puterile Garante și, apoi, pentru desăvârșirea
unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și
administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara
Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de
România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu un singur
Parlament și un singur guvern.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu