Calatorii virtuale prin peisajele culturale salifere ale Transilvaniei
26 septembrie - 15 noiembrie 2015
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe
a demarat proiectul Saltland care dă posibilitatea publicului să facă astfel
de călătorii.
Proiectul îşi propune să prezinte într-un mod atractiv şi
accesibil rezultatele cercetărilor efectuate în domeniul sării în ultimii zece
ani şi vine în continuarea mai multor lucrări de specialitate şi volume pe
acest subiect, publicate în ultimii ani, a declarat directorul muzeului,
Valeriu Kavruk.
Călătorie virtuală va fi realizată prin intermediul unor
DVD, care vor conţine un film de aproximativ 40 de minute şi care va fi difuzat
în muzee partenere, instituţiide cultură şi de învăţământ, precum şi un film de
circa zece minute care va fi postat pe site-ul muzeului şi pe reţelele de
socializare. Proiectul este finanţat de Administraţia Fondului Cultural
Naţional cu suma de 50.000 de lei şi va fi lansat pe 15 noiembrie a.c.
Proiectul va continua cu realizarea unei expoziţii în care
vor fi prezentate câteva dintre cele mai valoroase obiecte descoperite în
timpul cercetărilor arheologice (Mara Deleanu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu