vineri, 30 octombrie 2015

Pachetul de acasă




Muzeul National al Taranului Roman


Bucuresti


15 octombrie - 15 noiembrie 2015





    Pachetele cu mâncare de acasă sunt expresia materială care reinstaurează legăturile între părinţi şi copiii adulţi, scurtcircuitate sau rarefiate înaintea crizei economice și/sau a gustului și încheagă spații hibride de contra-consum. Am dorit să surprindem cultura materială şi infrastructura conturată în jurul acestei practici: caserole, borcane, sacoşe, facilităţi oferite de companiile de transport etc. Poveştile, obiectele şi imaginile expuse se concentrează pe intervenţiile vernaculare şi aranjamentele informale care însoţesc practica.

Pachetul încorporează GRIJĂ
   Din poveştile primitorilor de pachet se întrevede un joc al dependenţelor: dependenţa expeditorului de rolul central de părinte şi jocul de-a indiferenţa al copilului. Pachetul primit la vârstă adultă, când destinatarul e om la casa lui, încorporează o abdicare de la pretenţiile de emancipare şi e o formă de armistiţiu cu părinţii. Reciprocitatea grijii e dovedită de copilul virtuos prin conservarea şi returnarea recipientelor şi a instrumentelor de transport: caserole care etanşează, pungi resigilabile, sacoşe frigorifice, cofraje de ouă şi mai ales borcane (cu valoare dublă dacă sunt însoţite de capacele lor). Faptul că pachetul creează materialităţi familiale (şi familiare) e adeseori verbalizat prin fraza “ăsta nu e al meu” prin care părintele sancţionează neatenţia copilului care “a încurcat borcanele” (sau caserolele, rafiile) cu ale colegilor de apartament / cameră de cămin.
Pachetul încorporează VIRTUOZITATE
   Tehnicile de împachetare sunt private pe nedrept de titlul de patrimoniu imaterial: macaroane cu brânză în pungă, ciorbă introdusă în pet de cola decupat la gură (ca să intre legumele) şi apoi lipit cu scotch, ciorba deconstruită – lichidul în pet şi legumele separate în caserolă, sosul porţionat în cutii de ouă kinder, borcanele de gem băgate în bocancii trimişi pentru iarnă, găinile congelate învelite în ziare ca să nu se dezgheţe, matrioşci de pungi, noduri. O arhitectură virtuoasă de cutii şi pachete care se susţin unele pe altele, alimentată de horror vacui – frica de spaţiile goale, irosite ale recipientului de transport.
   Pachetul încorporează PRINCIPII ŞI PATRIMONIU ALIMENTAR
Părinţii cultivă o logică a maximizării durabilităţii şi a concentraţiei nutritive. Pachetul rămâne în multe cazuri singura ocazie cu care în viaţa unui tânăr adult emancipat şi cosmopolit mai intră şniţele, maioneze, slănini, cârnaţi şi brânze full-fat, prăjituri cu cremă, vişinate. Pe lângă substanţele necesare supravieţuirii, pachetul conţine mai mereu şi o complicitate sau o concesie – armistiţiul între principiile nutriţionale şi gustative ale părintelui şi principiile secesioniste ale copilului: zacuscă, dar fără ciuperci, compot, dar mai puţin îndulcit, şniţele, dar din soia, supă, dar fără vegeta. O piesă centrală, deja validată din repertoriul culinar părintelui dă valoare adăugată pachetului. Etichetarea, indicaţiile de depozitare şi sugestiile de consum (inclusiv ordinea de priorităţi) fac parte şi ele din modul părinţilor de a fi prezenţi şi relevanţi într-un piesaj dominat de obiecte comestibile neidentificate.
    Expoziţia explorează și inventariază obiectele şi gesturile iconice care populează experienţa pachetului de acasă într-o perioadă care coincide cu inițiativa unui mall din București de a-i premia la un concurs pe studenții proaspăt întorși din vacanță cu o sacoșă de rafie pastișată în formă și conținut după cea părintească și plata chiriei pe 10 luni la cămin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu