Muzeul National al Taranului Roman
Bucuresti
15 octombrie - 15 noiembrie 2015
Pachetele cu mâncare de acasă sunt expresia materială care
reinstaurează legăturile între părinţi şi copiii adulţi, scurtcircuitate sau
rarefiate înaintea crizei economice și/sau a gustului și încheagă spații
hibride de contra-consum. Am dorit să surprindem cultura materială şi
infrastructura conturată în jurul acestei practici: caserole, borcane, sacoşe,
facilităţi oferite de companiile de transport etc. Poveştile, obiectele şi
imaginile expuse se concentrează pe intervenţiile vernaculare şi aranjamentele informale
care însoţesc practica.
Pachetul încorporează GRIJĂ
Din poveştile primitorilor de pachet se întrevede un joc al
dependenţelor: dependenţa expeditorului de rolul central de părinte şi jocul
de-a indiferenţa al copilului. Pachetul primit la vârstă adultă, când
destinatarul e om la casa lui, încorporează o abdicare de la pretenţiile de
emancipare şi e o formă de armistiţiu cu părinţii. Reciprocitatea grijii e
dovedită de copilul virtuos prin conservarea şi returnarea recipientelor şi a
instrumentelor de transport: caserole care etanşează, pungi resigilabile,
sacoşe frigorifice, cofraje de ouă şi mai ales borcane (cu valoare dublă dacă
sunt însoţite de capacele lor). Faptul că pachetul creează materialităţi
familiale (şi familiare) e adeseori verbalizat prin fraza “ăsta nu e al meu”
prin care părintele sancţionează neatenţia copilului care “a încurcat
borcanele” (sau caserolele, rafiile) cu ale colegilor de apartament / cameră de
cămin.
Pachetul încorporează VIRTUOZITATE
Tehnicile de împachetare sunt private pe nedrept de titlul
de patrimoniu imaterial: macaroane cu brânză în pungă, ciorbă introdusă în pet
de cola decupat la gură (ca să intre legumele) şi apoi lipit cu scotch, ciorba
deconstruită – lichidul în pet şi legumele separate în caserolă, sosul
porţionat în cutii de ouă kinder, borcanele de gem băgate în bocancii trimişi
pentru iarnă, găinile congelate învelite în ziare ca să nu se dezgheţe,
matrioşci de pungi, noduri. O arhitectură virtuoasă de cutii şi pachete care se
susţin unele pe altele, alimentată de horror vacui – frica de spaţiile goale,
irosite ale recipientului de transport.
Pachetul încorporează PRINCIPII ŞI PATRIMONIU ALIMENTAR
Părinţii cultivă o logică a maximizării durabilităţii şi a
concentraţiei nutritive. Pachetul rămâne în multe cazuri singura ocazie cu care
în viaţa unui tânăr adult emancipat şi cosmopolit mai intră şniţele, maioneze,
slănini, cârnaţi şi brânze full-fat, prăjituri cu cremă, vişinate. Pe lângă
substanţele necesare supravieţuirii, pachetul conţine mai mereu şi o
complicitate sau o concesie – armistiţiul între principiile nutriţionale şi
gustative ale părintelui şi principiile secesioniste ale copilului: zacuscă,
dar fără ciuperci, compot, dar mai puţin îndulcit, şniţele, dar din soia, supă,
dar fără vegeta. O piesă centrală, deja validată din repertoriul culinar
părintelui dă valoare adăugată pachetului. Etichetarea, indicaţiile de
depozitare şi sugestiile de consum (inclusiv ordinea de priorităţi) fac parte
şi ele din modul părinţilor de a fi prezenţi şi relevanţi într-un piesaj
dominat de obiecte comestibile neidentificate.
Expoziţia explorează și inventariază obiectele şi gesturile
iconice care populează experienţa pachetului de acasă într-o perioadă care
coincide cu inițiativa unui mall din București de a-i premia la un concurs pe
studenții proaspăt întorși din vacanță cu o sacoșă de rafie pastișată în formă
și conținut după cea părintească și plata chiriei pe 10 luni la cămin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu