marți, 28 octombrie 2014

Monumente istorice şi de arhitectură din oraşul Galaţi




Lansare de carte


Valentin Bodea


Muzeul Casa Cuza Vodă, Galați


30 octombrie 2014




    Muzeul de Istorie Paul Păltănea Galaţi vă invită joi, 30 octombrie 2014, ora 11.00, la evenimentul cultural prilejuit de lansarea celui de-al treilea volum din lucrarea Monumente istorice şi de arhitectură din oraşul Galaţi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – prima jumătate a secolului al XX-lea, autor Valentin Bodea.
    Fidel formaţiei sale pedagogice şi interesului manifestat faţă de patrimoniul istoric al oraşului Galaţi, profesorul Valentin Bodea ne dezvăluie în cel de-al treilea volum al lucrării sale "istoria a 15 imobile reprezentative pentru arhitectura gălăţeană, tot atâtea poveşti de viaţă şi biografii ale unor personalităţi care au contribuit la prosperitatea urbei danubiene şi au avut un aport semnificativ la fixarea în piatră a mărturiilor unei epoci pierdute”.
Evenimentul va avea loc la Muzeul Casa Cuza Vodă, str. Al. I. Cuza, nr. 80.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu