Huedin
9 - 11 mai 2014
Consiliul Judeţean Cluj şi Asociaţia Produs de Cluj organizează între 9 şi 11 mai 2014 târgul producătorilor la Huedin. La acest eveniment vor fi prezenţi aproximativ 70 de expozanți.
"Ne întoarcem la Huedin după doi ani şi am decis să revenim deoarece locuitorii oraşului şi moţii din comunele învecinate s-au declarat interesaţi de această manifestare. Pe de altă parte, avem între expozanţii care participă la toate ediţiile târgului Produs de Cluj numeroşi meşteri populari şi producători din zonă, ceea ce ne obligă, moral vorbind, să venim şi la ei acasă. Invit locuitorii din zonă să ne viziteze pe parcursul celor trei zile, să cumpere alimente tradiţionale, de la caş la cârnaţi, ulei presat la rece, miere de albine, dulciuri de casă, dar şi produse ale meşterilor populari”, precizează Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
La fel ca la fiecare ediţie, vizitatorii târgului se vor putea delecta cu spectacole folclorice susţinute de artişti de renume din judeţul Cluj. Pentru cei mai mici spectatori, duminică este programat un spectacol susţinut de artiştii prestigiosului Teatru de Păpuşi Puck, care vor pune în scenă Cenuşăreasa.
Biroul de presă
8 mai 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu