Se afișează postările cu eticheta Muzeul National de Arta al Moldovei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muzeul National de Arta al Moldovei. Afișați toate postările

marți, 19 aprilie 2016

Expozitie comemorativa




Arta plastica contemporana romaneasca


Vlad Bolboceanu


Muzeul National de Arta al Moldovei, Chisinau, Republica Moldova


20 aprilie - 15 mai 2016




***via Zarnescu Gheorghe

marți, 29 septembrie 2015

Memoria Imaginii




Prezente romanesti peste hotare 


Felix Aftene 


Muzeul National de Arta al Moldovei, Chisinau, Republica Moldova 


29 septembrie 2015





   Uniunea Artistilor Plastici din Romania - Filiala Iasi are deosebita placere de a va invita la vernisajul expozitiei personale Memoria Imaginii semnata Felix Aftene, marti, 29 septembrie 2015, ora 16:00, Muzeul National de Arta al Moldovei, Chisinau. Va asteptam!

miercuri, 4 martie 2015

Din lumea lui Ion Creanga




Arta plastica contemporana romaneasca


Emil Childescu


Muzeul National de Arta al Moldovei, Chisinau, Republica Moldova


4 martie 2015





    Expoziția prezintă 37 lucrări de grafică din colecția muzeului, dar și din colecția autorului. Acestea au fost realizate în anii 1980 și 2000, reprezentând ilustrații la scrierile clasicului literaturii române Ion Creangă.
   Emil Childescu, artist plastic care s-a manifestat în pictură, grafică și sculptură, s-a născut la 7 mai, 1937, comuna Sculeni, județul Bălți, (în prezent r. Ungheni, Republica Moldova). În perioada anilor 1957- 1959 a studiat la Școala Republicană de arte plastice I. E. Repin (în prezent Colegiul de Arte Plastice Alexandru Plămădeală). În anul 1957 debutează cu compoziția Călăreții la expoziția 40 ani ai Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, fiind elev în anul II la Colegiul de Arte Plastice Alexandru Plămădeală, Chișinău. În anul 1965 devine membru al UAP din RM. Artistul a avut numeroase expoziții personale: Pinacoteca de Stat, Vologda (1965); Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova, Chișinău (1965); Pinacoteca de Stat, Ismail, Ucraina (1977, 1979); Muzeul Național de Artă al Moldovei, Chișinău (1987); Pinacoteca Republicană A. Losev, Bender (1988); Burgenland, Stokerau, Zalzburg, Viena, Austria (1990); Gallery Aktual Kent, Istanbul, Turcia (1996); Centrul Expozițional Constantin Brâncuși, Chișinău (1997, 1999); Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei, Chișinău (2000); Pictură și grafică, Centrul Expozițional Constantin Brâncuși, Chișinău (2007); Galeria Top Art 5, Chișinău (2009); Expoziție de Paști, Galeria Top Art 5, Chișinău (2010); Terra - Casa noastră, Centrul Expozițional Constantin Brâncuși, Chișinău (2012), Oamenii secolului XX la Muzeul Național de Artă al Moldovei (2013).
 Informații suplimentare:

marți, 3 februarie 2015

Omagiu adus unui artist




Muzeul National de Arta al Moldovei


Dumitru Fusu


Chisinau, Republica Moldova


5 februarie 2015





   "Prezentul album și expoziția de la Muzeul Național de Artă reprezintă readucerea operei plastice a lui Dumitru Fusu în mijlocul oamenilor, a specialiștilor, a societății. Acest album nu este numai un omagiu adus artistului și creației sale în domeniul artei plastice, nu constituie doar o colecție de lucrări din arta sa portretistică și mărturia unei expoziții, ci și un martor ocular al vieții culturale din anii 1960 – 1980, o cronică psihologică a timpului său și a personalităților pe care le-a traversat artistul în timpul vieții. Albumul de față ne aduce prin urmare doar creația sa plastică și nu abordează realizările lui Dumitru Fusu în teatru, poezie, muzică, film…
    Dacă talentul multiplu al lui Dumitru Fusu rămâne o enigmă, atunci opera lui plastică este una și mai mare. Ea cuprinde doar 20 de ani de creație. A desenat și pictat din 1960 până în 1980. După această perioadă nu se mai atinge de creioane, pasteluri, cărbune. În timpul vieții, în anii ΄70, organizează mai multe expoziții la Chișinău și una la Moscova, dar mai târziu artistul se retrage din creația plastică și opera lui este uitată. A trebuit ca Dumitru Fusu să plece dintre noi pentru ca opera lui uimitoare să revină la lumina zilei. ”
***Mihai Fusu și Maria Mardare-Fusu

joi, 30 octombrie 2014

Călătorie în timp




Muzeul National de Arta al Moldovei


Chisinau, Republica Moldova


30 octombrie - 30 noiembrie 2014





    Expoziția Călătorie în timp prezintă 30 lucrări de pictură și 28 lucrări de grafică realizate la sfârșitul sec. XIX – începutul secolului XX. Acestea fac parte din Colecția de Artă Rusă din fondurile Muzeului Național de Artă al Moldovei care include opere de artă create de artiști sau grupuri de artiști printre care sunt și unii care au activat în cadrul Asociației Mir Iskusstva.
Informații suplimentare:

luni, 6 octombrie 2014

La ceas aniversar




Arta plastică contemporană românească


Nicolae Coțofan


Muzeul Național de Artă al Moldovei, Chișinau, 

Republica Moldova


7 - 26 octombrie 2014 




   Marţi, 7 octombrie 2014, ora 15:00, în incinta Muzeului Naţional de Artă al Moldovei
va avea loc vernisajul expoziţiei personale Nicolae Coţofan.
    Expoziţia prilejuită de aniversarea a 75 ani de la naşterea artistului plastic Nicolae Coţofan prezintă circa 70 de opere de artă decorativă realizate de maestrul ceramist.
    Nicolae Coţofan s-a născut la 21 octombrie 1939 în comuna Ordășei, județul Orhei. În perioada 1957-1962 îşi face studiile la Colegiul Republican de Arte Plastice Al. Plămădeală din Chișinău.
    Debutează în 1964 cu lucrări realizate în ceramică. Devine membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici începând cu anul 1967. Deţine funcţia de vicepreședinte al UAP din Moldova și președinte al Fondului Plastic al UAP din Moldova în perioada 1972-1987.
     Începând cu 1964 participă la numeroase expoziții naționale, expoziții ambulante în fosta URSS, precum și în Algeria, Belgia, Belarus, Bulgaria, Cehoslovacia, Federația Rusă, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Japonia, Iugoslavia, Kazahstan, Lituania, Mongolia, Olanda, Polonia, România, Ucraina.
    Printre premiile şi distincţiile obţinute de artist pot di menţionate Medalia Gloria Muncii (1981), Ordinul de Onoare (1986), Medalia Meritul Civic (1996), Titlul onorific Maestru în Arte (2001), Premiul Moisei Gamburd, Ministerul Culturii al RM (2003), Premiul UAP din Moldova pentru merite deosebite în dezvoltarea artelor decorative (1999, 2003, 2005, 2011).
    Lucrările ceramistului fac parte din colecţiile Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, Muzeului Naţional de Istorie al Moldovei, ale multiplelor muzee din ţară şi de peste hotare şi instituţiilor de stat din Republica Moldova. Are lucrări în colecţii private din Anglia, Bulgaria, Federația Rusă, Germania, Italia, Norvegia, România, SUA, Turcia.


    "Obiectivele plastice ale artistului sunt orientate preponderent spre dezvoltarea şi cizelarea formelor utilitare, transfigurarea şi înzestrarea acestora cu noi particularităţi al căror suport teoretic îl găsim în multiplele teorii contemporane ale artelor decorative aplicate şi artelor plastice monumentale, optând pentru imanenta interacţiune a operei cu ambianţa şi specificul designului infrastructurii culturologice din cea de-a doua jumătate a secolului XX.
    Fiind şi astăzi, ca în anii tinereţii, ani de perfecţionare a măiestriei, fidel celor mai luminoase aspiraţii şi realizări artistice, calităţi notorii ale şcolii naţionale de artă plastica, Nicolae Coţofan a evoluat în cultura noastră nu numai ca succesor al tradiţiilor artei ceramicii, dar şi în calitate de personalitate dotată cu un înalt spirit novator.
În creaţia plasticianului elementul tradiţiei a fost revitalizat, aprofundat şi înzestrat cu valori semantice deosebite ce integrează sonorităţi axiologice ale căror genealogii se fac simţite atât în aparenţele formal-sintactice ale ceramicii protoistorice din arealul cultural Cucuteni-Tripolie, cât şi în reperele semiotice ale artelor plastice din secolul XX.”
(Constantin Spânu, critic de artă)

Expoziţia va rămâne deschisă până pe data de 26 octombrie 2014.

joi, 25 septembrie 2014

Intoarcerea acasa




Arta plastica contemporana romaneasca


Idel Ianchelevici


Muzeul National de Arta al Moldovei, Chisinau, 

Republica Moldova


30 septembrie - 15 noiembrie 2014







    Sub înaltul patronaj al Preşedintelui Republicii Moldova, Domnul Nicolae Timofti, Ministerul Culturii al Republicii Moldova şi Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, La Fondation Ianchelevici, la Louviere Wallonie-Bruxelles International, prezintă publicului larg expoziţia Idel Ianchelevici, Întoarcerea acasă.

Expoziţia reuneşte 
25 de sculpturi şi 30 de desene 
ale maestrului Idel Ianchelevici.

Informații suplimentare:

luni, 22 septembrie 2014

Zilelor Europene ale Patrimoniului - Peste Prut




Muzeul National de Arta al Moldovei


Chisinau, Republica Moldova


septembrie 2014




    În fiecare an în luna septembrie, la iniţiativa Consiliului Europei se sărbătoresc Zilele Europene ale Patrimoniului. În aceste zile milioane de cetăţeni în toate ţările Europei au acces liber la siturile de patrimoniu. Consiliul Europei a lansat iniţiativa în 1985, iar în 1999 aceasta a fost urmată de Uniunea Europeană.
    Evenimentele dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului sunt adesea numite Zilele deschise ale patrimoniului şi au loc în circa 50 de ţări - parte ale convenţiilor europene referitoare la patrimoniul cultural. În aceste zile uşile de acces sunt deschise la diferite monumente şi situri, permiţând cetăţenilor europeni să aibă acces gratuit şi să înveţe despre patrimoniul cultural comun. Cetăţenii sunt încurajaţi activ să se implice în salvgardarea patrimoniului cultural.
    În 2014 în Republica Moldova Zilele Europene ale Patrimoniului Cultural se vor desfăşura în mai multe localităţi. Ceremonia de inaugurare va avea loc în oraşul Chişinău iar principalele activităţi ale Zilelor se vor axa pe prezentarea proiectelor de restaurare ale patrimoniului construit de importanţă naţională – restaurarea cetăţii Soroca, proiect care va fi finalizat în anul 2015, restaurarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni.

Muzeul Naţional de Artă va găzdui următoarele evenimente:

Marţi, 23 septembrie 2014

10.00-10.30 Inaugurarea Zilelor Europene ale Patrimoniului
10.30-11.00 Inaugurarea expoziţiei Zilele Patrimoniului: experienţa europeană.
11.00-11.30 Prezentarea publică a Proiectului de restaurare a 
Bisericii Adormirea Maicii Domnului, or. Căuşeni
11.30-12.30 Lansarea Proiectului Consiliului Europei COMUS
 (Strategii urbane comunitare în oraşele istorice)
12.30-13.00 Prezentarea totalurilor expoziţiei – concurs Experienţa mea fotografică şi patrimoniul cultural. Înmânarea premiilor Ministerului Culturii participanţilor la concurs.

În acelaşi context, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, Muzeul Naţional de Artă va redeschide pentru public expoziţia permanentă de ARTĂ UNIVERSALĂ


Vernisajul expoziţiei Artă Universală va avea loc
Marţi, 23 septembrie 2014, ora 13:00
Galeriile din str. A. Puşkin

Expoziţia permanentă de artă universală din fondurile 
Muzeului Naţional de Artă al Moldovei 
reuneşte mai mult de 100 de lucrări de pictură, sculptură şi artă decorativă 
de la sfârşitul secolului al XVI-lea – începutul secolului al XX-lea 
şi permite de a urmări etapele principale în evoluţia artelor plastice 
din perioada respectivă.

marți, 16 septembrie 2014

Pe simezele Chisinaului




Arta plastica contemporana romaneasca


Dumitru Verdianu


Muzeul National de Arta al Moldovei, Chisinau, 

Republica Moldova


17 septembrie - 12 octombrie 2014





   Miercuri, 17 septembrie 2014, ora 15:00, în incinta Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, Galeria Parter, va avea loc vernisajul expoziţiei personale Dumitru Verdianu.
    Expoziţia prezintă 33 de lucrări de sculptură şi grafică ale artistului plastic Dumitru Verdianu.
    Dumitru Verdianu s-a născut în anul 1954 în orasul Ungheni. În perioada 1972-1976 a făcut studiile la Colegiul de Arte Plastice I. Repin (actualul Al. Plămădeală) din Chişinău, iar în 1982 a absolvit Academia de Arte Plastice din Sankt Petersburg. Între anii 1996-1998 studiază la Academia de Arte Frumoase din Viena, clasa profesorului Michelangelo Pistoletto. În 1998 obţine titlul academic Magister Artius. Este membru al UAP din Moldova şi Rusia, membru al Uniunii Artiştilor Profesionişti din Austria. Îşi desfăşoară activitatea de creaţie în Austria, Republica Moldova, Rusia.             
    Artistul este distins cu Premiul Ionel Jianu – 1994 al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe. În cadrul Saloanelor Moldovei, ediţia 2000, i se conferă Premiul pentru sculptură al Primăriei municipiului Chişinău. În 2002 devine cetăţean de onoare al municipiului Ungheni.
A participat la simpozioane şi tabere de artă în Lituania, Rusia, Austria, Franţa, Ungaria, Slovacia, Germania, Moldova. Lucrările plasticianului au fost achiziţionate de muzee din Moscova, Sankt Petersburg, Tiumen, Novosibirsk, Chişinău, Lugoj, Ungheni, galerii şi colecţii particulare din Suedia, Canada, SUA, Finlanda, Austria, Ungaria, Rusia, Germania, România, Franţa, Israel, Moldova.
   "L-am cunoscut pe Dumitru Verdianu la începutul anilor ’80 în atelierul de creaţie din suburbia Kolomeaghi din Sankt Petersburg. […]Multe dintre subiectele pieselor şi modalitatea în care erau cioplite te duceau cu gândul la sculptura în piatră a meşterilor anonimi/populari din Moldova, preluând aceeaşi manieră firească în abordarea materialului, aceeaşi stare de bunătate surprinsă pe chipurile sculptate. […]Acum, […] ramân surprins să constat că, de fapt, atelierul lui Dumitru Verdianu era o oază de spiritualitate românească în nordul Europei.”
(Mihai Ţăruş, maestru în artă).
    "Acest melanj propedeutic l-a învăţat pe Verdianu că sculptura înseamnă, în primul rând, simplitate, apoi – forme esenţializate, fluide, clare. Verdianu lucrează cu lejeritate în mai toate materialele consacrate din plastica ultimului veac: lemn, marmură, şamotă, granit, bronz, piatră.”
(Vladimir Bulat, istoric de artă).

Expoziţia va rămâne deschisă până pe data de 12 octombrie 2014.

Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, 
Secţia Relaţii Publice şi Expoziţii. 
Tel: 022-24-13-12

marți, 17 iunie 2014

Masti si fete in gravuri




Muzeul National de Arta al Moldovei


Chisinau, Republica Moldova


17 iunie - 7 august 2014






  Paul Gavarni (1804-1866) a fost un cunoscut desenator, gravor, ilustrator şi caricaturist francez al secolului al XIX-lea. În 1918 Hippolyte Guillaume Sulpice Chevalier (numele adevărat al artistului) a intrat la Conservatorul de Arte şi Meserii din Paris, unde a studiat desenul tehnic. Nu se ştie clar unde şi cum a realizat acesta primele sale litografii - tehnica principală în care a lucrat.

  Expoziţia actuală prezintă o selecţie de 33 de litografii ale lui Gavarni, dintre cele circa 100 de lucrări ale acestuia, aflate în patrimoniul muzeului.

  Creaţia lui Paul Gavarni include trei etape importante, marcate de schimbări evidente de stil: perioada 1824-1830, în care s-a afirmat ca înzestrat desenator de modă şi autor de costume de carnaval; anii 1831-1850, în care a ilustrat o vastă comedie umană, cu personaje din mediul familial burghez, din lumea teatrului, de pe stradă, de la balurile mascate; şi perioada 1852-1866, când artistul este profund decepţionat de experienţele trăite în epoca Restauraţiei şi a celui de-al II-lea Imperiu Francez. Lucrările  expuse ilustrează această ultimă  etapă a activităţii artistice a autorului.  Operele din această perioadă fac parte din seria numită Măşti şi feţe, care numără peste 300 de lucrări. Acestea indică o schimbare de stil şi o nouă abordare, bazată  mai mult pe redarea din memorie a personajelor, creând tipuri şi caractere inspirate de latura grotescă a naturii umane, cu un caracter profund nostalgic şi moralist. Acestea nu mai au acel farmec, graţie şi vioiciune ca  cele din perioadele mai timpurii. Nici Gavarni nu mai era omul vesel şi tânăr, care cutreiera lumea, atelierele de lucru, teatrele preocupat mereu de observarea directă a personajelor. Dar, în ce priveşte  tehnica, el a fost mai bun ca niciodată.

   Deosebit de apreciat în epocă, dar căzut rapid în uitare după moarte, Paul Gavarni a lăsat o moştenire artistică  impunătoare: 2700 de litografii, la care se adaugă desene, acuarele, gravuri pe lemn şi  pe oţel - în total aproximativ 8000 de lucrări.

  Această expoziţie o considerăm drept un omagiu adus artistului la cei 210 ani de la naştere.

Expoziţia va rămâne deschisă până pe data de 7 august 2014

Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, 
Secţia Relaţii Publice şi Expoziţii. Tel:  022-24-13-12

luni, 9 iunie 2014

Pictura romaneasca din secolul XX




Prezente romanesti peste hotare


Arta plastica contemporana romaneasca


Muzeul National de Arta al Moldovei, Chisinau, 

Republica Moldova


13 iunie - 12 iulie 2014




   Expoziţia prezintă 45 de lucrări de pictură semnate de 25 de artişti, atât mari maeştri ai picturii româneşti, membrii fondatori ai societăţii Tinerimea Artistică, cât şi pictori interbelici mai puţin cunoscuţi publicului larg, alături de pictori contemporani, ale căror lucrări fac şi astăzi obiectul unor prestigioase expoziţii: Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Arthur Verona, Kimon Loghi, Ipolit Strâmbu, Octav Băncilă, Ştefan Popescu, Elena Popea, Jean Al. Steriadi, Leon Biju, Camil Ressu, Marius Bunescu, Iosif Iser, Ion Theodorescu-Sion, Samuel Mützner, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Rodica Maniu, Henri Catargi, Aurel Băeşu, Sever Burada, Adam Bălţatu, Aurel Bordenache, Paul Miracovici.

Informaţii suplimentare:

duminică, 11 mai 2014

Noaptea in care nu te poti ascunde de arta




Noaptea Europeana a Muzeelor


Muzeul National de Arta al Moldovei


Chisinau, Republica Moldova


17 mai 2014





Program

Sala mare

18.00-19.00 Recital de pian susţinut de elevii Şcolii de muzică S. Rahmaninov
19.00-19.40 Recital de muzică clasică, cvartet de coarde VivArdo
20.00-21.00 Recital de pian susţinut de studenţii 
Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
21.00-21.40 Recital de chitară, interpretă Valeria Stoica 
22.00-22.30 Recital de flaut, pian şi saxofon, 
duetul Ad Libitum To jazz or not to jazz
22.30-23.30 Recital Viaţa ca o muzică de jazz. 
Studenţii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
23.30-00.30 Recital de flaut susţinut de studenţii 
Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

Sala Artă Naţională

18.30-19.10 Recital de muzică clasică, cvartetul de coarde Elite
19.30-20.10 Recital de flaut şi chitară susţinut de 
Maria Serbinov (flaut) şi Andrei Moroz (chitară). Ritmuri muzeale latino-americane
20.30- 21.30 Recital de muzică clasică, cvartetul Passione

   Pe parcursul serii: workshop de pictură pe reproduceri arheologice (18.00-19.00, 19.00-20.00, 20.00-21.00); proiecţii video (21.00-22.00, 23.00-00.00) realizate în colaborare cu Asociaţia Culturală Noua Acropolă. Workshop de pictură pe batic și ceramică realizat în colaborare cu Comitetul Național al Muzeelor ICOM Moldova în cadrul proiectului Revenire la tradiții (21.00-24.00).

Scuarul O. Ghibu

22.00-23.00 Concert rock. Formația Veriga

miercuri, 7 mai 2014

Sculptura cristal optic




Arta plastica contemporana romaneasca


Catalin Hrimiuc


Muzeul National de Arta al Moldovei, Chisinau, 

Republica Moldova


7 - 25 mai 2014





    Expoziţia prezintă 21 de lucrări de sculptură realizate în cristal optic ale artistului român Cătălin Gheorghe Hrimiuc.
   Absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, Doctor în Arte (Arte Vizuale a Universităţii de Arte, Bucureşti), Cătălin Hrimiuc a debutat în 1980 la Galeria Curtea Sticlarilor din Bucureşti.
Informații suplimentare:

marți, 8 aprilie 2014

Expozitia: Ceremonii




Arta plastica contemporana romaneasca


Roman Tolici


Muzeul National de Arta al Moldovei, Chisinau, 

Republica Moldova


10 - 24 aprilie 2014





   Roman Tolici este cel mai cunoscut artist contemporan român de origine basarabeană, născut în 1974 la Ghetlova (Orhei) şi stabilit la Bucureşti din anul 1997; artistul stăpâneşte în egală măsură tehnicile tradiţionale ale desenului şi pe cele ale picturii, împreună cu manierele clasice ale reprezentării în artă, pe care le utilizează însă într-o direcţie contemporană. Astfel, Roman Tolici îmbină nivelul tehnic cu cel conceptual în practica sa figurativă, prin juxtapunerea unor stiluri care merg de la Renaşterea Italiană la cea Nordică sau Flamandă cu tehnici recente şi problematici de actualitate.

Informații suplimentare:  www.tinyurl.com/romantolici

miercuri, 12 martie 2014

De ziua ta la Muzeu




Muzeul National de Arta al Moldovei


Chisinau, Republica Moldova




   Doreşti o zi de naştere de neuitat pentru copilul tău? Muzeul Naţional de Artă al Moldovei lansează un nou proiect: La muzeu de ziua ta. Copiii cu vârsta cuprinsă între 7-12 ani sunt invitaţi să-şi sărbătorească ziua de naştere la muzeu. Programul va include:

1. Excursie prin sălile muzeului
2. Joc interactiv Vânătoarea de comori
3. Activitate gen atelier

Evenimentul va dura maxim 1 oră 30 min. 
Grupul va fi format din maxim 15 persoane (+2 însoţitori adulţi). 
Toate activităţile se desfăşoară în sălile expoziţionale şi atelierul de creaţie, 
copiii fiind însoţiţi de coordonatorul de proiect. 
Muzeul va pune la dispoziţia invitaţilor toate materialele necesare.
Programarea se va face cu cel puţin 2 săptămâni în prealabil. 
Detalii la nr. de tel 022 242090 (dna Veronica Galcenco, coordonator) 
sau e-mail: artmuseum_md@yahoo.com.

marți, 4 martie 2014

Salonul National de Arta Decorativa




Prezente romanesti peste hotare


Arta plastica contemporana romaneasca


Muzeul National de Arta al Moldovei, Chisinau, 

Republica Moldova


6 martie - 5 aprilie 2014




   Expoziția Salonul Național de Artă Decorativă, Cotroceni 2013, ediţia a XIV-a, itinerată de Muzeul Naţional Național Cotroceni la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Chişinău, în perioada 6 martie - 5 aprilie 2014, reuneşte lucrările unui număr de 67 artişti contemporani, atât artişti plastici renumiţi, cât şi tineri reprezentanţi ai artelor decorative din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Arad, Oradea, Alba Iulia, Deva, Ploieşti, Câmpina, Curtea de Argeş, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Jiu, Suceava, Rădăuţi, Timişoara, Baia Mare, Beiuş şi, de asemenea, din Chişinău, Republica Moldova.

luni, 10 februarie 2014

Grafica romaneasca 2013




Arta plastica contemporana romaneasca


Muzeul National de Arta al Moldovei


Chisinau, Republica Moldova


13 februarie - 2 martie 2014





Argument
De la creionul cu grafit la creionul digital

   Am definit, în primele ediţii ale Salonului de Grafică Românească, scopul acestei manifestări anuale. El a rămas neschimbat: şi ediţia din anul acesta îşi propune deci să fie o platformă deschisă manifestărilor de gen. Redefinind însă, condiţiile de participare – respectiv înscriind doar lucrări produse în ultimii doi ani – am obţinut o ediţie mai condensată, cu lucrări mai recente.
    Actuala ediţie este dominată de tehnici mixte, tehnici ce reclamă o oarecare independenţă tehnologică, având în vedere caracterul de unicat al produsului.
Informații suplimentare: tinyurl.com/GraficaRomaneasca

miercuri, 15 ianuarie 2014