marți, 15 mai 2018

Cofetari și cofetării din Arad




Lansare de carte 


Ioan Gui 


Complexul Muzeal Arad 


19 mai 2018






La școală înainte de Marea Unire




Muzeul Civilizației Dacice și Romane 


Deva 


14 mai  2018




    Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, vă invită să participați luni, 14 mai 2018 la vernisarea expoziției La școală înainte de Marea Unire. Cărți didactice din patrimoniul muzeului din Deva. Evenimentul, care se înscrie în programul manifestărilor special gândite pentru Anul Centenarului, va avea loc începând cu ora 12:00, la sediul instituției din Palatul Magna Curia.
   În cadrul expoziției, publicului îi este înfățișat un segment din patrimoniul bibliofil pe care muzeul din Deva are privilegiul să-l păstreze în biblioteca sa documentară, fiind expuse 50 de cărți didactice românești care ilustrează universul livresc aflat la baza învățământului românesc transilvănean și, implicit, al celui hunedorean. "Cărțile prezentate sunt dintre cele destinate învățământului românesc transilvănean primar, gimnazial și liceal, pornind de la cartea bisericească utilizată pentru învățătura pruncilor în tinda bisericii, continuând cu bucoavna, abecedarul, cartea de citire, de gramatică, de istorie a literaturii, de poetică, de stilistică, precum și cu manualele de istorie, geografie, aritmetică, fizică, științele naturii, lucrări practice și de îngrijire a sănătății”, a declarat Georgeta Deju, curatorul expoziției, șef Secție Istorie și Artă din cadrul MCDR Deva.
    Cartea didactică a avut o reală contribuție în prefigurarea și înfăptuirea Marii Uniri, învățăturile acestor cărți fiind baza educației copiilor români. Dintre acești copii români s-a ridicat, apoi, viitoarea elită culturală și politică transilvăneană care a susținut intens școlile din Transilvania și s-a implicat cu multă hotărâre în activitatea de educare a poporului, prin numeroase activități extra-didactice, amplificând eforturile școlii. Mai ales spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, dascăli, preoți, avocați, medici, economiști români au conlucrat pentru formarea unei conștiințe civice și naționale.
   Cu prilejul vernisajului va fi lansat și Catalogul expoziției, având același titlu, catalog care va fi prezentat publicului prezent de către prof. dr. Liviu Lazăr. Totodată, Corul Lira al Liceului de Arte Sigismund Toduță din Deva, dirijor Călin Sân, va susține un microrecital.
Vă așteptăm!

Târgul european al castelelor




Muzeul Castelul Corvinilor 


Hunedoara 


ediția a IV-a, 26 - 27 mai 2018






    Muzeul Castelul Corvinilor, gazda acestui eveniment, este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, aflându-se printre primele castele de poveste din Europa. Târgul European al Castelelor 2018 se bucură de prezența a 23 de obiective istorice din țară și din străinătate.
    În cadrul evenimentului, expozanții își vor putea face cunoscută oferta turistică și își vor putea prezenta principalele elemente de atracție turistică și istorică.
    Pentru a intra în atmosfera vremurilor de altădată, în cele două zile ale evenimentului se vor organiza: lupte, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă.

Programul evenimentului este următorul:

Sâmbătă, 26 mai 2018:

09:30 – Deschiderea oficială – curtea exterioară a Castelului Corvinilor
10:00 – 17:00 Prezența expozanților la standuri – Sala Dietei și Palatul Bethlen
10:00 – 16:00 – Program interactiv cu publicul: Lupte, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă – reprezentații ale Ordinului Cavalerilor de Hunedoara și Paladinii de Terra Medies
17:30 – 18.30 – Tur al castelului pentru expozanți
20:30 – Întâlnire expozanți în Sala Cavalerilor

Duminică, 27 mai 2018:

10:00 – 17:00 – Prezența expozanților la standuri – Sala Dietei și Palatul Bethlen
10:00 – 16:00 – Program interactiv cu publicul: lupte, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă – reprezentații ale Ordinului Cavalerilor de Hunedoara și Paladinii de Terra Medies
15:30 – 16.30 – Concert susținut de elevii de la Școala de muzică din Hunedoara

Moștenire pentru urmași




Elena Vlioncu


Consiliul Județean Buzău 


ediția a IV-a, 15 - 22 mai 2018






Viață de vânzare




Lansare de carte 


Yukio Mishima 


Universitatea Româno-Americană, București 


17 mai 2018




   Editura Humanitas Fiction vă așteaptă joi, 17 mai, ora 19:00, în Sala Senatului – Universitatea Româno-Americană (Bld. Expoziției 1B), la lansarea romanului Viață de vânzare de Yukio Mishima recent apărut în colecția Raftul Denisei.
   Roman-cult, apărut inițial în foileton în revista Shukan Playboy, în 1968, Viața de vânzare a fost relansat în 2015, în timpul eveni­mentelor dedicate împlinirii a 90 de ani de la nașterea lui Yukio Mishima. Noua ediție, publicată în volum, a cunoscut un mare succes, în nici două luni ajungând pe primul loc în topurile vân­zărilor de carte, iar în ianuarie 2018 postul de televiziune BS Japan a înce­put difuzarea unui serial inspirat de roman. În co­lecția Raftul Denisei apare prima traducere din lume a acestei capodopere recent redescoperite.
    Cartea va fi prezentată de Andreea Sion, traducătoarea romanului, Mirela Murgescu, istoric, Serban Georgescu, coordonatorul Departamentului de Studii Asiatice din cadrul Universității Româno-Americane și Denisa Comanescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.
Eveniment în cadrul Zilele Culturii Japoneze la Universitatea Româno-Americană.

La ceas aniversar



Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti 


București 


16 - 20 mai 2018





    Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti împlinește 82 de ani. Acest proiect sociologic este strâns legat de ceea ce a reușit poporul român să arate întregii lumi în timpul Marelui Război, dar mai ales să realizeze prin actul Unirii de la 1 decembrie 1918. Acum 100 de ani, Asociația pentru Studiul și Reforma Socială își propunea "studierea problemelor impuse de necesitatea refacerii întregii vieți sociale a României, găsirea soluțiilor pentru reforma socială și educația socială a maselor”. Așa a început acest proiect muzeal. El se datorează Catedrei de Sociologie a Universității București, condusă de profesorul Dimitrie Gusti, care, alături de studenții săi și împreună cu mari specialiști în domeniu, a realizat cercetări monografice în toate regiunile țării. Rezultatul? Muzeul Satului Românesc, unul dintre cele mai importante obiective de patrimoniu mondial și printre cele mai vechi muzee etnografice în aer liber din România și din lume, despre care Henri H. Stahl spunea că este "una dintre cele mai mari mândrii ale neamului românesc”.
    "Pentru poporul român el reprezintă arhivă documentară a vieții țăranului român. Din toate punctele de vedere este un document cu atât mai mult cu cât astăzi nu mai găsești pe teren lucrurile pe care le vezi aici”, declara academicianul Georgeta Stoica, fost director al Muzeului Național al Satului.
    "Suntem o instituţie care conservă, în primul rând, identitatea. Această importanţă a noastră este dată de faptul că noi conservăm ce este mai profund în România - identitatea culturală şi naţională. Muzeul Satului nu este o instituţie moartă, ci una vie”, mărturiseşte conf. univ. dr. Paula Popoiu, managerul Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti.
    Anul acesta, mai mult că oricând, evenimentele dedicate aniversării muzeului ne vor aminti de acest veac de frumusețe al poporului român. Timp de 5 zile, între 16 și 20 mai, Muzeul Satului organizează expoziții, concerte, lansări de carte, dezbateri, demonstrații ale meșterilor populari.
Programul manifestărilor îl puteți găsi aici:
Vă așteptăm cu drag!

Un veac de unitate




Muzeul Municipal Câmpulung 


Mausoleul Eroilor Mateiaș


19 mai 2018




   Muzeul Municipal Câmpulung vă invită joi, 17 mai 2018, la ora 11:00, la Mausoleul de la Mateiaş unde vor avea loc o serie de ceremonii religioase şi militare dedicate Zilei Eroilor, celebrată an de an în Ziua Înălţării Domnului.
   Cu acest prilej, Muzeul Municipal Câmpulung, în colaborare cu Primăria Municipiului Câmpulung, Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA - Ocolul Silvic Câmpulung, Şcoala Gimnazială Nr. 14 Alexandru Davila Piteşti, Şcoala Gimnazială nr. 3 Nanu Muscel Câmpulung şi Batalionul 30 Vânători de Munte Dragoslavele, aduce un omagiu jertfei strămoșilor neamului prin derularea unui proiect educaţional intitulat Pe urmele înalţilor brazi - eroii patriei.
   Un proiect în cadrul căruia, pe spaţiul verde din vecinătatea Ansamblului Monumental Mateiaş, vor fi plantaţi 30 de puieţi de brad, cu scopul de conştientizare a importanţei implicării în acţiunile de protecţie şi îngrijire a monumentelor şi mormintelor eroilor.
  Fiecare brad va primi, simbolic, numele unui erou muscelean căzut în Primul Război Mondial.
În contextul în care România comemorează centenarul Marii Uniri, proiectul educaţional 
Pe urmele înalţilor brazi - eroii patriei. are misiunea de a transmite elevilor participanţi sentimente de dragoste, de compasiune şi de respect pentru eroii neamului, informaţii istorice legate de participarea Armatei Române la Primul Război Mondial şi detalii despre principalele personalităţi ale epocii respective. Totodată, această manifestare are şi scopul de conştientizare a importanţei implicării în acţiunile de protecţie şi îngrijire a monumentelor şi să consolideze colaborarea între şcoală, muzeu şi comunitate.
    Având în vedere faptul că la Ansamblul Monumental Mateiaş vor avea loc ceremonii militare şi religioase, data pentru derularea proiectului educaţional a fost aleasă special şi pentru a le permite elevilor să asiste şi să participe la depunerea de coroane în amintirea jertfelor Armatei Române, alături de administraţia locală, cadre militare şi turişti.
    Pe 19 mai, cu prilejul manifestrii Noaptea Muzeelor,  vor avea loc, pentru prima dată în România, proiecții cartate pe un monument comemorativ (Mausoleul de la Mateiaș).