marți, 15 mai 2018

La școală înainte de Marea Unire




Muzeul Civilizației Dacice și Romane 


Deva 


14 mai  2018




    Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, vă invită să participați luni, 14 mai 2018 la vernisarea expoziției La școală înainte de Marea Unire. Cărți didactice din patrimoniul muzeului din Deva. Evenimentul, care se înscrie în programul manifestărilor special gândite pentru Anul Centenarului, va avea loc începând cu ora 12:00, la sediul instituției din Palatul Magna Curia.
   În cadrul expoziției, publicului îi este înfățișat un segment din patrimoniul bibliofil pe care muzeul din Deva are privilegiul să-l păstreze în biblioteca sa documentară, fiind expuse 50 de cărți didactice românești care ilustrează universul livresc aflat la baza învățământului românesc transilvănean și, implicit, al celui hunedorean. "Cărțile prezentate sunt dintre cele destinate învățământului românesc transilvănean primar, gimnazial și liceal, pornind de la cartea bisericească utilizată pentru învățătura pruncilor în tinda bisericii, continuând cu bucoavna, abecedarul, cartea de citire, de gramatică, de istorie a literaturii, de poetică, de stilistică, precum și cu manualele de istorie, geografie, aritmetică, fizică, științele naturii, lucrări practice și de îngrijire a sănătății”, a declarat Georgeta Deju, curatorul expoziției, șef Secție Istorie și Artă din cadrul MCDR Deva.
    Cartea didactică a avut o reală contribuție în prefigurarea și înfăptuirea Marii Uniri, învățăturile acestor cărți fiind baza educației copiilor români. Dintre acești copii români s-a ridicat, apoi, viitoarea elită culturală și politică transilvăneană care a susținut intens școlile din Transilvania și s-a implicat cu multă hotărâre în activitatea de educare a poporului, prin numeroase activități extra-didactice, amplificând eforturile școlii. Mai ales spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, dascăli, preoți, avocați, medici, economiști români au conlucrat pentru formarea unei conștiințe civice și naționale.
   Cu prilejul vernisajului va fi lansat și Catalogul expoziției, având același titlu, catalog care va fi prezentat publicului prezent de către prof. dr. Liviu Lazăr. Totodată, Corul Lira al Liceului de Arte Sigismund Toduță din Deva, dirijor Călin Sân, va susține un microrecital.
Vă așteptăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu