Muzeul Municipal Campulung
aprilie 2016
În luna
aprilie omagiem sculptura la Muzeul Municipal Câmpulung! Astfel, obiectul lunii
pe care îl veți putea admira în cadrul secției de Istorie este o capodoperă
realizată de către sculptorul Dimitrie D. Mirea, din marmură albă de Carrara.
Piesa
reprezintă bustul unei femei, Maria G. D. Mirea, soția fratelui său, pictorul
G. D. Mirea, un alt artist câmpulungean. Blocul de marmură din care este
realizată sculptura a fost adus din Italia în anul 1928.
Sculptorul
muscelean Dimitrie D. Mirea și-a început activitatea în anul 1897, studiind la
prestigioase școli din București, München și Paris. Între 1909 -1913 a predat
sculptura și modelajul la Școala de Arte Frumoase din Iași, mai apoi
transferându-se la Școala de Arte Frumoase din București.
Lucrările
sale au putut fi admirate la acea vreme atât în țară, cât și la numeroase
expoziții internaționale, fiind distins în anul 1929, la Barcelona, cu Diploma
de Onoare pentru activitatea în domeniul sculpturii.
Printre
cele mai importante lucrări ale domniei sale se pot evidenția: Păstor, Cosași, La fântână, Încărcător în port (toate, statuete în bronz, 1913), Mărășești – 6 august 1917, Bust de copil și Puțin repaus (statuete din bronz, 1926), Soldat în atac (gips), Ciobănaș călare, Ciobănaș în repaus, Ciobănaș, Bust de copil (bronzuri)
și Bust - portretul Mariei G. D. Mirea, soția fratelui său, pictorul G.D.
Mirea (1928).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu