joi, 20 mai 2021

 


Parcul Etnografic Romulus Vuia 


Cluj - Napoca 


21 - 23 mai 2021




    Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni vă invită la Piața volantă organizată în incinta Parcului Etnografic Romulus Vuia (str. Tăietura Turcului).

    Meșteri și producători locali vor fi prezenți în perioada 21- 23 mai 2021, între orele 10:00-18:00 (ultima intrare ora 17:00) în locația amintită.

    Accesul publicului la eveniment se va face pe poarta principală a muzeului, prețul biletului fiind cel practicat pentru vizitarea Parcului (6 lei pentru adulți, 3 lei pentru studenți și pensionari, 1,50 lei pentru elevi și preșcolari). 

Bunătăți și podoabe tradiționale

    Peste 60 de meșteri populari își vor expune produsele și își vor etala măiestria în confecționarea produselor tradiționale. Veți putea admira și achiziționa costume populare tradiționale, ștergare, fețe de masă, obiecte din ceramică, din blană sau piele, podoabe din lemn sau os sculptat, mărgele, jucării, ouă încondeiate și multe altele.

   Producătorii agricoli vă vor încânta simțurile cu legume și fructe, miere de albine, zacuscă, murături și  siropuri, ciocolată, turtă dulce dar și pălincă și vin, toate produse tradițional ca în casa bunicilor. Nu vor lipsi nici florile, aranjamentele florale, produsele din lavandă, demonstrații la roata olarului, de pictură, ori realizate cu croșeta.

   Reprezentanții presei locale sunt invitați  să participe vineri, 21 mai la lansarea Pieței Volante, în incinta Parcului Etnografic Romulus Vuia din Cluj-Napoca, cu începere de la ora 10:00, au transmis reprezentanții Parcului Etnografic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu