marți, 13 noiembrie 2018

Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la Încoronarea Suveranilor României Mari




Casa de Cultură Tecuci 


15 noiembrie 2018





    Muzeul Național Cotroceni, în colaborare cu Muzeul de Artă Vizuală Galați, Muzeul de Istorie Teodor Cincu Tecuci, și Casa de Cultură Tecuci organizează joi, 15 noiembrie 2018, 
ora 11:00, la sediul Casei de Cultură Tecuci, vernisajul expoziției Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la Încoronarea Suveranilor României Mari, o expoziție foto-documentară care se înscrie în seria manifestărilor culturale dedicate Centenarului Marii Uniri.
    Expoziția relatează în imagini secvențe cruciale din istoria României, rolul Familiei Regale Ferdinand și Maria la realizarea idealului național al Unirii cu recunoașterea din partea marilor puteri europene. Vor putea fi admirate şi fotografii rare, din patrimoniul Muzeului Naţional Cotroceni, care îi înfăţişează pe Regele Ferdinand şi Regina Maria pe frontul Marelui Război, imagini surprinse la întoarcerea suveranilor în Bucureşti, în perioada tratativelor de pace sau la ceremonia de încoronare de la Alba Iulia din 1922.
   După ce expoziția a fost itinerată în marile orașe ale țării, apoi la Chișinău, Riga, Vilnius și în Turcia, expoziția va putea fi vizitată în spațiul expozițional al Casei de Cultură Tecuci până pe data de 31 decembrie 2018.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu