Complexul Muzeal de Științele Naturii Răsvan Angheluță
Galați
10 octombrie 2018 - 28 februarie 2019
Miercuri,
10 octombrie 2018, începând cu ora 13:00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele
Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi va avea loc vernisajul expoziției temporare Grigore Antipa 150, realizată de Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore
Antipa București, ca un omagiu adus celui care a fost Grigore Antipa,
personalitate complexă, ctitor de instituţii culturale şi de cercetare, dar și
un diplomat apreciat al epocii sale.
Antipa a fost un deschizător de drumuri,
în mai multe domenii ale știinţei româneşti, fiind primul oceanolog, ecolog şi
hidrobiolog român, autor al conceptelor de biosociologie şi bioeconomie. Opera
cea mai dragă a lui Grigore Antipa a fost Muzeul Naţional de Istorie Naturală
din București, una dintre cele mai vizitate și îndrăgite instituții de cultură
din România.
Expoziția Grigore Antipa 150, itinerată la Galați, va prezenta o
serie de 16 panouri cu fotografii care vor călăuzi vizitatorii prin câteva
etape ale vieții savantului. În același timp, vor putea fi admirate piese cu
valoare științifică, istorică şi documentară, care fac parte din patrimoniul
muzeului bucureștean şi care au fost personal colectate și studiate de Grigore
Antipa. Grație fotografiilor și documentelor expuse, care au supraviețuit
încercărilor istoriei, va putea fi descoperită actualitatea operei lui Antipa,
cel ce a reuşit să acţioneze ca un liant între oamenii de rând şi cei cu putere
de decizie, ajutând la dezvoltarea comunităţilor şi, în final, la atingerea
unui nivel de dezvoltare economică a României demn de marile puteri europene.
La rândul său, Complexul Muzeal de Științele Naturii din Galați - oraș al
confluenței Dunării cu două dintre marile râuri ale României, Siret și Prut -
aduce propriul omagiu savantului român, care a pus bazele valorificării durabile
a bioresurselor acvatice, ca sursă viabilă pentru economia țării, dar și pentru
bunăstarea comunităților pescărești. Grigore Antipa a fost cel care a elaborat
planul de conservare și valorificare a luncii inundabile a Dunării, distrusă
azi în mare parte.
Expoziția Grigore Antipa 150 va rămâne deschisă la
Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi până la
sfârșitul lunii februarie 2019.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu