Se afișează postările cu eticheta Muzeul de Arta Cluj - Napoca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muzeul de Arta Cluj - Napoca. Afișați toate postările

luni, 29 august 2016

Retrospectiva: Arta si Antroposofia




Arta plastica contemporana romaneasca


Carol Plesa


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


31 august - 25 septembrie 2016





    Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj organizează, în perioada 31 august – 25 septembrie 2016, expoziţia retrospectivă a artistului clujean Carol Plesa. Anul acesta se împlinesc 105 de ani de la nașterea acestuia și un deceniu de la trecerea lui în neființă; cu acest prilej Galeria de Artă 32 în parteneriat cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca vă invită la evenimentul expozițional care, în mod inedit, se concentrează asupra anilor de formare a artistului. Creația sa de-o viață include sculptură, pictură și artă decorativă, iar prezenta expoziție cuprinde prevalent piese de sculptură, completate de câteva tablouri.
    Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 31 august 2016, de la ora 18:00, în sălile de expoziţii temporare (parter) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca. La eveniment prezintă prof. univ. Dr. Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca și Vasile Radu, curatorul expoziției.
   Anul 1928 a marcat două întâmplări determinante din viața lui Carol Pleșa (1911, Alba Iulia – 2006, Cluj-Napoca): familia lui s-a mutat la Cluj, unde urma să trăiască majoritatea vieții sale, și unde, în anul respectiv, a fost fondată Societatea Antroposofică din România care din 1930 a scos revista ştiinţelor pozitive şi oculte întitulată Scafandrierul Naturei şi al Lumilor Spirituale. Antroposofie. Pe parcursul anilor de formare (între 1928–1943), tânărul Pleșa a fost influențat de cercetările din domeniul antropozofiei și ale artei orientale, și totodată de unele abordări spiritualiste pe care le-a cunoscut prin Mircea Eliade și prin profesorul de istoria artei, Felvinczi Takács Zoltán. În același timp, s-a legat strâns de sculptura umanistă practicată de meșterul său din București, Corneliu Medrea, în al cărui atelier a lucrat până în 1940. Arta lui din anii 1930–1940 a fost determinată de aceste idei, dar după instaurarea comunismului – care interzicea antropozofia și alte curente spirituale sau filosofice asemănătoare – a fost nevoit să se îndepărteze de ele. Expoziția de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca propune să prezinte acest interval scurt din creația lui Pleșa, un episod neglijat de istoria artei, dar deosebit de important și interesant.
    Începând din 1947, Carol Pleșa a participat la expoziţiile anuale judeţene şi naţionale. Din 1951 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici. În anii 1970–1980 a deschis mai multe expoziții personale internaționale, lucrările sale fiind prezentate în galerii din Germania, Israel, Olanda, Elveția. Expoziția personală retrospectivă de la Cluj, din 1988, a prezentat un artist de plină maturitate, după care, în anul 1999, Pleșa a fost onorat și cu o expoziție retrospectivă la Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Ultima mare expoziție comemorativă a artistului a avut loc la galeria clujeană Artexpert, în anul 2011.
    Expoziţia va fi deschisă spre vizitare în perioada de 31 august – 25 septembrie 2016, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00–17:00.

luni, 8 august 2016

Expozitie retrospectivă




Arta plastica contemporana romaneasca


Ioan Rusu


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


10 - 28 august 2016

 





    Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj organizează, în perioada 10 – 28 august 2016, expoziţia retrospectivă de sculptură a artistului clujean Ioan Rusu. 
    Căutând să prezinte operele relevante din creaţia de o viaţă a sculptorului, actuala expoziţie cuprinde o selecţie de 40 de lucrări de dimensiuni, tehnici şi materiale variate. Sculpturile se caracterizează printr-un remarcabil simţ al formei, motivele predilecte ale artistului fiind ideile universale şi atitudinile umane.
    Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 10 august 2016, ora 18:00, în sălile de expoziţii temporare (parter) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezenţa artistului Ioan Rusu şi a criticului de artă Vasile Radu. Din partea muzeului vor fi gazde domnul Lucian Nastasă-Kovács, manager, şi Bordás Beáta, muzeograf.
    Absolvent al Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca, promoţia 1965, sculptorul Ioan Rusu (născut în 26 ianuarie 1941, Someşeni, astăzi cartier al Clujului) s-a impus ca fiind unul dintre studenţii preferaţi ai maestrului Romul Ladea. Timp de trei decenii, Ioan Rusu a fost profesor la Liceul de Artă din Cluj-Napoca. Începând din 1965, a participat la numeroase expoziţii judeţene şi naţionale, internaţionale şi de grup, o menţiune specială meritând participarea, în mai multe rânduri, la Bienala de sculptură Dantesca, Ravena. Din 1969 a devenit membru al UAP, având o prezenţă constantă la saloanele anuale ale Filialei Cluj a UAP. De asemenea, a participat la numeroase tabere artistice şi simpozioane de sculptură. A deschis, până în prezent, o serie de expoziţii personale, dintre care menţionăm: Cluj-Napoca (1976), Bistriţa (1979) şi Alba Iulia (1979). A călătorit în străinătate, efectuând mai multe stagii de perfecţionare artistică în ţări precum Italia, Germania, în fosta Uniune Sovietică, Polonia, Austria, Ungaria şi SUA. O parte din lucrările sale au intrat în colecţii particulare şi de stat din USA, Germania, Franţa, Japonia, Italia, Suedia, Austria, Letonia, Olanda, Luxemburg.
   Expoziţia va fi deschisă spre vizitare în perioada 10 – 28 august 2016, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00–17:00.

vineri, 29 iulie 2016

Mesaje în cheie




Arta plastica contemporana romaneasca


Ion Constantinescu


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


3 - 28 august 2016




    Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj organizează, în perioada 3 – 28 august 2016, expoziţia Mesaje în cheie a pictorului Ion Constantinescu.
    Vernisajul va avea loc miercuri, 3 august 2016, ora 18:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, Piaţa Unirii nr. 30).
Cuvânt de deschidere:
Prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovács,
manager al Muzeului de Artă Cluj-Napoca
Ion Constantinescu
Dr. Dan Breaz, curator
     Ion Constantinescu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Sibiu, s-a distins în intervalul 1993-2016 printr-o activitate bogată, participând la expoziții colective şi saloane de artă din Franţa, Ungaria, Italia şi Spania. În aceeaşi perioadă, artistul s-a remarcat şi prin expoziţii realizate la importante muzee din România, precum Muzeul Municipal Mediaş, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Naţional Cotroceni şi Muzeul Olteniei Craiova.
    "Selecţia expoziţională sintetizează o evoluţie artistică în care naraţiunea se subordonează expresiei plastice sintetice, iar mesajele lucrărilor artistului Ion Constantinescu sunt codificate prin simboluri de extracţie mitică sau religioasă. Adesea, construcţia cvasi-abstractă a compoziţiilor sale include siluete umane, reprezentări zoomorfe, nimburi aurii sau forme arhitecturale, care evocă o lume subiectivă tratată în cheie onirică. Limbajul său artistic impresioneazã şi prin calităţi cromatice deosebite: „culoarea este modulată cu tente când transparente, când pline de vioiciune, dar totdeauna preţioase, printr-o luminiscenţă aparte. Tuşa în sine, uneori onctuoasă, alteori rafinată, contribuie la unitatea imaginii. Haina cromatică, însă, este întotdeauna un corolar al autenticităţii şi al purităţii trăirii, al sincerităţii actului creator” (Dr. Alexandra Rus, istoric și critic de artă).
    Expoziția Mesaje în cheie rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 28 august 2016, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

sâmbătă, 16 iulie 2016

Expozitia: Suprapunere. Soare dublu




Arta plastica contemporana romaneasca


Teodora Cosman, Octavian Cosman


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


21 iulie - 8 august 2016





    Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj organizează, în perioada 21 iulie – 
8 august 2016, expoziția artiștilor Teodora Cosman și Octavian Cosman, reunită sub genericul sugestiv Supraexpunere. Soare dublu.
    Vernisajul expoziției va avea loc joi, 21 iulie 2016, cu începere de la ora 18:00, în ambianța Sălilor Festive ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, Piața Unirii nr. 30).
Curator: Călin Stegerean
Comisar de expoziție: Alexandra Sârbu
Cuvânt de deschidere:
Prof. univ. dr. Ion Pop, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca
dr. Călin Stegerean, curator
    Expoziția, plasată sub auspiciile dublului, este concepută sub forma unui dialog pictural între reprezentanţii a două generaţii distincte de artişti: Octavian Cosman făcând parte din prima generaţie a "echinoxiştilor” iar Teodora Cosman din "noul val” al picturii clujene. Asocierea, în același spațiu, a două stiluri diferite pune în evidenţă prezenţa unor componente de limbaj pictural care s-au dezvoltat de la o generaţie la cealaltă, fiind semnificative nu numai pentru cei doi artişti, dar şi pentru mutaţiile care au avut loc la nivelul vocabularului picturii în cursul ultimelor decade.
    Octavian Cosman se apropie mai degrabă de abstracţionismul liric, fără a se dizolva niciodată complet în non-figurativ. Lucrările ce formează cel mai recent ciclu, Orașe de nisip, sunt inspirate de o călătorie în Dubai, unde deșertăciunea construcțiilor efemere îi inspiră artistului o meditație pe tema orgoliului și a trecerii timpului: "unui nebun i-a venit ideea să construiască un oraș într-o clepsidră”. Materia picturală este frustă, chiar sălbatică, tonurile violente, la fel cum personajele sale hieratice sau grupurile umane "emfatice” sunt spulberate de vântul deșertului, sub licărirea înșelătoare a sorilor dubli.
   Teodora Cosman, în schimb, urmăreşte dialectica tonurilor estompate, apropiate de alb-negrul fotografiilor din care se inspiră. Aplecându-se asupra temelor intime, ale memoriei de familie, ale transmisiei generațiilor, ea privește cu empatică duioșie și, nu fără o umbră de ironie, strădania oamenilor de a „imortaliza” clipa, de a o smulge curgerii implacabile a timpului. Folosind metafora supraexpunerii ca "dispariție în lumină”, materia sa picturală e când plată, „fotografică”, când ștearsă, erodată, artista încorporând pierderea, distrugerea în însuși procedeul de creație, scoțând astfel în evidență paradoxurile memoriei și ale uitării, ale imaginii și reprezentării.
    Două universuri plastice în aparență complet diferite, dar posedând un element comun: lumina, transformată în metaforă picturală. O luminozitate stranie și, nu arareori, periculoasă, conferită de elementul supraexpunerii, pe de-o parte, și de simbolul soarelui dublu, pe de altă parte. Expoziţia pune, de asemenea, în evidenţă, de la un artist la celălalt, anumite sonorităţi comune, împărtăşite datorită unor tehnici şi procedee picturale transmise între generații, la fel ca un "secret de familie”.

vineri, 8 iulie 2016

Muzeul Păpușilor




Muzeul de Arta Cluj - Napoca


editia a X-a, 13 - 31 iulie 2016






    Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Teatrul de Păpuși Puck din Cluj-Napoca organizează, în perioada 13 – 31 iulie 2016, expoziția intitulată Muzeul Păpușilor.
    Vernisajul expoziției este programat pentru ziua de miercuri, 13 iulie 2016, cu începere de la ora 12:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, P-ța Unirii nr. 30).
    Cei mici și cei mari sunt așteptați la muzeu pentru a admira păpușile care au însuflețit stagiunea ce tocmai s-a încheiat la Teatrul de Păpuși Puck.
    Evenimentul Muzeul Păpușilor a ajuns în acest an la cea de-a zecea ediție, iar iubitorii teatrului clujean vor putea regăsi în cadrul expoziției păpuși din spectacole îndrăgite, cum ar fi: Aleodor Împărat, Frumoasa din pădurea adormită, Duel în oglindă, Meșterii Păpușari sau Mimorozart. De asemenea, expoziția va mai cuprinde elemente din decorurile acestor reprezentații și afișe vechi din arhiva instituției.
Vă așteptăm să cercetați exponatele, să le admirați și să le aflați poveștile!
    Manifestarea este rodul unei colaborări de tradiție între Teatrul de Păpuși Puck și Muzeul de Artă Cluj-Napoca.

sâmbătă, 2 iulie 2016

Cazul vocativ




Arta plastica contemporana romaneasca


Virgilius Moldovan


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


6 - 31 iulie 2016





     Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în colaborare cu Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca organizează, în perioada 6 – 31 iulie 2016, expoziţia Cazul vocativ a artistului Virgilius Moldovan.
     Vernisajul va avea loc miercuri, 6 iulie 2016, ora 18:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, Piaţa Unirii nr. 30).

Cuvânt de deschidere:
Prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovács,
manager al Muzeului de Artă Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. Ioan Sbârciu,
președinte al Senatului Universității de Artă şi Design Cluj-Napoca
Curator: Kopacz Kund
Comisar de expoziţie: dr. Dan Breaz

    Virgilius Moldovan a studiat la Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca în intervalul 1975-1979, cu profesorul Kós András. În perioada cuprinsă între anii 1996 şi 2014, artistul s-a remarcat printr-o susţinută activitate expoziţională, desfăşurată cu precădere în importante galerii şi muzee din Austria, Cehia, Germania şi Olanda. Începând din 1986, Virgilius Moldovan trăieşte şi lucrează la Viena.
    Sculpturile hiper-realiste de mari dimensiuni ale lui Virgilius Moldovan supradimensionează adevăruri neconfortabile despre corpuri umane imperfecte, adesea groteşti. Adevărurile surprinse de artist fac referire la o intimitate resimţită adesea ca obscenă. Creaţiile sale se impun prin caracterul impecabil al execuţiei tehnice, care surprinde nuanţat defectele corpului uman. Virgilius Moldovan ne propune o artă care dezvăluie şi exclamă pentru a demasca un presupus caracter anacronic al glorificării printr-o artă monumentală sau prin estetismul tradiţiei abstracte, punând în valoare capacitatea persuasivă a limbajului figurativ.
Vocativul este un caz al adresării, chemării sau al invocaţiei, care de această dată demască adevărurile incomode ale existenţei umane, devenind o metaforă pentru demersul subversiv-critic al artistului Virgilius Moldovan.
     Accesul în cadrul expoziţiei este recomandat doar persoanelor care au împlinit optsprezece ani.
     Expoziţia rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 17 iulie 2016, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

sâmbătă, 18 iunie 2016

Miraj




Arta plastica contemporana romaneasca


Ioana Antoniu


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


23 iunie - 17 iulie 2016




   Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în colaborare cu Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, organizează, în perioada 23 iunie – 17 iulie 2016, expoziţia Miraj a artistei Ioana Antoniu.
   Vernisajul va avea loc joi, 23 iunie 2016, ora 18:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, Piaţa Unirii nr. 30).
   Cuvânt de deschidere: Prof. Univ. Dr. Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca; Prof. Univ. Dr. Ioan Sbârciu; Prof. Univ. Dr. Aurel Codoban; Prof. Univ. Dr. Ioan Horvath Bugnariu; Prof. Univ. Dr. Ioana Antoniu.
Curator: Dr. Dan Breaz

marți, 14 iunie 2016

Armuri interioare




Arta plastica contemporana romaneasca


Mircea Roman, Sipos Sandor


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


15 iunie - 10 iulie 2016






    Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj organizează, în perioada 15 iunie – 10 iulie 2016, expoziţia Armuri interioare a artiştilor Mircea Roman şi Sipos Sandor.
    Vernisajul va avea loc miercuri, 15 iunie 2016, ora 18:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, Piaţa Unirii nr. 30).
Cuvânt de deschidere:
 prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovács,
 manager al Muzeului de Artă Cluj-Napoca; Sipos Sándor.
Curator: dr. Dan Breaz

   Mircea Roman, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Secţia Sculptură, este una dintre personalităţile marcante ale artei contemporane româneşti şi europene. A absolvit Academia de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca (1984). În anul 1992 a obţinut Marele Premiu la Trienala de Sculptură de la Osaka, cel mai mare premiu de acest fel din lume. Lucrările sale se caracterizează prin utilizarea unor combinaţii inedite între lemn şi metal, cărora li se adaugă culoarea intensă asociată volumelor sculpturale. Mircea Roman trăieşte şi lucrează la Bucureşti.
   Sipos Sándor a absolvit Secţia Sculptură a Academiei de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca în anul 1984, după care a emigrat în Canada. Aici, a continuat studiile artistice la Centre de céramique Bonsecours, iar ulterior s-a specializat în pedagogie şi arte vizuale la Université du Québec à Montréal. Lucrările sale se caracterizează printr-un limbaj multi-media, care apelează la tehnici de pictură, video sau aparţinând repertoriului graficii contemporane. Artistul trăieşte şi lucrează la Montréal.
    Contextul formării celor doi artişti este emblematic pentru evoluţia lor ulterioară. Începutul anilor '80 a fost marcat de apariţia unei noi sensibilităţi, adică a unui patos neoexpresionist, caracterizat adesea prin importante mize existenţialiste, aşa după cum subliniază şi conceptul curatorial al armurilor interioare. Cele două viziuni artistice sugerează refugiul faţă de pragmatismul violent al lumii contemporane şi faţă de efectele sale spirituale. Expoziţia surprinde întoarcerea retrospectivă la o lume arhaică, explorată artistic deopotrivă de imaginile violent-critice ale lui Mircea Roman ca şi de figurativismul intens cromatic al lui Sipos Sándor.
    Expoziţia va fi deschisă publicului spre vizitare în perioada 15 iunie – 10 iulie 2016, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

vineri, 27 mai 2016

Expo Maraton RECALL




Arta plastica contemporana romaneasca


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


2 - 19 iunie 2016




    Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca (UAD), în parteneriat cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 2 – 19 iunie 2016, expoziția de grup intitulată Expo Maraton RECALL, eveniment colateral programului din acest an al competiției de proiecte expoziționale individuale Expo Maraton 2016, proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
   Vernisajul expoziției va avea loc joi, 2 iunie 2016, cu începere de la ora 17:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, P-ța Unirii nr. 30), publicul fiind invitat să vizioneze o selecție de lucrări recente, semnate de câștigătorii marilor premii ale edițiilor Expo Maraton 2011-2015: Flaviu Rogojan, Adrian Ghiman, Diana Oțet, Sașa Bandi, Iulian Bisericaru, Axenia Roșca, Lucian Popăilă, Maria Sicoie, Alexandra Maria Constantinescu, Matei Păcurar, Szofia Libor, Diana Popuț și Cristian Lăpușan.
    Expo Maraton este un proiect cultural, inițiat în 2011 de UAD Cluj-Napoca și Galeria Casa Matei, care pune în scenă, față în față, în fiecare marți și joi a lunii mai, un număr total de 16 expoziții individuale aparținând studenților și masteranzilor UAD, selectați în cadrul competiției. Scopul principal al acestor manifestări artistice este acela de a genera o platformă de lansare pentru tinerii artişti, de a-i promova şi de a-i motiva în a iniția un dialog cu publicul larg și cu profesioniștii din sfera artelor vizuale. Astfel, până în prezent, 98 de studenți și masteranzi ai UAD au avut ocazia de a-și expune proiectele individuale și de a câștiga premii substanțiale oferite de partenerii, sponsorii și finanțatorii proiectului.
    Expo Maraton RECALL vine să problematizeze evoluția artistică a celor 13 artiști deținători ai marilor premii (din perioada 2011-2015), începând cu momentul debutului în cadrul competiției Expo Maraton și pune în scenă o diversitate de viziuni. Astfel, în Recall veți putea observa multiple perspective asupra artei, asupra individului și societății contemporane, variate tehnici artistice și subtile demonstrații de performanță ale celor 13 artiști rechemați acum în vizorul publicului, cu scopul rememorării și a celebrării celor cinci ani de Expo Maraton. De la rafinatele desene ale Dianei Oțet și minuțioasa tapiserie a Dianei Popuț, la groteștile personaje ale lui Adrian Ghiman sau vehemențele critice ale desenelor lui Sașa Bandi, divergenţa conceptuală e radicală. De la cromatica expresivă a lui Iulian Bisericaru și savoarea picturală a lui Lucian Popăilă, la grandoarea pânzelor lui Cristian Lăpușan, la figurativul lui Matei Păcurar sau abstractul Szofiei Libor, diversitatea tehnică și conceptuală a picturilor este semnificativă. Iar de la intimismul actului performativ din video-ul Axeniei Roșca și reflexivitatea indusă spectatorului de instalația lui Flaviu Rogojan, la savoarea sculpturală a Mariei Sicoie și la distorsiunile textuale din suprapunerile Alexandrei Constantinescu, fluctuațiile ideatice sunt evidente.
   Publicul este, astfel, invitat să vizioneze această expoziție ca o etapă în sine, ce reflectă un cincinal, într-o istorie ce tocmai se scrie a competiției Expo Maraton.

marți, 24 mai 2016

Volum monografic: INVENTAR. ANTIK




Lansare de carte


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


26 mai 2016





   Evenimentul va avea loc joi, 26 mai 2016, ora 18:00, în ambianța spectaculoasă a expoziției multimedia Viziuni în întuneric / Visions in the Dark, semnată Alexandru Antik.
  Un proiect Z Angles Gallery – Cluj, realizat în colaborare cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
Va asteptam cu drag!
***

duminică, 15 mai 2016

Viziuni în întuneric




Arta plastica contemporana romaneasca


Alexandru Antik


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


21 mai - 26 iunie 2016





   Unul dintre cei mai semnificativi artişti contemporani, cu o contribuţie definitorie la statornicirea practicii artistice conceptuale şi a performance-ului în spaţiul artelor vizuale din România, va expune în curând la Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
Alexandru Antik: Viziuni în întuneric
21 mai – 26 iunie 2016
Vernisaj: vineri, 20 mai 2016, ora 18:00
Curator: Sebestyén György Székely, inițiator Z Angles Gallery
Comisar de expoziție: Alexandra Sârbu
Expoziția face parte din programul expozițional al Z Angles Gallery, Cluj-Napoca.
Proiect realizat în colaborare cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca.

marți, 10 mai 2016

Uitare, razbunare si iertare




Muzeul de Arta Cluj - Napoca


12 mai 2016





   Un dialog incitant, febril, plin de miez, purtat între doi intelectuali de anvergură, dr. Yair Auron (Israel) şi prof. univ. dr. Michael Shafir (România), pe marginea Genocidului armean, Holocaust şi alte mari crime ale secolelor XX şi XXI

Joi, 12 mai 2016, ora 17:00
Sala Tonitza, Muzeul de Artă Cluj-Napoca

    Eveniment organizat de Uniunea Armenilor din România, în colaborare cu Institutul de Armenologie al Universităţii Babeş-Bolyai şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
Va asteptam cu drag!

luni, 9 mai 2016

Pe simezele clujene




Arta plastica contemporana romaneasca


Valentin Codoiu


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


12 - 29 mai 2016





    Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj organizează, în perioada 12 mai – 29 mai 2016, expoziția personală de pictură a artistului clujean Valentin Codoiu.
    Vernisajul expoziției va avea loc joi, 12 mai 2016, ora 18:00, în sălile de expoziții temporare (etaj) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, P-ța Unirii nr. 30), în prezența artistului Valentin Codoiu și a distinșilor săi invitați.
    Formarea profesională a lui Valentin Codoiu a început în mediul artistic clujean, unde a absolvit Liceul de Artă (1974) și s-a împlinit la București, unde a studiat pictura, fiind absolvent al Institutului Nicolae Grigorescu, promoția 1979, la clasa maestrului Corneliu Baba. Din același an, a desfășurat neîntrerupt o intensă activitate de artist scenograf, semnând decorurile unor importante producții de teatru, operă sau balet puse în scenă de prestigioase instituții lirice și de teatru din țară (București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Craiova, Sibiu, Târgoviște), dar și pe plan internațional (Franța, Islanda). De asemenea, activitatea sa expozițională este foarte bogată, Valentin Codoiu participând, de-a lungul anilor, la importante expoziții de grup, saloane naționale și internaționale de artă, simpozioane și tabere de creație. Proiectele personale ale artistului s-au concretizat în expoziții găzduite de simezele unor muzee și galerii din București, Cluj-Napoca, Bistrița, Dej, iar în plan extern la Paris, Le Reincy (Franța), Milano, Amsterdam, Lisabona, Florida (SUA).
    Actualul eveniment expozițional reprezintă cea de-a cincea expoziție personală a pictorului Valentin Codoiu pe simezele muzeului clujean, după cele din anii 1998, 2000, 2007 și 2009.
    Expoziția va fi deschisă publicului spre vizitare în perioada 12 - 29 mai 2016, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

vineri, 6 mai 2016

Influenţe ale modernismului în arta contemporană din Austria




Muzeul de Arta Cluj - Napoca


11 - 29 mai 2016





    Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac București prezintă, în perioada 11 - 29 mai 2016, expoziția intitulată Influenţe ale modernismului în arta contemporană din Austria. Lucrări de Bernhard Buhmann, Claudia Larcher, Tina Lechner. Pictură, obiect, fotografie. Vernisajul va avea loc miercuri, 11 mai 2016, ora 18:00.
    În contextul aniversării în anul 2016 a 100 de ani de la lansarea mişcării dadaiste, expoziţia îşi propune să prezinte ecouri ale avangardei istorice în creaţia a trei artişti contemporani din Austria, aparţinând aceleiaşi generaţii: Bernhard Buhmann, Claudia Larcher şi Tina Lechner.

Importanţa proiectului:

  Este primul proiect în care creaţia unor artişti contemporani austrieci va fi prezentată publicului din Cluj-Napoca, "oraş al avangardei secolului XXI în artele plastice” (Art Cities of the Future, Editura Phaidon, Londra, 2013). Cei trei artişti originari din Viena se bucură de o notorietate în ascensiune în Austria şi în lume, operele lor făcând parte din colecţii muzeale şi private, fiind distinse cu premii importante. Lucrărilor lor se remarcă prin recursul la un limbaj plastic care combină elemente figurative cu elemente a căror sursă poate fi identificată în curentele de avangardă din primele decenii ale secolului XX, în special dadaismul. Semnificativ este faptul că referinţele principale sunt legate de creaţia a trei artişti modernişti aparţinând aceleiaşi generaţii: Kurt Schwitters (1887-1948), Sophie Taeuber-Arp (1889-1943) şi Sonia Delaunay (1885-1979).    
    Expoziţia a rezultat ca urmare a documentării efectuate de curatorul expoziţiei, Călin Stegerean, cu prilejul târgului de artă de la Viena din anul 2014, unde a fost invitat de organizatori.
Lucrările din expoziţie:
   În pictura lui Bernhard Buhmann (n. 1979), geometrismul întâlneşte figurativismul care, împreună, conlucrează la compunerea unui mesaj în notă dadaisto-suprarealistă, figurii umane conferindu-i-se dimensiuni ale fantasticului şi oniricului, pentru care picturile Soniei Delaunay pot fi un reper în avangarda istorică.
    Lucrările-obiect ale Claudiei Larcher (n. 1979) evocă asamblajele cunoscute cu numele de Merzbild ale artistului german Kurt Schwitters, un important reprezentant al dadaismului, sub aspectul colării unor imagini de obiecte care exprimă tumultul, caracterul arborescent şi mereu în schimbare al configuraţiilor urbane actuale.
    Fotografiile artistei Tina Lechner (n. 1981) amintesc expresivitatea păpuşilor geometrice create de Sophie Taeuber-Arp în aceeaşi perioadă de manifestare a dadaismului. În aceste fotografii, figurii umane îi sunt asociate forme geometrice create de artistă, care redesenează contururile corporale cunoscute, conferindu-i sculpturalitate, într-o cheie plastică sintetică, aflată la frontiera
abstracţionismului.

Activităţi educative:

   Workshop: În ziua de marţi, 10 mai 2016, ora 17:00, la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Sala Mare a Casei Matei, va avea loc un workshop susţinut de cei trei artişti care vor împărtăşi studenţilor din propria experienţă artistică.

Organizarea expoziţiei:

Expoziţia este realizată în colaborare cu Forumul Cultural Austriac Bucureşti.
Parteneri: Galeria Hubert Winter - Viena, Galeria Carbon 12 Dubai, Galeria Lisi Haemmerle - Bregenz, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Asociaţia Inter Arte

vineri, 15 aprilie 2016

marți, 12 aprilie 2016

Glory Holes




Arta plastica contemporana romaneasca


Vlad Olariu


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


14 aprilie - 15 mai 2016






    Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, prezintă, în perioada 14 aprilie - 15 mai 2016, expoziţia de sculptură a artistului Vlad Olariu intitulată Glory Holes.
   Vernisajul va avea loc joi, 14 aprilie 2016, ora 18:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, 
P-ţa Unirii nr. 30.
    Expoziția Glory Holes aduce privitorul față în față cu un ansamblu de lucrări care circumscriu câteva dintre tematicile cele mai relevante și persistente în sculptura lui Vlad Olariu, cum sunt relațiile vizuale și conceptuale dintre sculptură, natură și arhitectură, statutul sculpturii ca monument și obiect ce încorporează încărcătură ideologică (de la retorica eroismului la cogularea de identități colective, naționale sau de alt tip) și chestionarea parodică a sublimului din perspectivă unei deconstrucții "soft”, de inspirație postmodernistă. Sculpturile sale sunt în același timp înșelător ironice și nepretențios grave, contopind tensionat elemente figurative conotând monumentalitate și materiale "ignobile” sau prefabricate cu iz de aparentă banalitate. Astfel, ele sunt lucrări cu care se poate interacționa, alternativ sau concomitent, ca interogații asupra caracterului solemn și comemorativ cu care sculptura a fost cultural investită de civilizația europeană modernă sau ca demersuri de accesare a unor momente istorice din trecut, cu scopul de a pune în discuție conflicte de valori ce modelează substanțial contextul politico-cultural (și individul) contemporan.
    Născut în 1983, Vlad Olariu este absolvent al specializării sculptură din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Este unul dintre cei mai productivi și mai activi sculptori din lumea artistică clujeană a ultimului deceniu, atât în plan regional, cât și internațional. Activitatea sa expozițională include expoziții personale ca Memory of a Memory, la LAIKA Art Space, Cluj, 2010, Falling Out of Time, la Mie Lefever Gallery, Gent, 2012, „The Obdurate Object and the Idiot Cousin” (cu Tom Woolner), la Jecza Gallery, Timișoara, 2013 sau Wasteland Empire, la Dalles MNAC, București, 2015. Lucrările sale au fost, de asemenea, incluse în expoziții colective găzduite de Larm Gallery din Copenhaga, Nicodim Gallery din București, Galerie Judin din Berlin sau Museum Beelden an Zee din Haga.

marți, 5 aprilie 2016

Que viva Picasso. Grafică și ilustrație de carte




Arta plastica contemporana


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


30 martie - 1 mai 2016





    Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în perioada 30 martie – 1 mai 2016, expoziţia Que viva Picasso. Grafică și ilustrație de carte conţinând lucrări şi materiale documentare care îi aparţin colecţionarului Thomas Emmerling.
    Conceptul curatorial elaborat de Thomas Emmerling şi Dan Breaz evidențiază capacitatea specială a lui Pablo Picasso de a aborda într-o manieră originală un număr semnificativ de capodopere, mituri ale artei și teme ale literaturii universale. Opera grafică a lui Pablo Picasso, suficient de valoroasă pentru a-l include printre marii creatori ai artei universale, a abordat constant şi într-o manieră originală un număr impresionant de subiecte legate de: mitologie, tauromahie, figurile soțiilor și ale amantelor sale, teme erotice, subiecte ale secolului de aur spaniol sau ilustraţii de carte.
    Expoziţia deschisa la Muzeul de Artă Cluj-Napoca acoperă, prin selecția sa, întreaga perioadă 1916-1961, însă pune în valoare mai ales intervalul de la sfârșitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960, prin unele dintre cele mai fascinante cicluri ale operei sale grafice: Jean Cocteau. Picasso de 1916-1961, De mémoire d’homme, Don Quixote, Les Menines et la vie, Toros y Toreros, L’espace et la flûte, respectiv afişele Les Menines şi Congres National du mouvement de la Paix.
    Ordinea expunerii acestor cicluri oferă o imagine cronologică asupra dezvoltării unei părţi semnificative şi consistente a operei create de artist printr-o continuă diversificare a tehnicilor graficii. Calitatea de excepţie a analizei şi interpretării diverselor teme ale condiţiei umane asigură coeziunea ciclurilor prezentate în această expoziție.
     Que viva Picasso! Grafică şi ilustraţie de carte pune în evidență o preocupare aparte în opera lui Pablo Picasso pentru prelucrarea marilor teme ale creaţiei. Această etapă a interpretărilor s-a făcut cunoscută mai ales după mijlocul secolului al XX-lea. În această perioadă asistăm la un moment de apogeu al spiritului analitic și interpretativ al lui Pablo Picasso care l-a determinat să se angajeze într-o direcție de creație până atunci mai puțin prezentă în opera sa. Între anii 1954 şi 1960, a realizat o serie de lucrări care relecturează subiecte provenite din opere de artă celebre, precum Femei din Algeria (Eugène Delacroix), Las Meninas (Diego Velázquez) şi Déjeuner sur l’herbe (Édouard Manet). Prin noua sa viziune artistică din această perioadă, Pablo Picasso a căutat să reveleze adevăruri existenţiale complementare, dar şi diferite faţă de sursele de inspiraţie.
      Expoziţia pune în valoare capacitatea specială a lui Pablo Picasso de a lărgi sfera artistică prin limbajul novator și spiritul critic, care sunt valori fundamentale pentru dezvoltarea artei moderne.
***