Cimitirul Eroilor
Medias
9 iunie 2016
Ziua Eroilor este considerată în România sărbătoare
națională încă din anul 1920, fiind marcată de fiecare dată cu prilejul sfintei
sărbători a Înălțării Domnului. În această zi se comemorează cei căzuți la
datorie pentru apărarea patriei, iar în biserici sunt prăznuiți toți Eroii
neamului românesc "din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe
câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a
credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi
demnitatea noastră”.
Ca în fiecare an și în Municipiul Mediaș au loc evenimente
și manifestări dedicate acestei săbători deosebite, prin care se aduce un pios
omagiu eroilor noștri.
Prin urmare joi, 9 iunie 2016, cu începere de la ora 12:00,
Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret, din cadrul
Primăriei Municipiului Mediaș în colaborare cu Unitatea Militară 01810 Mediaș
și Protopopiatul Ortodox vor organiza în Cimitirul Eroilor un eveniment solemn
dedicat Zilei Eroilor, marcat printr-o slujbă religioasă de pomenire oficiată
de către un sobor de preoți și depuneri de coroane de flori din partea a
numeroase instituții și oficialități locale, pentru comemorarea tuturor celor
care s-au jertfit pentru apărarea patriei.
Prezența dumneavoastră ne onorează!
***Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret Mediaș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu