miercuri, 13 aprilie 2016

Rendez-vous cu Galatii de altadata




Muzeul Casa Colectiilor


Galati


15 aprilie 2016





    Muzeul de Istorie Paul Păltănea Galaţi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galaţi, invită vineri, 15 aprilie 2016, ora 12:00, la vernisajul expoziţiei: Rendez-vous cu Galatii de altadata. 
   Cu acest prilej, gălățenii sunt aşteptaţi la o plimbare imaginară printre monumentele istorice construite la Galați, în perioada regimului de Porto-Franco (1834-1883), cum ar fi: Casa Cuza Vodă, Casa Costache Negri, Casa Aristide Serfioti, Casa Gheorghe Gheorghiade, Casa Balş, Casa Epaminonda Lambrinidi sau Institutul Notre Dame de Sion dar şi printre cele construite după încetarea regimului de Porto-Franco (1884-1941) precum: Casa Cavallioti, Palatul Comisiei Europene a Dunării, Casa C. G. Plesnilă, Școala normală Costache Negri, Liceul Vasile Alecsandri, Casa Robescu, Farmacia Ţinc, Palatul Episcopal al Dunării de Jos, Palatul Poştelor, Palatul Administrativ, Palatul Navigaţiei, Palatul de Justiţie, Grand Hotel, Casa Macri, Palatul Simion Gheorghiu, Palatul Şcolii Comerciale Al. I. Cuza, Palatul Cultural V. A. Urechia, casele doctorilor Nicolae Alexandrescu şi Grigore Bazgan. Astăzi, aceste "bijuterii” sculptate în piatră amintesc de Galaţii de altădată, iar noi suntem datori să păstrăm această "comoară” care ni se dezvăluie zilnic la orice pas. (muzeograf Valentin Bodea)
    Expoziţia face parte din proiectul cultural Galaţii de altădată realizat de Asociaţia pentru Tranziţia Urbană şi Primăria Municipiului Galaţi, cu finanţare alocată din timbrul arhitecturii de către Uniunea Arhitecţilor din România.
    Evenimentul se va desfășura la Muzeul Casa Colecţiilor (str. Eroilor, nr. 64), secție a Muzeului de Istorie Paul Păltănea Galați.
***

Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" Galati

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu