miercuri, 2 martie 2016

Clubul de carte Nordic Noir




J. R. Moehringer: Sutton


Ceainaria La un Ceai, Bucuresti


30 martie 2016




   Miercuri, 30 martie, ne revedem la clubul de carte Nordic Noir. 
Povestim despre Sutton de J. R. Moehringer.
Tot atunci alegem şi cartea pe care o vom citi în luna aprilie.

    "Willie Sutton (1901–1980) a fost unul dintre cei mai mari spărgători de bănci ai Americii. Jefuia băncile înarmat cu un pistol sau cu o mitralieră Thomson, dar nu a tras niciodată vreun foc de armă. Şi-a atins apogeul în perioada Marii crize economice (1929–1933), când a jefuit zeci de bănci.
    Americanii, sărăciţi de criză, l-au transformat în erou naţional: băncile îi jefuiseră pe ei, Sutton jefuia băncile vinovate. Başca incredibila performanţă de a evada de trei ori din închisori considerate de maximă siguranţă. Mare cititor, când a fost prins ultima dată, în 1952, în camera lui s-au găsit bani, arme şi opera lui Proust. Ziarele au scris despre asta şi toată lumea s-a repezit să cumpere În căutarea timpului pierdut. Dacă ar fi avut mai mulţi Suttoni, americanii ar fi devenit, fără discuţie, nişte oameni culţi…" (Ştefan Agopian)

   Clubul de carte Nordic Noir este un bun prilej de a discuta despre cărțile poliţiste scrise de autori scandinavi. Ţi-au plăcut? Nu ai terminat cartea? Ce ai vrea să citeşti? Aflăm împreună răspunsurile la aceste întrebări şi avem ocazia de a ne face noi prieteni cu care să împărtășim pasiunea lecturii.

Înscrierea se face pe e-mail la adresa teodora.ivan@edituratrei.ro.

Vă așteptăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu