Prezențe românești peste hotare
Institutul Cultural Român Mihai Eminescu
Leonida Lari
Academia de Științe a Moldovei, Chișinău, Republica Moldova
28 octombrie 2014
Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chișinău în
colaborare cu Academia de Științe a Moldovei şi Institutul de Filologie al AȘM
organizează, în data de 28 octombrie 2014, o conferință științifică dedicată
împlinirii a 65 de ani de la nașterea poetei Leonida Lari.
Evenimentul va avea loc va avea loc marţi, 28 octombrie
2014, ora 14:00, în Sala mică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel
Mare şi Sfânt nr. 1, et. II).
Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii Mișcării de emancipare
națională din Basarabia în anii 1988-1991. A fost deputat în Sovietul Suprem al
URSS (1988-1990) și membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din
Republica Moldova între 1990 și 1992. Între 1990 și 1997 a stat în fruntea
Ligii Creștin Democrate a Femeilor din Moldova (una dintre componentele
constituante ale Partidului Social-Liberal în 2001). În perioada 1992-2008 a
fost deputat în Parlamentul României. Este autor a 24 de volume de poezie și
proză: Piața Diolei (1974), Marele vânt (1980), Mitul trandafirului (1985),
Scoica solară (1987), Insula de repaos (1988), Lumina graitoare (1989), Dulcele
foc (1989), Anul 1989 (1990), Lira și păianjenul (1991), Al nouălea val (1993),
Epifanii (1994), Scrisori de pe strada Maica Domnului (1995), Lunaria (1995),
Aldebaran (1996), Între îngeri și demoni (1998), Învingătoarele spații (1999),
Insula de repaus (2000), Răstignirea porumbeilor (2003), Epifanii și teofanii
(2005), Infinitul de aur (2006), Sibila (2006), Traduceri din lirica universală
(2009), 101 poeme (2009).
Premii: Premiul România Mare, Premiul Flacăra, Totuși iubirea,
Premiul revistei Cronica (Iași), Premiul Tibiscus – Serbia, Premiul Mihai
Eminescu al Academiei Române.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu