Muzeul Municipiului București
Andrei Popescu
30 octombrie 2014
Una dintre cele mai importante modificări ale Bucureștiului
o reprezintă apariția Casei Poporului (Palatul Parlamentului de astăzi) și a
bulevardului Unirii. Această zonă a Noului Centru Civic a fost visul lui
Ceaușescu, vis niciodată realizat complet.
Noul Centrul Civic și planurile de sistematizare au însemnat
pierderea unei importante istorii a orașului cât și introducerea unui sistem de dezvoltare complet
independent de noțiunile de urbanism. Sistemul se bazează pe principiul “așa cum vreau eu”, prin “eu”
înțelegându-se orice persoană sau personaj care are o cât de mică putere de
decizie sau de influențare a acesteia. Ce a însemnat acest “așa vreau eu”?
Acest “așa vreau eu” a fost distrugerea Dealului Spirii,
cartierul Uranus, zona Dudești, zona Udricani, zona Pietei Unirii, zona Sfânta
Vineri, Calea Rahovei, podurile de pe Dambovița, bisericile dărâmate sau
mutate, distrugerea rețelei de transport în comun etc, ca să ne referim doar la
fondul construit.
Demolarea, uitarea și distrugerea trecutului au fost părți
ale acestui experiment, scopul final fiind un nou oraș destinat omului nou.
Andrei Popescu
"Am absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu – Facultatea de urbanism. Sunt interesat de evoluția orașelor, în
special București, cu toate elementele pe care le presupune aceasta: urbanism,
arhitectură, istorie, antropologie, economie etc.
Pe lângă încercările de a-mi exercita în mod corect profesia
de urbanist, în 2009 am început publicarea unor propuneri de urbanism pe blogul Idei Urbane. Blogul a
devenit astfel un mijloc de a-mi face publice ideile despre dezvoltarea Bucureștiului și analizele despre
zone sau proiecte existente. Prin aceste propuneri virtuale am început să descopăr zone ale
Bucureștiului, să mă documentez despre evoluția orașului și despre ce ar putea însemna o dezvoltare
strategică actuală.
Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei
permanente.
Următoarele conferinţe de joi:
Joi, 6 noimbrie 2014, ora 19.00
Fotograful Ludwig Angerer cu Emanuel Bădescu
Joi, 13 noiembrie 2014, ora 19.00
Sistematizarea Bucurestiului si sinagogile cu Anca
Tudorancea – Ciuciu
Joi, 20 noiembrie 2014, ora 19.00
Transportul public din Bucureşti printre anecdotele
administrative
ale începuturilor cu Adrian Crăciunescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu