Muzeul Militar National Regele Ferdinand I
Bucuresti
editia a VI-a, 14 septembrie - 25 octombrie 2014
Muzeul Militar
Naţional Regele Ferdinand I găzduieşte, în perioada 14 septembrie – 25
octombrie, Salonul Naţional de Modelism Militar – editia a VI-a.
Salonul Naţional de
Modelism Militar şi-a propus să reunească în fiecare an, la începutul toamnei,
o parte dintre cei mai împătimiţi machetişti, într-o expoziţie care să pună în
valoare atât crâmpee de istorie redusă la diferite scări cât şi pasiunea acestora
pentru istorie, artă şi construcţia de machete.
Şi anul acesta,
Muzeului Militar Naţional Regele Ferdinand I i s-a alăturat în
organizare Liga Aeronautica Romana, reuşind să se adune laolaltă lucrări ai
căror autori au între 6 şi peste 60 de ani, autori veniţi din mai multe oraşe
ale ţării (Alba Iulia, Cluj, Piteşti, Ploieşti, Hunedoara, Deva, Bucureşti,
Sighisoara, Mangalia, Galati, Tulcea, Constanta) cat și modeliști din Turcia,
Ungaria si Italia.
Nu lipsesc machete de
avioane, blindate, vehicule, nave, figurine, machete feroviare, diorame de
război sau medievale, machete ale unor nave din filme SF si chiar scene de
fantezie.
Cei 40 de
participanți vor expune peste 300 de lucrări din întreaga gamă de teme
modelistitice.
Se remarcă pezența în
salon a machetei unui camion la scara 1/6, a machetei feroviare scara 1/87 - "garnitură de protocol, utilizată alternativ de catre Hitler si Goring”, a
machetei feroviare "BR 52 cu platforma cu flak vierling 20 mm”, scara 1/35, a
machetelor din seria "Star Wars” cât şi prezența cu machete profesionale, pentru prima oară, a unei firme românești.
În cadrul Atelierului micului machetist, expozanţii din Bucureşti şi-au propus ca în
fiecare sâmbată, între orele 11:00-13:00, pe întreaga perioadă de desfăşurare a
salonului, să facă diverse demonstraţii de lucru şi de tehnici specifice legate
de confecţionarea de machete. Vizitatorii vor putea pune intrebări legate
despre construcţia machetelor, dar şi despre ce înseamnă această pasiune pentru
fiecare dintre ei.
Salonul nu se adresează
în mod special cunoscătorilor sau istoricilor, ci tuturor celor ce îndragesc
modelismul, indiferent de pregătire profesională, studii sau vârstă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu