joi, 4 iulie 2013

Podoabe cu ac




Colectii si Colectionari


Expozitie de insigne


Comuna Valisoara


editia a V-a, 18 august 2013







04 Mircea Ioan Rovinar - Primar Valisoara  1943

Un primar mandru de pasiunea lui: Mircea Rovinar

  Congresul naţional de insignografie, organizat la Bucureşti, luna trecută, a adus în comuna Vălişoara, diplome şi plachete, prin participarea celor patru împătimiţi ai "podoabelor cu ac”, localnicii Dorel şi Mariana Huh, primarul comunei Vălişoara, Mircea Rovinar şi fiul acestuia, Raul. Totodată, aşa cum era de aşteptat, o expoziţie de insigne organizată pe plan local nu va lipsi nici în acest an de la Vălişoara, ajungându-se la cea de-a 5-a ediţie.
   "Pe 18 august, cu ocazia Zilelor Comunei, va fi organizată cea de-a 5-a ediţie a Expoziţiei de Insigne din Vălişoara. Dacă până anul trecut am avut invitaţi colecţionari din judeţ, în frunte cu preşedintele ACIR, Tiberiu Kelemen, în acest an şi-au anunţat intenţia de a participa şi colecţionari din Bucureşti şi Botoşani. Eu sunt membru ACIR din 2010, iar fiul meu, Raul, care se pare că mi-a moştenit pasiunea, este din 2012. Colecţia personală presupune exponate din fotbalul intern şi internaţional, dar şi pionieri ai PCR şi diferite insigne de tineret de pe vremea PCR-ului.  
   Mai vreau să menţionez că îmi doresc să iniţiez nişte diplome care să ilustreze personalitatea marelui nostru erou Avram Iancu, căni de porţelan, busturi, medalioane, farfurii, în general simboluri prin care să-l putem omagia. Acestea vor fi dăruite colecţionarilor care vor expune în cadrul expoziţiei din acest an. Am legiţimaţia cu numărul unu la Societatea Naţională Avram Iancu şi vreau să promovez în zona Vălişoara, personalitatea Crăişorului Munţilor. 
   Pe 20 iulie, la Deva, va fi organizată o altă expoziţie şi mai urmează încă una, în toamnă”, arată Mircea Rovinar, primarul comunei Vălişoara.
  Asociaţia Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR) a fost înfiinţată în anul 2009, la Petroşani, şi numără în jur de 100 de membri. Printre fondatori s-au numărat, la acea vreme, Mircea Rovinar, Dorel Huh şi Mariana Huh. De altfel, Vălişoara reprezintă singura localitate din mediul rural ce apare în scriptele asociaţiei, lucru care îi face pe localnici tare mândri.  
   "Este foarte bine ca o comunitate mică să fie mai puternic şi mai frumos reprezentată decât altele, unde, iniţial, se putea crede că ar fi putut exista mai mult potenţial. Dorim să dezvoltăm acest segment şi în viitor”, mai arată Mircea Rovinar. 
***mesagerulhunedorean.ro (M. Şerban)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu