joi, 20 iunie 2013

Salonul National de Fotografie - Document



Muzeul Olteniei


Satul Oltenesc Traditional


Piata William Shakespeare, Craiova


editia a VI-a, 26 iunie - 4 iulie 2013






http://www.sapteseri.ro/blog/wp-content/uploads/2013/06/Unknown-1-300x203.jpg

Descoperă Secretele Olteniei în labirintul din oraş!

  Aventura continuă ! Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliul Judeţean Dolj, vă invită în perioada 26 iunie – 04 iulie, în Piaţa William Shakespeare, la Salonul Naţional de Fotografie-Document, ediţia a VI-a, Temporalitate, spaţii, expresii şi atitudini în satul oltenesc tradiţional, o retrospectivă a ediţiilor precedente ce beneficiază de o scenografie fără precedent în zona Olteniei.
  Povestea satului oltenesc tradiţional va fi expusă prin intermediul a o sută de imagini, într-un cadru expoziţional inedit, un labirint expoziţional ce se va regăsi în centrul oraşului, lângă Teatrul Naţional Marin Sorescu. Cu mic cu mare, vizitatorii sunt aşteptaţi, de dimineaţa până seara târziu, să privească, să “lectureze”, să îşi amintească sau să înveţe, să se joace şi să fie creativi în labirintul satului oltenesc tradiţional.
   Expoziţia va fi vernisată miercuri, 26 iunie, ora 11:00 şi va rămâne deschisă până pe 4 iulie.
   Program de vizitare: zilnic între orele 10:00 – 22:00. 
   În fiecare seară între orele 21:00-22:00, vă aşteptăm la proiecţie de film documentar iar pe 29 şi 30 iunie, între orele 10:00 – 12:30 şi 14:30 – 18:00, sunteţi bineveniţi la atelierele noastre, unde meşteri autentici vă vor introduce în tainele meşteşugurilor tradiţionale.
   Proiectul face parte din programul Descoperă Secretele Olteniei ce vine în completarea Strategiei Muzeului Olteniei Craiova de a promova patrimoniul cultural naţional prin expoziţii şi activităţi inedite şi este iniţiat de specialiştii Secţiei de Etnografie, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. Proiectul se adresează diferitelor categorii de vârste, fiind atractiv deopotrivă pentru cei mici şi cei vârstnici, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi al unicităţii acestuia.

Parteneri: 
Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti Bucureşti, 
Institutul de Etnografie şi Folclor Constantin Brăiloiu Bucureşti, 
Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud, 
Muzeul de Artă şi Etnografie Calafat – Palatul Marincu, 
Muzeul Judeţean Aurelian Sacerdoţeanu Vâlcea, 
Muzeul Judeţean Alexandru Ştefulescu Gorj.

  Eveniment realizat în parteneriat cu Consiliul Local Municipal şi Primăria Municipiului Craiova.
  Pentru detalii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi 
prin tel: 0251417756; 0351444030 sau email: muzeulolteniei@yahoo.com.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu