joi, 6 iunie 2013

Simpozionul International de Sculptura Monumentala




Arta plastica contemporana romaneasca


Muzeul Satului Banatean, Timisoara


editia a III-a, 2 - 22 iunie 2013





  Artă în andezit pe aleile Muzeului Satului Bănăţean. 
Duminică, 2 iunie 2013, s-a dat startul celei 

de-a treia editii a Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală 
în cadrul Muzeului 
Satului Bănăţean din Timişoara.
 Iniţiatorii acestui simpozion sunt Fundaţia 360 şi Fundaţia Herczeg, ambele din Timişoara. 


 Tema anului 2013 este Sculpturi monumentale în blocuri de andezit. De-a lungul a trei săptămâni, trei şcoli de sculptură din Timişoara, Cluj şi Bucureşti, vor transforma blocuri de andezit în opere de artă alături de sculptori de talie internaţională precum Yoshin Ogata din Japonia. Noutatea acestei ediţii este reprezentată întocmai de schimbul de idei şi tehnici între artişti şi reprezentanţii acestor şcoli, şi anume Bogdan Raţă şi Dan Vişovan din Timişoara, Aurel Vlad din Bucureşti şi Alexandru Pasat alături de Vlad Berte din Cluj Napoca. 
  Muzeul Satului Bănăţean le oferă sculptorilor un colţ de natură, propice creativităţii, unde aceştia pot da frâu liber imaginţiei în tihna aleilor şi a ramurilor de stejar. 
  Cei pasionaţi sau interesaţi de artă pot fi alături de sculptori de-a lungul celor trei săptămâni, 
observând cum lucrările prind viaţă în mâinile lor. 
  Ediţia de anul acesta prilejuieşte şi  organizarea unui workshop de sculptura momumentală, maeştrii dezvăluind câteva dintre tehnicile utilizate. Aceste simpozioane au debutat 
în 2010 la Gărâna, fiind o premieră pentru România. Un an mai târziu, în 2011, a avut loc cea doua ediţie, desfăşurată în Parcarea 700 din Timişoara. Anul acesta, Timişoara este din nou gazdă acestui simpozion, modelând pasiunea timişorenilor pentru artă şi invitând la cultură. 
  Vernisajul lucrărilor va avea loc pe 22 iunie, eveniment ce face obiectul unei invitaţii speciale pentru reprezentanţii presei. 
Pentru detalii, persoana de contact este 
dl Andrei Herczeg, reprezentantul Fundaţiei Herczeg 
la numărul de telefon 0722/247.875.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu