Muzeul de Arheologie Callatis
Mangalia
18 mai 2013
Data de 18 mai 2013 marchează o dublă sărbătoare: Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor, activitate aflată, anul acesta, la a noua ediție.
Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment creat în 2005 de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și este patronată de Consiliul Europei, UNESCO și Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM).
Cu acest prilej, sâmbătă, 18 mai 2013, începând cu ora 16.00, se va desfășura, la sediul Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia, lecția tematică Teatrul în Antichitate, coordonată de muzeograf Liliana Bădin și cercetător științific dr. Sorin Marcel Colesniuc. Activitatea este organizată în parteneriat cu Școala Generală Nr. 3 Mangalia. Vor fi prezenți elevii clasei a VIII-a A, însoțiți de diriginte prof. Maria Dima și director dr. Mihai Ionescu. Elevele vor prezenta moda din Grecia antică, în timp ce Liliana Bădin va coafa și va machia, exact ca în antichitate, trei tinere ale Școlii de Aplicație a Forțelor Navale din localitate.
La ora 17.00, va fi lansat proiectul Un obiect – o poveste, care-și propune promovarea unui obiect din cadrul expoziției permanente a muzeului callatian. Obiectul lunii mai va fi capitelul compozit "cu protome de berbec”.
În continuare, vor fi prezentate, în PowerPoint, colecții rurale din județul Constanta: Casa Tătăreasca Zulfie Totay din Cobadin, Colecția muzeală a Mănăstirii ortodoxe Dervent, Colecția de Artă Limanu, Muzeul etnografic al aromânilor Gheorghe Celea din Mihail Kogălniceanu, Muzeul de artă Dinu și Sevasta Vintilă Topalu, Muzeul Arheologic Adamclisi și Centrul de artă populară și meșteșugărească din Pecineaga. La realizarea materialelor au contribuit: muzeografii Corina Radu-Iorguș și Valeriu Maxim, cercetătorii științifici dr. Laurențiu Radu-Iorguș și dr. Robert Constantin, conservatorii Paula Demit și Daniela Erimia.
Începând cu ora 18.00, va fi vernisată o expoziție de pictură. Artiștii plastici din Mangalia: Luiza Cala, Karl Robert Perko, Gabriel Tora, Ion Bălănoiu și Nicu Găgeanu vor expune lucrări inspirate de colecția Muzeului Callatis și peisaje din Mangalia.
“În contextual diversificării ofertei culturale, special dedicată acestui eveniment, în cadrul Complexului Cultural Callatis, la sediul Muzeului de Arheologie, se va organiza, în premieră, pe lângă alte activități, un eveniment cultural în parteneriat cu muzeele și colecțiile din mediul rural din județul Constanța, structuri ce funcționează în subordinea primăriilor sau în cadrul școlilor și căminelor culturale, sau care sunt gestionate de persoane private. Încurajând astfel de parteneriate, se contribuie la promovarea unui patrimoniu cultural mai puțin vizibil, ce nu beneficiază întotdeauna de cele mai bune condiții de conservare, documentare și expunere, dar care merită a fi valorizat. Vă așteptăm cu drag !”, a declarat dr. Tatiana Odobescu, managerul Complexului Cultural Callatis.
Menționăm că, în ziua de 18 mai 2013, Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia va fi deschis până la ora 24.00, iar intrarea va fi liberă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu