miercuri, 15 mai 2013

Arta plastica contemporana romaneasca


Maria Balea


Galeria Arta, Craiova


15 - 31 mai 2013








   Galeria Arta din Craiova (Calea Unirii nr.15) a găzduit în această seară vernisajul expoziţiei personale de pictură a artistei Maria Balea, în organizarea Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România - Filiala Craiova, al cărei preşedinte este Marcel Voinea. Aceasta este prima expoziţie personală a artistei la Craiova şi poate fi vizitată până la data de 31 mai 2013.
   Maria Balea este  născută pe 1 ianuarie 1962 în comuna Feleacu, judeţul Cluj şi a absolvit Academia de Arte Vizuale Ion Andreescu din Cluj-Napoca, promoţia 1994, secţia Grafică, sub îndrumarea profesorului Ioachim Nica. 
   Potrivit comunicatului UAP-filiala Craiova, artistita plastică este, din 1999, membră a Uniunii - Filiala Arad. A avut expoziţii personale la Galeria de Artă Contemporană Zrenjanin (Serbia), Galeria Centrului Cultural Novi-Sad (Serbia), Galeria Naţionala Delta, Biblioteca Rouffignac de Sigoules (Franţa), Axa Art Gallery Timişoara, Galeria Helios Timişoara, Axa Art Gallery Timişoara, Muzeul de Artă Cluj-Napoca şi Art Chamber Gallery Goa (India).    În 2009 a fost nominalizată la Bienala de Pictură organizată la Chişinău, în Republica Moldova şi a fost distinsă cu Premiul Direcţiei Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Bienala concurs "Gheorge Petraşcu’", ediţia IX-a, desfăşurată la Târgovişte.
***gds.ro via Alex Mihailovici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu