România, țara mea frumoasă

Muzeul Ceasului Nicolae Simache

Ploiești

27 aprilie 2013

Într-o frumoasă zi de sfârșit de aprilie, am ajuns într-un loc pe care aș fi dorit 

demult să-l vizitez. La Muzeul Ceasului Nicolaie Simache.

Insăși clădirea care adăpostește muzeul este o bijuterie, adevarat monument de arhitectură (1890). Acest palat în miniatură, aș putea spune, i-a aparținut magistratului și politicianului Luca Elefterescu. 

Este un muzeu unic în rețeaua muzeelor românești. Înființat în 1963 de profesorul Nicolae Simache, muzeul a fost găzduit de Muzeul de Artă. Pe măsura creșterii patrimoniului a apărut necesitatea unei instituții de sine stătătoare ața încât, din 1971, își muta sediul la actuala adresă.

Clădirea muzeului necesită ample lucrări de consolidare și refacere. Vestea bună este că până 

în 2015 aceste lucruri se vor fi și întâmpla. S-au obținut fondurile necesare, în majoritate europene, s-a organizat licitația și s-a desemnat câștigătoarea acesteia. Se mai așteaptă un timp pentru soluționarea unei contestații și cât de curând vom asista la demararea acțiunii.

Sunt multe de spus despre frumusețea și valoarea obiectelor expuse. Fiecare are, evident, și o "legendă"; la fel de atractivă ca și aspectul în sine al acestuia. Rămâne ca fiecare vizitator să descopere și frumosul și legenda exponatelor. "Efortul" îi va fi pe deplin răsplătit.

Muzeul deține și numeroase ceasuri care au aparținut unor personalități culturale sau politice, românești și străine (Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Theodor Aman, Vasile Alecsandri, sunt doar cateva exemple).

Și încă un comentariu: mulțumiri deosebite Irinei Voinescu, referent relații publice al Muzeului de Arheologie Prahova, care mi-a înlesnit această vizită. Și nu în ultimul rând, mulțumiri și personalului prezent în această zi la muzeu. M-au călăuzit în demersul meu, mi-au furnizat informații prețioase ți interesante, mi-au îmbogățit sufletul și  ziua. Sunt sigur că orice oaspete al acestei instituții are parte de același tratament, spre lauda și cinstea acestor oameni devotați.

   La început profesorul SIMACHE era celebru pentru nasul său şi asta mai ales pentru cei care nu îl cunoscuseră personal. Semna în catalog prescurtat NIS, mai toată lumea îi zicea Nas, iar apropiaţii îi spuneau SIMAŞ ori Nea Nicu. 

   A fost un om extraordinar care a creat generaţii de elevi, a educat ca director al internatului copii de la ţară, făcând din ei oameni de nădejde, cu stofă de viitori intelectuali, pentru care a primit titlul de profesor emerit. 

   A organizat nu mai puţin de 21 muzee sau case memoriale, a lăsat în urmă o salbă de muzee cu care oraşul nostru (Ploiesti) se va mândri întotdeauna, o stradă şi un liceu îi poartă numele, un lucrul important este numele poetic pe care i l-a sugerat elevului său STĂNESCU Hristea Nichita: 

-Stănescule, să semnezi Nichita STĂNESCU, fiindcă un poet are nevoie de un nume cu rezonanţă. 

   Iată cum relata Nichita momentul … profesorul meu de istorie Nicolae SIMACHE, un strălucit savant şi un mare pedagog, care ne-a format pe noi toţi în spiritul dragostei de ţară şi al cunoaşterii istoriei patriei noastre, dar nu numai atâta, ci şi într-un spirit de înaltă curăţenie mi-a zis: 

- "Mă, tu faci publicistică, Stănescu Hristea este un nume de soldat mort la Mărăşeşti, n-o să te citească nimeni ; te cheamă şi Nichita, ia pune-l înainte că se izbeşte aiurea cu Stănescu şi te ţine minte lumea".  Şi atunci am semnat Nichita, tatei nu i-a prea plăcut numele ăsta, că era după socru-său. Pe urmă m-am obişnuit şi eu cu el, şi aşa a rămas, fiind tot numele meu … (În familia Stănescu băieţii primeau două prenume, primul al bunicului din patrea tatei şi al doilea al bunicului din partea mamei, aşa că la catalog era strigat STĂNESCU Hristea Nichita). 

- text preluat de pe gociman.com