marți, 11 decembrie 2012

Concert de Crăciun



Diaspora română


Cristache Zorzor


Orchestra Philarmonia Mundi


Montreal, Canada


16 decembrie 2012





   Orchestra Philharmonia Mundi din Montreal, sub bagheta dirijorului Jean Pascal Hamelin, va susţine tradiţionalul său concert de Crăciun pe data de 16 decembrie 2012, ora 16:00, în sala de concerte Oscar Peterson. 
   Ca în fiecare an, programul ales este unul variat și plăcut, cu piese muzicale romantice: uvertura operei Coțofana Hoață de Giacomo Rossini, fantezia Romeo și Julieta de Ceaikovski, valsurile Aur și Argint de Franz Lehar și Patinatorii de E. Waldteufel, dar și binecunoscuta White
Christmas a lui Irving Berlin, din filmul cu același nume (1954), un clasic care pentru foarte mulți rimează cu însuși Crăciunul.
   Din program face parte și rapsodia Pastorala, piesă semnată de compozitorul și violonistul Cristache Zorzor - care de 16 ani face parte din orchestra Philharmonia Mundi - scrisă special pentru acest concert. Este o piesă veselă, plină de optimism și speranță, un episod fericit din viața
la țară de altă dată. Ea cuprinde melodii cu caracter popular românesc care, din păcate, în ziua de astăzi nu mai fac parte din repertoriul tradițional. Aceste cântece s-au păstrat numai în arhive, de stat și particulare, de unde compozitorul le-a cules și apoi prelucrat simfonic, cu armonii și ritmuri personale, păstrând însă stilul popular.



    Stabilit în Canada din 1974, Cristache Zorzor este autorul a peste 25 de piese simfonice, interpretate în concert sau înregistrate, multe cu tentă românească, precum suita simfonică Noël Roumain, un aranjament orchestral a 14 melodii populare românești, religioase și laice, prezentată în 2002 și 2004 de Orchestra Simfonică CAMMAC (actuala Philharmonia Mundi) și în 2005 de Orchestra Simfonică de l’Isle; Souvenirs, piesă compusă pentru pian solo și adaptată pentru orchestră anul trecut, în memoria d-nei Lya Zorzor, soția compozitorului; fantezia simfonică Joie des Fêtes,prelucrare a unor motive muzicale tradiționale românești, interpretată în 2008
de Orchestra Simfonică CAMMAC și difuzată la Radio Classique Montréal (99.5 FM) în decembrie 2010.

Concert de Crăciun al Orchestrei Philharmonia Mundi
16 decembrie 2012, ora 16:00
Sala Oscar Peterson
7141 Sherbrooke O, Montreal
Bilete: 20$ (gratuit sub 16 ani)

***Articol preluat din cel mai recent numar al jurnalului Accent Montreal 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu