joi, 13 decembrie 2012

Ierni cu dor de dans



Arta plastica contemporana romaneasca


Daniela Voicila Dragulescu


Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brancusi, Bucuresti


10 decembrie 2012 - 18 ianuarie 2013







  "Prezenţa Danielei Voicilă Drăgulescu în peisajul plastic contemporan aduce cu sine o formidabilă şi atât de necesară doză de reverie, precum şi nostalgia unui tărâm al păcii sufleteşti profunde. Picturile ei, însoţite de scurte şi revelatoare fragmente literare – Lucian Blaga, George Topârceanu, George Bacovia, Ion Druţă – lucrările sale îşi revendică până la un punct sorgintea livrescă, peste care se suprapune cu încântată îndemânare fiorul evocativ, uneori liric, alteori tumultos al universului copilăriei şi al visului eliberator. Laviuriule şi uleiurile, inspirat integrate sufletului omenesc în toate ipostazele lui vizibile sau inefabile, susţin fără echivoc ideea etern necesară, potrivit căreia dincolo de toate zbaterile şi grijile cotidiene, sensibilitatea, căldura luminilor interioare şi dragostea pentru cele însufleţite vor susţine mereu dreapta cumpănă a lumii." (Adrian-Nicolae Popescu)
   “Natură complexă, artista demonstrează cu asupră de măsură că fantezia sa se adaptează perfect atât unui traseu creator individual, acela al artistului vizual care semnează pictură, grafică ori acuarelă.” (Oltița Cîntec)
   Expoziţia este deschisă în perioada 10 decembrie 2012 – 18 ianuarie 2013, la Palatul Parlamentului, Sala de expoziţii Constantin Brâncuşi, str. Izvor 2-4, sector 5, Bucureşti.
Program: de luni până vineri, între orele 10:00-17:00.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu