joi, 13 decembrie 2012

Ce povesteste portul popular romanesc



Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti


Adina Nanu, Ana Stanciu


Bucuresti


5 decembrie 2012 - februarie 2013




   Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, unul dintre importanţii specialişti români în costum, prof. univ. dr. Adina Nanu, este autoarea singurei istorii a costumului publicată în România. De peste 50 de ani, doamna Adina Nanu predă cursuri de Istoria Artelor, Istoria Stilurilor şi a Costumului la Universitatea Naţională de Arte şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.


   Ce povesteste portul popular românesc este titlul celei de a 15-a expoziţie a doamnei Adina Nanu, reunind costume şi piese din colecţia familiei, cât şi unele piese oferite de prieteni. 

   În această nouă viziune expoziţională sunt explicate aspectele infinit variate ale portului românesc, înscrise într-un tipar unitar, specific ţării noastre. Este urmărit drumul veşmintelor de la sat, confecţionate din pânză şi lână, la cele purtate la curtea regală, din mătase cu fir de aur şi înapoi la hainele de sărbătoare din satele româneşti.
   Sunt prezentate si câteva studii de caz şi ipoteze de lucru, de pildă asimilarea în costumul pădurencelor a vestimentaţiei de epocă a doamnelor nobile de la Castelul Huniazilor, secolul al XV-lea sau influenţa vestiementaţiei central- europene şi scoţiene în croiul gacilor din Oaş (pantaloni-fustă) cu trimiteri spre croiul kilt-ului scoţian din secolul al XVII-lea (influenţe transmise prin Olanda, Franţa sau Austria).

   La organizarea expoziţiei Ce povesteste portul popular românesc au participat membrii familiei doamnei Adina Nanu: fiica acesteia, Unda Pop - prof. univ. dr. UNA, Ana Stanciu - dr. asistent universitar la UNATC şi Iosif Oprescu - lector univ. dr. la UNA.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada decembrie 2012 – februarie 2013, de miercuri până duminică, între orele 09.00 - 17.00.

Informaţii suplimentare:

Biroul Relaţii Publice - tel: 021.317.91.03/int. 178
Birou Expoziţii temporare - tel: 021.317.91.03/int. 186 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu