miercuri, 31 octombrie 2012

Ziua Marii Negre



Muzeul Olteniei - Sectia Stiintele Naturii


Lumea tacerii. Marea Neagra - un ecosistem deosebit


Craiova


1 - 2 noiembrie 2012




    Marea Neagră prezintă o serie de aspecte unice în lume: apele ei sunt salamastre (în medie 16-18 grame de sare pe litru faţă de 34-37 în în alte mări şi oceane); stratul de apă de la suprafaţă este oxigenat, iar sub 200 de metri apa este lipsită de oxigen ,  în schimb este bogată în hidrogen sulfurat, dar neexistând curenţi verticali, acele ape rămân aproape"„moarte”. În plus, marea noastră deţine multe limane la gurile fluviale, iar flora şi fauna ei cuprinde multe specii-relicve.     
   Din păcate cercetătorii au ajuns la concluzia că 160 de specii de plante şi animale marine şi costiere sunt din ce în ce mai rare sau ameninţate cu dispariţia. 
   În Cartea Roşie a Mării Negre găsim specii precum nisetrul, păstruga, zărganul, steaua de mare, foca de Kaliakra, crabul de piatră, marsuinul, tonul, rândunica de mare ş.a. Situaţia ecologică a Mării Negre s-a înrăutăţit în ultimii 35 de ani, din cauza reziduurilor aduse de  cele 3 fluvii care se varsă în ea, între care şi Dunărea, dar şi de pescuitul excesiv şi de deversările necontrolate de produse petroliere. Apele menajere deversate din toate ţările riverane, cu mari cantităţi de substanţe organice, au determinat fenomenul de "înflorire a apelor", care a dus la moartea multor specii de peşti, delfini şi a altor organisme marine. 
   Specialiştii susţin că dintre cele 26 de specii de peşti cu valoare comercială, care trăiau aici odinioară, nu au mai rămas decât 5.
   Toate acestea şi multe alte mistere pe care le adăposteşte Marea Neagră, au fost şi vor fi prezentate miercuri şi joi la sediul secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, prin intermediul doamnelor muzeograf dr. Mirela Ridiche, drd. Claudia Goga şi dr. Olivia Cioboiu, care au organizat  vizionare de proiecţii şi filme cu vieţuitoare din Marea Neagră, vizionare de cochilii de melci şi scoici din Marea Neagră, prezentare curiozităţi despre câteva specii de peşti marini; toate  sub genericul Lumea tăcerii. Marea Neagră - un ecosistem deosebit, prilejuite de Ziua Internaţională a Mării Negre. 
    Ziua de  31 octombrie este sărbătorită de toate comunităţile costiere ca Black Sea Action Day încă din anul 1996, când a fost adoptat Planul Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră.    
   Participanţii la evenimentul dedicat zilei Mării Negre sunt elevi ai Colegiilor Naţionale Fraţii Buzeşti şi Elena Cuza, coordonaţi de doamnele prof. Oana Costache, Elena Grigore, Adela Badea, Roxana Popescu, Geanina Bicică, Leila Podeanu şi Silvia Popescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu